Austria a plasat în carantină milioane de persoane nevaccinate, începând de luni, o măsură similară fiind luată în calcul și de Germania, după cum au relatat agențiile de presă internaționale.
În România, premierul demis Florin Cîțu spune că deocamdată se are în vedere doar certificatul sanitar.
Iată evenimentele:
La începutul acestei săptămâni, în Austria a intrat în vigoare o măsură, anunțată de autorități încă din week-end, anume carantinarea persoanelor nevaccinate.
Potrivit acestei măsuri, persoanele nevaccinate au voie să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic, a anunțat dpa, citată de Agerpres.
Totuși, notează sursa citată, cetăţenii nevaccinaţi vor avea totuşi permisiunea să iasă la plimbare, pentru a-şi păstra sănătatea fizică şi mintală.
Imediat după anunțul Austriei, Germania a transmis că ia în calcul o măsură similară, fiind propuse reguli stricte pentru persoanele nevaccinate, cum ar fi obligarea acestora să facă un test negativ înainte de a călători cu autobuzul sau trenul, a informat luni postul public ARD, citat de B1TV.
În România, premierul demis Florin Cîțu a făcut, luni, declarații de presă, în care a amintit de măsurile impuse de Austria, precizând că deocamdată acestea nu sunt luate în calcul la noi în țară.
„Deocamdată mergem cu certificatul verde, dar românii trebuie să știe că în Europa măsurile sunt mult mai drastice (…) În acest moment promovăm măsura certificatului verde. Pentru a stimula vaccinarea introducem certificatul verde”, a spus Florin Cîțu.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Suntem pentru consolidarea apărării europene, dar nu acceptăm centralizarea deciziei militare la Bruxelles (VIDEO) - 10 februarie 2026
- Pr. Adrian Agachi, reacție în scandalul momentului legat de taberele pentru adolescenți „trans”: Biserica sprijină cu adevărat copiii, fără îndoctrinare ideologică - 10 februarie 2026
- Părintele Justin Pârvu, comemorat la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă la 107 ani de la naștere - 10 februarie 2026
