Senatorii şi deputaţii aleşi în urma scrutinului din 1 decembrie se reunesc vineri, de la ora 14.00, în prima şedinţă din legislatura 2024- 2028, anunță News.ro.
Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate de preşedintele Klaus Iohannis în şedinţe separate, în care lucrările vor fi conduse de parlamentarul cu cel mai mare număr de mandate exercitate.
În Camera Deputaţilor sunt 312 deputaţi aleşi pe liste de partid şi 19 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. În Senat sunt 134 de reprezentanţi ai partidelor politice.
Cele mai multe mandate de deputat aparţin PSD – 86. AUR este al doilea partid din Camera Deputaţilor, cu 63 de deputaţi, urmat de PNL – 49 de deputaţi, USR – 40 de deputaţi; SOS România – 28 de deputaţi; POT – 24 de deputaţi, UDMR – 22 de deputaţi.
Acestora li se adaugă 19 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale: Ioana Grosaru – Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT, Bogdan Alin Stoica – Asociaţia Liga Albanezilor din România, Ionel Stancu – Asociaţia Macedonenilor, Nicolae Păun – Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, Silviu Feodor – Comunitatea Ruşilor Lipoveni, Silviu Vexler – Federaţia Comunităţilor Evreieşti, Ştefan Bouda – Forumul Cehilor, Ovidiu Ganţ – Forumul Democrat al Germanilor, Varujan Pambuccian – Uniunea Armenilor, Gheorghe Nacov – Uniunea Bulgară din Banat, Giureci-Slobodan Ghera – Uniunea Croaţilor, Iulius Marian Firczak – Uniunea Culturală a Rutenilor, Varol Amet – Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani, Iusein Ibram – Uniunea Democrată Turcă, Adrian-Miroslav Merka – Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor, Dragoş-Gabriel Zisopol – Uniunea Elenă din România, Ghervazen Longher – Uniunea Polonezilor, Ognean Crîstici – Uniunea Sârbilor, Miroslav Nicolae Petreţchi – Uniunea Ucrainenilor.
Mandatele din noul Senat sunt împărâite astfel: PSD – 36 de mandate, AUR – 28, PNL – 22, USR – 19, SOS România – 12, UDMR – 10, POT – 7 senatori.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Educația nu este o cheltuială, ci o investiție. Un guvern care nu înțelege acest adevăr compromite viitorul națiunii române - 2 septembrie 2025
- Germania se delimitează de declarațiile Ursulei von der Leyen privind trimiterea de trupe în Ucraina - 2 septembrie 2025
- CNAS vrea să reducă compensarea pentru unele medicamente vitale pentru milioane de români - 2 septembrie 2025