Bucharest Pride, festival dedicat comunității homosexualilor, va avea loc în perioada 21- 29 iunie 2024, marșul LGBT fiind anunțat pentru 29 iunie, de Sf. Apostoli Petru și Pavel.
Potrivit unui anunț făcut de Asociația Accept, în acest an, Bucharest Pride va avea loc la sfârșitul lunii iunie, în parcul Izvor din Capitală.
În cadrul festivalului, va avea loc și marșul LGBT, programat într-o zi de mare sărbătoare creștină, de ziua Sf. Apostoli Petru și Pavel. De altfel, în ultimii ani, aceste evenimente au avut loc mai ales în zile când sunt sărbători religioase.
Pe același subiect:

- Ajutoare de stat de peste 170 de milioane de lei pentru DRM Draxlmaier și Automobile Dacia - 27 august 2025
- Argus SA Constanța, producător de ulei cu o istorie de 80 de ani, cumpărat de o companie din Bulgaria. Tranzacția depășește 10 milioane de euro - 27 august 2025
- Președintele Nicușor Dan, către diplomații români prezenți la Palatul Cotroceni: Pentru ca economia României să se relanseze avem nevoie de o strategie pe care nu o avem - 26 august 2025
” …în ultimii ani, aceste evenimente au avut loc mai ales în zile când sunt sărbători religioase ” se spune în articol.
Fireste, pentru ca unul dintre scopurile schimbarii ordinii sociale îl reprezinta abolirea – sau mai bine zis îngroparea – religiei crestine si revenirea la religiile antice , pagâne . În multe dintre acestea sodomia face parte din procesul de initiere , fiind considerata o onoare .
Nici nu mai vorbesc despre satanism, în care Alesteir Crowley – exponentul sau cel mai faimos – considera sodomia o etapa extrem de importanta în completarea cunoasterii !
Nu este vorba cu aceste marsuri si ” festivaluri ” ( a caror origine este tot legata de riturile antice ) decât despre insultarea crestinatatii , a credintei noastre si a valorilor crestine, aduse noua de Mântuitor si de patimile Lui .
Este ca un fel de calcare în picioare sau scuipare a crucii .
Tipic masonic .
Slugile satanei au prins curaj pentru ca societatea nu apăra valorile lui Dumnezeu!