Guvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, notează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Şeful statului a apreciat decizia ca pe un pas important pentru creşterea capacităţii de apărare a ţării. Cabinetul a comunicat că va alcătui un grup de lucru pentru lansarea procesului.
Unul din obiective este ca toţi bărbaţii să satisfacă un stagiu de instruire de 60 de zile şi să participe la exerciţii militare timp de 15 zile. Pentru femei, serviciul va fi pe bază de voluntariat.
„Nu intenţionăm să atacăm pe nimeni, dar vrem să îi respingem pe cei care ne ameninţă”, a declarat Vucic săptămâna trecută, când a semnat un acord pentru reintroducerea recrutării.
Forţele armate sârbe au devenit complet profesioniste în 2011, însă agenţia citată menţionează că sunt în continuare prost plătite şi echipate. Serbia, candidată la Uniunea Europeană, a menţinut serviciul militar voluntar şi unităţi de rezervişti.
Croaţia vecină, care a făcut parte alături de Serbia din fosta Iugoslavie, a luat recent o măsură similară: ministrul apărării a anunţat luna aceasta că de la 1 ianuarie 2025 se va reveni la recrutarea obligatorie, suspendată din 2008.
- Președintele Karol Nawrocki RESPINGE prin veto împrumuturile SAFE de 44 de miliarde de euro pentru apărare: Ar da UE prea multă putere de decizie asupra Poloniei - 13 martie 2026
- Procesiunea de Florii pornește în acest an de la Catedrala Națională. Precizările Patriarhiei Române referitoare la slujbele de Sfintele Paști - 12 martie 2026
- Regulament UE: Statele membre pot solicita producătorilor de armament să prioritizeze comenzile pentru Ucraina - 12 martie 2026
