Președintele Klaus Iohannis susține măsura anunțată, joi, de Guvernul Ciucă în ceea ce privește prețurile la carburanți, precizând că și cei 50 de bani prevăzuți pentru compensare sunt suficienți, fiind bani pe care nu-i dai atunci când alimentezi la pompă.
„Atât cât se poate, este corect să se facă. Până la urmă, și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu-i dai când alimentezi la pompă și cred că la cei care – pentru transport de mărfuri – consumă cantități mari de carburant, se simte la sfârșitul lunii, iar la unii se simte semnificativ”, a declarat președintele Klaus României la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, potrivit EuropaFM.
Preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani, jumătate din această reducere urmând să fie decontată de stat, a anunţat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă. Premierul Ciucă a menţionat că măsura va fi aplicată pe o perioadă de trei luni, a informat Agerpres.
Premierul a mai spus că la finalul perioadei de compensare de trei luni de zile, Guvernul va analiza, dacă va fi necesar, un set nou de măsuri.
- Programul de vizitare a Catedralei Naționale în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026 (comunicat) - 20 decembrie 2025
- Protest în Capitală față de Legea Vexler. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Tăcerea ne face complici! Această lege nu trebuie promulgată - 19 decembrie 2025
- Acord în UE: 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, în 2026 și 2027. Ungaria, Slovacia și Cehia nu participă la împrumut - 19 decembrie 2025
