Ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, va participa luni, 24 februarie 2025, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE-Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se va desfășura la Bruxelles, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu și situația din Republica Democratică Congo. La punctul afaceri curente vor fi abordate evoluțiile din Georgia.
„Discuțiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au loc în contextul marcării a trei ani de la declanșarea războiului și se vor concentra pe cele mai recente evoluții din teren, precum și pe continuarea sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina, cu precădere cel militar, inclusiv pe fondul dinamicilor internaționale cu privire la pacea în Ucraina. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha va avea o intervenție prin video-conferință”, anunță MAE.
Discuțiile referitoare la Orientul Mijlociu vor aborda evoluțiile recente din Israel și Gaza, cu accent pe importanța continuării implementării acordului de încetare a focului între Israel și Hamas, situația umanitară din Gaza și reoperaționalizarea misiunii UE Rafah. De asemenea, se vor discuta evoluțiile din Siria, precum și cele din Liban.
Situația din Republica Democratică Congo va fi abordată din perspectiva deteriorării situației de securitate din estul țării, cu posibile efecte asupra întregii regiuni.
- Episcopii catolici denunță hotărârea CJUE privind căsătoriile între persoane de același sex: depășește competențele europene și afectează autonomia statelor membre - 10 decembrie 2025
- Nicușor Dan, anunț din Franța: Dovezile privind ingerințele rusești în alegerile din România ar putea fi prezentate în 3-5 ani - 10 decembrie 2025
- Donald Trump: Europa vrea să fie corectă din punct de vedere politic, iar asta o slăbește - 10 decembrie 2025

Pe Emil Hurezeanu nu l-as pune nici portar la Ministerul de externe. Asta este un fripturist de meserie..