Un protest față de blasfemia de la Jocurile Olimpice de la Paris este organizat, miercuri, de la ora 18.00, în fața Ambasadei Franței din București.
Ambasada Franței are sediul pe strada Biserica Amzei, nr.13-15.
„Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Protest la Ambasada Franței împotriva blasfemiilor anticreștine de la Jocurile Olimpice!
Miercuri, în prima zi a postului Sfintei Marii, 31 iulie, ora 18, mărturisim credința noastră creștină în fața reprezentanței unui stat condus de una dintre cele mai agresive ideologii globaliste, care se folosește de Jocurile Olimpice pentru a ataca mârșav creștinismul. Franța a fost însărcinată cu organizarea competiției sportive, nu cu organizarea blasfemiei la adresa lui Iisus Hristos Mântuitorul și Apostolilor Lui, nu cu promovarea unor simboluri satanice. Franța trebuia să se ocupe de desfășurarea tehnică a jocurilor olimpice, nu de promovarea agresivă a ideologiei lgbt si a „încălzirii climatice”. Unii ar spune că toată această chestiune este una internă a statului francez. Fals, nu este doar a lui, căci Franța a pus în fața faptului împlinit sute de țări care participă la respectiva competiție sportivă, acest lucru răsfrângându-se implicit asupra României.
De aceea, este necesar acel NU al nostru în fața acestei fărădelegi, este necesară mărturisirea noastră creștină în fața atacului anticreștin, pentru ca Franța să știe că există oameni în România, ce nu stau nepăsători și au o reacție nu doar pe internet, ci și în viața reală, în stradă, în fața ambasadei ei de la București.
Protestul este organizat și notificat la Primăria București de Asociația Calea Neamului si de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Distribuiți, să afle cât mai multă lume!
Cu Dumnezeu înainte!”, a anunțat, pe Facebook, Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului.
Pe același subiect:
- Medici pentru sate: Guvernul promite locuințe și stimulente. 1.055 de localități au deficit de medici de familie - 29 octombrie 2026
- INDUSTRIA POATE FI PRIMA SACRIFICATĂ ÎNTR-O CRIZĂ DE ENERGIE? FABRICILE DIN ROMÂNIA RISCĂ RESTRICȚII DE CONSUM - 29 octombrie 2026
- Primarul din Slănic Moldova, arestat preventiv pentru 30 de zile. DNA investighează o presupusă mită de 21.000 de euro - 29 octombrie 2026
