Ziua Drapelului Naţional va fi sărbătorită miercuri, în Bucureşti, printr-o ceremonie publică ce va avea loc în Piaţa Tricolorului, în faţa Palatului Cercului Militar Naţional.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis Agerpres, ceremonia din Capitală va începe la ora 10,00.
În cadrul evenimentului, organizat de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Instituţia Prefectului Capitalei şi Primăria Municipiului Bucureşti, drapelul naţional va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catargul din piaţă în acordurile Imnului Naţional al României.
Ceremonii similare vor avea loc în municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile din ţară în care sunt unităţi militare.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 26 iunie.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, numit vicepreședințe al Partidului Politic Creștin European (ECPP) - 24 septembrie 2026
- Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare, critică modul în care autoritățile au intervenit în cazul lui Călin Georgescu și susține că operațiunea amintește de ceea ce el numește „spectacolul cătușelor”. - 22 septembrie 2026
- Conferința „MEMORIA INTERZISĂ – Sau cum ne apărăm eroii, martirii și sfinții de cenzură” - 17 septembrie 2026
