Biserica Ortodoxă prăznuiește în 14 octombrie sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Sfânta Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea, notează Basilica.
După trecerea sa la cele veşnice, în anul 1235, moaștele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) și au fost așezate cu cinste la Târnovo.
Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, și, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei.
Mai pe urmă au fost aduse de Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iași, în Moldova, la minunata lui ctitorie, Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, în anul 1641.
Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoștință pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice.
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, apărută la Iași în 1643.
Sfânta Cuvioasă Parascheva se numără printre cei mai iubiți sfinți atât în țara noastră, cât și în toată Ortodoxia. Pelerinajul la care participă anul zeci de mii de credincioși din toată lumea este o dovadă a acestui lucru.
Moaștele Sf. Parascheva se află în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Un număr de 23 parohii bucureștene își serbează hramul sâmbătă, 14 octombrie 2018, în ziua de cinstire a Sf. Parascheva de la Iași, iar la nivel naţional există peste 480 de biserici închinate ei.

- Spania, campioana Europei la energie regenerabilă, salvată de motorină în toiul penei istorice de curent - 30 aprilie 2025
- Ilie Bolojan convoacă CSAT, miercuri, la Cotroceni. Participarea României la răspunsul european în Ucraina și Planul național privind mobilitatea militară, pe agenda ședinței - 30 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: Am solicitat în numeroase rânduri dezincriminarea delictului de opinie și abrogarea legilor care cenzurează CULTURA și ISTORIA României - 29 aprilie 2025