Părintele Gheorghe Calciu- Dumitreasa este un simbol al României creștine, a transmis, miercuri, europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE.
„Joi, 21 noiembrie, se împlinesc 18 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Gheorghe Calciu- Dumitreasa, simbol al României creștine.
A îndurat 21 de ani de temniță în regimul comunist și s-a jertfit pentru neamul românesc și pentru credință.
A căzut, s-a ridicat și a știut să lupte pentru crezul său și să nu renunțe niciodată. A apărat Biserica cu prețul libertății, fiindcă știa că, de fapt, ADEVĂRUL te face liber.
L-am cunoscut personal pe părintele Calciu, care mi-a fost o călăuză pe drumul dragostei către Dumnezeu.
De la părintele Calciu am învățat să lupt pentru recăpătarea demnității, suveranității și libertății poporului român. De la părintele Calciu știu că cel mai important lucru e să nu-ți vinzi sufletul.
Este o datorie de onoare pentru noi toți să ne comemorăm eroii, martirii și sfinții neamului românesc.
Sunt onorat ca astăzi să-l omagiez pe părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Dumnezeu să-l numere cu Sfinții Lui!”, a transmis, miercuri, pe Facebook, europarlamentarul Claudiu Târziu.
- Slujbă de binecuvântare la trecerea dintre ani la Catedrala Patriarhală din București - 31 decembrie 2025
- Claudiu Târziu, apel către liderii partidelor parlamentare de opoziție pentru formarea unui front comun de apărare a identității și demnității naționale: Vă aștept la protestul față de Legea Vexler! - 31 decembrie 2025
- 136 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ion Creangă - 31 decembrie 2025
