Uniunea Europeană (UE) este hotărâtă să impună respectarea statului de drept şi promovarea drepturilor LGBT în Ungaria, chiar dacă premierul Viktor Orban a câştigat detaşat alegerile legislative, a declarat marţi comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, transmite AFP, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, a fost menționată legea adoptată în Ungaria, anul trecut, prin care se interzice să fie evocate în şcoli în rândul copiilor chestiuni ce ţin de „schimbarea de sex şi homosexualitate”, lege considerată de Bruxelles discriminatorie faţă de persoanele LGBT.
„Statul de drept înseamnă limitarea posibilităţii autorităţilor unui stat membru – chiar susţinute de o majoritate în parlament, de o mare majoritate a populaţiei – să acţioneze împotriva valorilor noastre europene”, a spus comisarul Reynders.
În replică, ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, a acuzat aplicarea unor standarde duble în rapoartele Comisiei Europene privind statul de drept în Ungaria şi Polonia.
„Ţările care au guverne de orientare conservatoare nu pot fi niciodată elevi buni pentru Bruxelles”, a subliniat Judit Varga, potrivit agenţiei MTI, notează sursa citată.
Partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, a câştigat detaşat alegerile legislative din 3 aprilie, iar, două zile mai târziu, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat iniţierea împotriva Ungariei a noului mecanism care permite suspendarea fondurilor europene pentru statele UE despre care executivul comunitar consideră că încalcă statul de drept.
Invocând tot încălcarea statului de drept, Comisia Europeană nu a aprobat până în prezent PNRR-ul Ungariei, la fel procedând şi în cazul Poloniei.
Știri pe subiect:
Viktor Orban anunță referendum în Ungaria pe tema protejării copiilor de propaganda homosexuală
- Liderii europeni propun o forță multinațională pentru Ucraina, condusă de Europa, cu contribuții ale „națiunilor voluntare” - 16 decembrie 2025
- Slujbe de pomenire pentru eroii Revoluției din decembrie 1989 - 15 decembrie 2025
- Parlamentul European se reunește la Strasbourg, în ultima sesiune plenară din 2025: apărarea, agricultura și mediul, în prim-plan - 14 decembrie 2025
