Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a avertizat, luni, că dacă românii și partidele politice vor accepta lovitura de stat pusă la cale de sistem, înseamnă că această națiune și-a predat necondiționat suveranitatea unei puteri obscure și străine de interesele României.
„Provocările violente de la protestul declanșat aseară, în Centrul Vechi din Capitală, arată că sistemul a trecut la nivelul următor. Încep să se lege lucrurile și vedem la ce a folosit propaganda descreierată din ultimele luni, când populația a fost bombardată cu „știri” despre legionari, extremiști, organizații paramilitare și amenințări la siguranța națională.
Totul a fost o operațiune atent planificată și executată împreună cu presa de partid, pentru a da aparența unui complot împotriva statului. În spatele acestei perdele de fum, regimul și-a pus în practică planul pentru anularea alegerilor libere și pentru impunerea unei marionete la Cotroceni.
Dacă românii și partidele politice acceptă această lovitură de stat, sub orice motivație, înseamnă că această națiune și-a predat necondiționat suveranitatea unei puteri obscure și străine de interesele României!”, a declarat Claudiu Târziu.
Democrația din Europa se află într-un moment crucial!
Liderul AUR a avertizat că nu este afectată doar România, ci și democrația din Europa.
„Democrația din Europa se află într-un moment crucial! Sunt în drum spre Strasbourg, unde se preconizează zile decisive, cu hotărâri care vor avea un impact major asupra noastră, a tuturor.
Voi atrage atenția colegilor din Parlamentul European asupra gravității evenimentelor care se petrec în România în aceste zile.
Să ne dea Dumnezeu înțelepciunea necesară pentru a lua cele mai bune decizii în intersul nostru național!”, a subliniat europarlamentarul Claudiu Târziu.

- Claudiu Târziu, avertisment puternic: România se împrumută cu o sumă colosală în plină criză economică și susține producția de echipament militar pentru Ucraina - 16 septembrie 2025
- Exercițiu NATO cu 5.000 de militari în România și Bulgaria. Primele coloane militare intră în țara noastră sâmbătă, 20 septembrie - 16 septembrie 2025
- Ofensivă terestră în Gaza, după întâlnirea secretarului de stat american Marco Rubio cu premierul Benjamin Netanyahu - 16 septembrie 2025