Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, și principalul contracandidat al lui Donald Trump pentru nominalizarea republicanilor la prezidențiale, a anunțat, duminică, că se retrage din cursă și îl va sprijini pe fostul președinte republican.
„Îmi suspend campania astăzi. Pentru mine este clar că majoritatea alegătorilor republicani din primare vor să îi dea o nouă şansă lui Donald Trump”, a spus Ron DeSantis într-un clip video postat pe X (fostul Twitter), informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Anunţul lui Ron DeSantis vine cu două zile înainte de primarele din statul american New Hampshire, unde sondajele îl plasau cu mult în urmă.
Donald Trump a câştigat, săptămâna trecută, primarele republicane din Iowa după doar o jumătate de oră de la începerea votului, consolidându-şi statutul de mare favorit al dreptei la alegerile prezidenţiale din noiembrie, scrie AFP.
- Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare, critică modul în care autoritățile au intervenit în cazul lui Călin Georgescu și susține că operațiunea amintește de ceea ce el numește „spectacolul cătușelor”. - 22 septembrie 2026
- Conferința „MEMORIA INTERZISĂ – Sau cum ne apărăm eroii, martirii și sfinții de cenzură” - 17 septembrie 2026
- Claudiu Târziu, înaintea protestului anunțat la București: „Ne-a ajuns cuțitul la os!” - 15 septembrie 2026
