Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează joi euractiv.com, citat de Agerpres.
Un raport, publicat iniţial în luna iunie, subliniază nevoia de a „prioritiza alinierea ţărilor candidate cu politica externă şi de securitate comună a UE şi de a continua negocierile de aderare cu Serbia numai dacă ţara se aliniază cu sancţiunile UE împotriva Rusiei”.
Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE a confirmat acest lucru, scriind în această săptămână pe Twitter că ‘Uniunea Europeană nu poate continua negocierile de aderare cu Serbia dacă ea nu se aliniază cu sancţiunile contra Rusiei”.
Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele. Ţara este dependentă de Rusia pentru livrările de gaz şi a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei din cauza acţiunilor acesteia în Ucraina.
- Claudiu Târziu: Avem resurse naturale râvnite de marile puteri ale lumii, dar nu avem conducători care să le apere și să le valorifice în interes național - 3 februarie 2026
- Nou semnal către federalizarea Europei: Manfred Weber, liderul PPE, propune funcția de președinte al UE din 2029 - 3 februarie 2026
- România, prezentă la prima reuniune ministerială dedicată MINERALELOR CRITICE, organizată la Washington. Delegația este condusă de Oana Țoiu - 3 februarie 2026
