Elveţienii sunt chemaţi duminică la vot pentru a se pronunţa cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor, într-o ţară cu un sector rural încă important şi care dispune deja de legi printre cele mai stricte din lume cu privire la bunăstarea animalelor, anunță EuropaFM.
Organizaţiile pentru apărarea animalelor, care sunt la originea iniţiativei, vor ca demnitatea animalelor din crescătorii, precum vite, păsări sau porci, să fie înscrisă în Constituţie.
Practic, această propunere, care a primit mai mult decât cele 100.000 de semnături necesare pentru a organiza un referendum în conformitate cu faimosul sistem de democraţie directă din Elveţia, ar eradica creşterea animalelor în regim industrial.
„Creşterea intensivă este un sistem de producţie care neglijează nevoile fundamentale ale animalelor”, acuză organizaţia pentru protecţia animalelor Sentience, care este la originea iniţiativei. Organizaţia menţionează „suferinţele la care sunt supuse animalele în fermele industriale” precum şi studiile ştiinţifice conform cărora „creşterea animalelor în regim industrial este dezastruoasă pentru mediu şi dăunătoare sănătăţii umane”.
Dacă va fi acceptată, iniţiativa, susţinută de partidele de stânga, Greenpeace şi alte organizaţii de mediu, va impune cerinţe minime mai stricte în materie de găzduire a animalelor, îngrijire, acces la exterior şi practici de sacrificare. De asemenea, va fi redus în mod considerabil numărul maxim de animale din ţarcuri.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare) critică legea USR privind cenzura online: Este un atac direct la libertatea de exprimare - 17 iunie 2025
- „Rusaliile negre”. 74 de ani de la deportările în Bărăgan - 17 iunie 2025
- Proiectul USR privind platformele sociale a trecut tacit de Senat: Postările considerate ilegale, eliminate în cel mult 15 minute de la publicare - 17 iunie 2025