Marți, 15 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov.
La 15 noiembrie 1987, zi în care erau programate alegerile de deputați din Marea Adunare Națională, are loc, la Brașov, o amplă revoltă anticomunistă, cu participarea muncitorilor Uzinei de Autocamioane „Steagul Roșu”, cărora s-au raliat și alți brașoveni, notează Radio Cultural.
Revolta se declanșase în seara anterioară, respectiv la 14 noiembrie, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane ”Steagul Roșu” din Brașov și-au primit salariile mult micșorate, fără a le fi oferită nicio explicație de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul, potrivit site-ului www.memorialsighet.ro. În cursul dimineții următoare, respectiv la 15 noiembrie, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I.
Adunați în fața Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii orașului, pe traseu alăturându-li-se și alți brașoveni. Trecând pe strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Lenin, mulțimea, al cărei număr ajunsese deja la câteva mii, cântă ”Deșteaptă-te, române!” și scandează, pentru prima dată în România, ”Jos dictatura!”, ”Vrem pâine!”, ”Jos Ceaușescu!”, se arată în volumul ”Istoria României în date” (2003), precizează sursa citată.
Luate prin surprindere, autoritățile au reacționat cu o întârziere de 3-4 ore, astfel că intervenția celor 1.000 de milițieni a eșuat. S-a recurs, însă, la sprijinul trupelor speciale de securitate, care au înconjurat întreaga zonă centrală, reușind să pună situația sub control. Între timp, la Întreprinderea ”Steagul Roșu”, are loc o adunare cu toți muncitorii rămași, în care participanții la manifestație sunt catalogați drept ”huligani” cu ”intenții criminale”, cerându-se ”pedeapsa maximă”, inclusiv ”pedeapsa capitală”, se arată pe www.memorialsighet.ro. Începe, apoi, represiunea împotriva participanților la revoltă, liderii lor fiind întemnițați, unii uciși, mulți deportați împreună cu familiile lor. Abia în ianuarie 1990, deportații s-au putut întoarce la Brașov.
Temându-se de gravitatea actelor de represiune și solidarizându-se cu mișcarea muncitorilor, trei studenți de la Facultatea de Silvicultură din Brașov au protestat, la 22 noiembrie 1987, împotriva arestării acestora, prin expunerea, în fața cantinei din Complexul studențesc, a unei pancarte pe care scria ”Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”. În scurt timp, însă, au fost, la rândul lor, arestați și anchetați, fiind exmatriculați din facultate și trimiși în orașele natale, unde au fost angajați ca muncitori necalificați. Au fost reînmatriculați abia în toamna anului 1989. Și alți studenți ai facultăților brașovene s-au solidarizat cu aceștia, fiind, ulterior, supuși acelorași măsuri represive.
La 15 noiembrie este marcată Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987, în amintirea tuturor celor care s-au ridicat la Braşov să lupte pentru apărarea drepturilor individuale împotriva conducerii comuniste, notează Agerpres.

- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Am solicitat în numeroase rânduri dezincriminarea delictului de opinie și abrogarea legilor care cenzurează CULTURA și ISTORIA României - 29 aprilie 2025
- Varșovia/ Secretarul american al Energiei îndeamnă țările din Europa Centrală și de Est să renunțe la obiectivele UE privind tranziția energetică - 29 aprilie 2025
- România cumpără din SUA cu 280 de milioane de dolari un sistem de apărare antiaeriană Patriot, după ce anul trecut a donat unul Ucrainei - 29 aprilie 2025