Ungaria cere Uniunii Europene să respecte suveranitatea statelor membre, poziționându-se astfel de partea Poloniei, al cărei Tribunal Constituțional a decis recent că unele prevederi ale legislației europene sunt incompatibile cu Constituția țării, anunță Reuters, citată de Digi24.
Prim-ministrul Viktor Orban a semnat sâmbătă un decret guvernamental prin care salută decizia Tribunalului Constituțional din Polonia, a declarat secretarul său de presă pentru agenția MTI.
Budapesta a declarat joi că decizia Tribunalului Constituțional din Polonia a fost motivată de o practică greșită a instituțiilor UE, care încearcă să ia unele competențe ale statelor membre.
„Întâietatea legislației europene se aplică doar în acele zone unde UE are putere, cadrul legal pentru aceasta este stabilit în tratatele europene”, citează MTI decretul guvernamental.
UE trebuie să respecte identitatea națională a statelor membre, se mai arată în document, potrivit sursei citate.
Reamintim că Tribunalul Constituţional din Polonia a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, după cum a relatat RostOnline.
- Claudiu Târziu: Cerem abrogarea imediată a Legii Vexler! Protest pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, în Piața Universității din București - 30 decembrie 2025
- Academia Română: Identitatea poporului de pe ambele maluri ale Prutului este românească. Eminescu este liantul spiritual al românilor de pretutindeni - 30 decembrie 2025
- Sf. Gherasim de la Tismana, ultimul Crăciun la penitenciarul de la Târgu Ocna (1951): Aici va fi într-o zi pelerinaj. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea - 25 decembrie 2025
