Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru încălcarea libertăţii de întrunire, în legătură cu măsurile considerate disproporţionate de interzicere a manifestaţiilor publice adoptate în 2020 în răspuns la epidemia de covid, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cu o majoritate de 4 voturi contra 3, judecătorii europeni s-au pronunţat pentru condamnarea Elveţiei, considerând că „atingerea adusă libertăţii de întrunire şi asociere, pe o perioadă considerabil de lungă, nu a fost proporţionată, nu a fost necesară într-o societate democratică şi a constituit o încălcare a Convenţiei europene a drepturilor omului”.
CEDO a fost sesizată în mai 2020 de Comunitatea pentru acţiuni sindicale din Geneva (CGAS), care a reclamat că a trebuit să renunţe la organizarea unei manifestaţii de 1 mai după adoptarea de către guvern, prin ordonanţă, a măsurilor menite să lupte împotriva coronavirusului, în martie 2020.
Între aceste măsuri s-au numărat, în special, interzicerea manifestaţiilor publice şi private, începând din 16 martie acel an, în caz de nerespectare a interdicţiei fiind prevăzute sancţiuni penale de până la trei ani de închisoare.
Interzicerea manifestaţiilor a fost „relaxată” pe 30 mai 2020, apoi ridicată, pe 20 iunie acelaşi an.
În decizia comunicată marţi, CEDO aminteşte că ameninţarea pentru sănătatea publică generată de coronavirus „a fost foarte serioasă” şi a impus ca statele să reacţioneze rapid, dar subliniază că „o interzicere generală a unui anumit comportament reprezintă o măsură radicală care necesită o justificare solidă şi un control deosebit de serios de către tribunale”.
CEDO consideră că acest control „nu a fost realizat de tribunalele interne”, cu toate că, în contextul urgenţei cu care a fost adoptată ordonanţa, el ar fi fost „cu atât mai imperios”.
Judecătorii au impus totodată Elveţiei să plătească asociaţiei sindicale suma de 3000 de euro.

- Roberta Metsola, în Parlamentul de la Kiev: Pacea din Ucraina trebuie să fie permanentă, de aceea insistăm asupra garanțiilor de securitate - 17 septembrie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), despre dosarul privind alegerile prezidențiale: Un rechizitoriu politic care prevesteste întoarcerea la epoca acuzatorului public din anii ‘50 - 17 septembrie 2025
- Poșta Română plătește peste 48.000 de euro pentru o nouă identitate vizuală. Cum arată noul logo - 17 septembrie 2025