E-Factura nu doar că dă bătăi de cap antreprenorilor și contabililor din România, care întâmpină probleme la încărcarea facturilor pe portalul electronic, dar provoacă și hohote de râs în anumite situații, cum este, de exemplu, modul în care s-au tradus anumite noțiuni din limba engleză, semnalează StartupCafe.ro.
De exemplu, în sistemul e-Factura, printre unitățile de măsură, apare și „psihiatra învelită”, având codul XSW, după cum a remarcat un utilizator de pe grupul de Facebook e-Factura România.
Bineînțeles că nu este nicio psihiatră acolo, nici învelită, nici dezvelită. E o traducere greșită a unor omonime din limba engleză, adică sunt cuvinte care în engleză au aceeași formă, dar înțeles diferit, notează sursa citată.
Standardul emis de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) indică, la codul „XSW- Shrinkwrapped”, „mărfurile ambalate într-o folie transparentă din plastic ce a fost înfășurată și apoi strânsă pe acele mărfuri (goods retained in a transparent plastic film that has been wrapped around and then shrunk tightly on to the goods).
„Shrink” mai înseamnă și altceva, în limba engleză, folosit în context informal: psihiatru sau psiholog. Iar „wrap” înseamnă și a înveli. Practic, e-Factura a tradus corect, dar a ales greșit omonimele din limba engleză și a dat peste „psihiatra învelită”, care, în limba română, nu are ce să caute, în mod normal, la Fisc.
- Apel la rugăciune și solidaritate pentru familia preotului Ioan Cozma - 8 ianuarie 2026
- Guvernul a stabilit contingentul de lucrători străini pentru 2026. Câți muncitori non-UE vor veni în România - 8 ianuarie 2026
- Eminescu, interzis la Teatrul Național din București? Claudiu Târziu reclamă un act de cenzură și anunță protest împotriva Legii Vexler în ziua de 15 ianuarie - 7 ianuarie 2026

Cei care au emis e-Factura trebuie internati la o clinica de psihiatrie invelita cu tigla.