Azomureș, un important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, a anunțat că a luat decizia de a suspenda temporar producția de amoniac, produs intermediar obținut din gaz, care este utilizat pentru fabricarea îngrășămintelor.
Decizia a fost luată, se precizează într-un comunicat transmis, miercuri, de companie, din cauza prețului la gazele naturale. În paralel, prețurile la îngrășăminte au scăzut din cauza sezonului agricol, principalele activități acum fiind cele de recoltare a culturilor.
Instalația urmează să fie oprită începând cu data de 23 iunie 2022.
„Este grav ce se întâmplă astăzi pe piața gazelor naturale pentru majoritatea producătorilor europeni de îngrășăminte. În România, continuăm dialogul cu autoritățile guvernamentale pentru a fi aplicat ajutorul economic oferit de Uniunea Europeană, aplicat deja în multe țări europene. De exemplu, Bulgaria pune la dispoziția industriei un preț plafonat, de 72 Euro Mwh. Până astăzi, România nu a pus în aplicare schema de ajutor pentru industriile energo-intensive, deși are la dispoziție cadrul legal european. Ca producător știm că este dificil să asigurăm cantitatea necesară pentru viitorul sezon agricol, dacă nu producem pe timpul verii. Schema Uniunii Europene trebuie aplicată și în România”, a declarat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.
Personalul de pe platforma Azomureș își va continua activitatea conform programului normal de lucru acolo unde este nevoie. În acest moment nu se ia în calcul șomajul tehnic, dar rămâne o opțiune dacă suspendarea activității se va prelungi.
Azomureș a mai oprit producția anul trecut, în luna decembrie, după cum a anunțat atunci RostOnline.
Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Azomureș furnizează și materii prime (Uree și Melamină) pentru mai multe obiective industriale din România. Producția anuală (în condiții normale de funcționare) este de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, aproximativ 75% din producție fiind destinată fermelor românești. Azomureș este parte din grupul elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari trader de îngrășăminte și cereale la nivel global.

- Premierul Ilie Bolojan, anunț după întâlnirea cu comisarul european Magnus Brunner: România va implementa Pactul UE privind migrația începând din 2026 - 20 octombrie 2025
- Sfințirea Catedralei Naționale, oficiată de doi Patriarhi și un sobor de aproape 150 de ierarhi, preoți și diaconi (program oficial) - 20 octombrie 2025
- Cifre dramatice. Peste 51.000 de români au plecat din țară, doar în 2024. Numărul celor care se întorc acasă s-a prăbușit - 20 octombrie 2025