Oamenii care au protestat, vineri, la Iași nu au făcut-o împotriva Bisericii sau a ierarhilor care au oficiat slujba de Te Deum, a declarat, pentru QMagazine, părintele Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor.
Declarația a fost făcută după ce Alexandru Muraru, deputat liberal de Iași, a transmis printr-un comunicat că „pentru prima data după ’89 extremiștii au manifestat împotriva Bisericii și a preoților”.
„Dimpotrivă, apelul de dinainte de momentul de rugăciune (Te Deum) al PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a avut efectul scontat, existând un respect al majorității celor prezenți față de rugăciunea de mulțumire și de recunoștință înălțată către Dumnezeu”, a declarat reprezentantul Arhiepiscopiei.
De altfel, comunicatul transmis de Arhiepiscopia Iașilor reprezintă o confirmare în plus că deputatul Alexandru Muraru a mințit atunci când a transmis public că oamenii ar fi huiduit Biserica și preoții.
Comunicat oficial transmis de Arhiepiscopia Iașilor:
Momentul istoric al Unirii Principatelor Române, din anul 1859, a fost marcat în capitala Moldovei printr-o serie de evenimente semnificative, organizate în Piața Unirii și la biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”. Festivitățile dedicate aniversării a 166 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească au debutat în centrul orașului cu un ceremonial solemn organizat de municipalitate.
La festivitatea desfășurată în fața statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza au participat oficialități și numeroși cetățeni, care au adus un omagiu acestui moment crucial din istoria națională. (…)
Ceremonia a continuat cu depunerea coroanelor de flori, urmate de tradiționala defilare militară. În spirit de solidaritate și unitate, ieșenii prezenți în piață au format simbolica „Horă a Unirii”, un gest plin de emoție și semnificație istorică.
Ulterior, la biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru sufletul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În predica sa, Preasfinția Sa a subliniat importanța istorică a acestui eveniment, evidențiind contribuția domnitorilor care odihnesc la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza – la unitatea de neam și credință a românilor. (…)”

- UPDATE/ Ilie Bolojan, desemnat premier. Președintele Nicușor Dan: Este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român - 20 iunie 2025
- A fost lansat site-ul oficial al partidului Acțiunea Conservatoare (ACT) - 20 iunie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu condamnă actele de violență împotriva preoților și credincioșilor români din Cernăuți - 20 iunie 2025
Acestor rebuturi le place sa manance cacat in public.