Alimentele pe bază de insecte vor fi comercializate și în România. O multinațională testează deja primele produse

O companie multinațională prezentă și la noi în țară a început să testele de câteva luni produse alimentare pe bază de insecte, anunță ȘtirileProTV.

Ca să încurajeze dezvoltarea acestui sector cu „mare potential”, Comisia Europeană alocă fonduri generoase pentru cercetare și producție, notează sursa citată.

„Am dezvoltat mai multe direcții de cercetare, la centrul nostru de cercetare din Elveția. Acest domeniu este foarte la început, dar încercăm să vedem dacă există o soluție potrivită, pe termen mediu și lung, ca să integrăm aceste proteine în produsele noastre”, declară Irina Siminenco, manager departament de comunicare Nestlé România.

În prezent, aproximativ 2000 de specii de insecte fac parte din meniul zilnic a aproximativ două miliarde de persoane din întreaga lume. În Uniunea Europeană, însă, sunt aprobate, până acum, pentru consum doar trei: viermele de făină, lăcusta călătoare și greierele de casă.

Pe lista comisarilor europeni, însă, așteaptă avizarea pentru consum și alte insecte, cum ar fi musca și mai multe tipuri de larve și moluște.

Între timp, cele aprobate au început să apară și în magazinele noastre, congelate, uscate sau pudră. La categoria delicatesă, pentru că 100 de grame de făină de greiere se vinde cu 96 de lei, scrie sursa citată.

Reamintim că, anul trecut, studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, sub îndrumarea profesorilor, au copt prima pâine din făină de greier din România, după cum a relatat atunci RostOnline.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Alimentele pe bază de insecte vor fi comercializate și în România. O multinațională testează deja primele produse”

  1. Alimentele pe bază de insecte sau muste și mai multe tipuri de larve și moluște fie comercializate la guvern si parlament. Numai ei au dreptul sa consume asa ceva.

Comentariile sunt închise.