Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit, joi, 16 decembrie 2021, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în demnitatea de Episcop al Devei şi Hunedoarei, în locul vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, decedat în luna octombrie 2021.
Întronizarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va avea loc în data de 26 decembrie 2021.
În cadrul aceleiași ședințe, au mai fost luate următoarele hotărâri:
- Declararea anului 2023, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”;
- Înscrierea în Calendarul bisericesc a Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeii, cu zi de pomenire în 29 martie. Au fost aprobate, de asemenea, textele liturgice ale sinaxarului, slujbei și acatistului, precum și icoana acestuia;
- Aprobarea textelor liturgice ale slujbei și paraclisului Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog (12 martie);
- Aprobarea textului acatistului Sfântului Iustin Martirul și Filosoful (1 iunie);
- Aprobarea solicitării Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane privind publicarea unei foi volante de prevenire a traficului de persoane și distribuirea acesteia prin intermediul parohiilor din Biserica Ortodoxă Română.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apreciază activitatea social-filantropică a eparhiilor, parohiilor, mănăstirilor și centrelor sociale.
Sursa: Ziarul Lumina
- Liderii europeni propun o forță multinațională pentru Ucraina, condusă de Europa, cu contribuții ale „națiunilor voluntare” - 16 decembrie 2025
- Slujbe de pomenire pentru eroii Revoluției din decembrie 1989 - 15 decembrie 2025
- Parlamentul European se reunește la Strasbourg, în ultima sesiune plenară din 2025: apărarea, agricultura și mediul, în prim-plan - 14 decembrie 2025
