Mai mult de 60 de responsabili ai fostului guvern polonez condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) au fost până în prezent inculpaţi pentru delicte legate de folosirea fondurilor şi alţi peste o sută sunt investigaţi, a declarat vineri premierul Donald Tusk, anunță agenția Reuters, citată de Agerpres.
Formaţiunea Lege şi Justiţie, care a condus Polonia opt ani la rând şi a fost în tot acest timp în conflict permanent cu Bruxellesul din cauza politicilor conservatoare şi suveraniste promovate de guvernele sale, a trecut la sfârşitul anului trecut în opoziţie după ce a pierdut majoritatea în urma alegerilor din octombrie. De atunci, între actuala şi fosta putere se dă o luptă politică ce are ca principale mize justiţia şi presa.
„După şase luni, avem 62 de persoane din elita conducătoare precedentă care au fost puse sub acuzare. Aceasta nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie înaintea predecesorilor noştri”, a spus premierul Tusk în faţa presei.
În replica, fostul premier conservator Mateusz Morawiecki a remarcat că principalul obiectiv al guvernului condus de Tusk este „să lichideze cel mai mare partid de opoziţie”.
„Când eşti obsedat, mergi la doctor, nu formezi un guvern”, a mai spus Mateusz Morawiecki despre premierul Donald Tusk.
- Claudiu Târziu: Avem resurse naturale râvnite de marile puteri ale lumii, dar nu avem conducători care să le apere și să le valorifice în interes național - 3 februarie 2026
- Nou semnal către federalizarea Europei: Manfred Weber, liderul PPE, propune funcția de președinte al UE din 2029 - 3 februarie 2026
- România, prezentă la prima reuniune ministerială dedicată MINERALELOR CRITICE, organizată la Washington. Delegația este condusă de Oana Țoiu - 3 februarie 2026
