Biserica Anglicană, care reprezintă o comunitate de 85 de milioane de oameni din 165 de ţări, va discuta, la Sinodul din 5-9 iulie, despre „servicii religioase dedicate uniunii dintre parteneri de acelaşi sex”, anunță agenția Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, această propunere face ca Biserica Anglicană să se confrunte cu ameninţarea schismei.
O alianţă de lideri religioşi anglicani ameninţă că se va desprinde din Biserica Anglicană dacă această instituţie va permite oficierea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, avertizând cu privire la îndepărtarea bisericii faţă de învăţăturile creştine cu privire la căsătorie.
Într-o scrisoare adresată celor mai importanţi doi episcopi ai Bisericii Anglicane, grupul disident avertizează că planurile Bisericii Anglicane sunt „în mod clar contrare” propriei sale doctrine privind căsătoria ca pe o uniune între un bărbat şi o femeie.
Biserica Anglicană, care nu permite căsătorii între persoane de acelaşi sex în cele 16.000 de biserici ale sale, a decis din 2022 să permită preoţilor să binecuvânteze cuplurile de acelaşi sex. Aceste binecuvântări sunt permise doar în cadrul serviciilor religioase obişnuite, deschise pentru publicul larg şi nu ca servicii religioase de sine stătătoare, aşa cum sunt căsătoriile, notează sursa citată.
- În premieră: adevărul despre primul atentat din România, dezvăluit de Claudiu Târziu în plenul Parlamentului European - 16 decembrie 2025
- Liderii europeni propun o forță multinațională pentru Ucraina, condusă de Europa, cu contribuții ale „națiunilor voluntare” - 16 decembrie 2025
- Slujbe de pomenire pentru eroii Revoluției din decembrie 1989 - 15 decembrie 2025

Oricum biserica anglicana este putredă de mai multe secole, așa că…Nimic de mirare în această direcție.
Ca mai toate celelalte din partea vestică a planetei .
Deși nu fac excepție nici altele , însă mai cu fereală …