Europarlamentarul Claudiu Târziu, co-fondatorul partidului AUR, l-a omagiat, duminică, pe Nicolae Steinhardt, la 36 de ani de ani de la trecerea la Domnul, amintind că i-a dedicat părintelui Nicolae de la Rohia, în urmă cu 22 de ani, primul număr al Revistei Rost.
„Ceea ce scriam atunci, un adevărat proiect de țară, este astăzi la fel de actual, având în vedere provocările și avatarurile Dreptei politice”, a subliniat, duminică, liderul AUR.

„Înainte de a fi o direcție politică, Dreapta este un model cultural. Fundamentele sale sunt valorile perene ale comunității naționale care a născut-o. În cazul nostru, acest model hrăneşte un curent de gândire şi simțire românească, ce impune, la rându-i, un fel de-a fi. Astfel, în linii mari, românul de dreapta se defineşte ca unul ataşat tradiției, creştin, având conştiință națională şi un puternic simț al onoarei, care respectă ordinea şi ierarhia pe criterii de competență, îşi asumă responsabilități şi îşi face datoria până la capăt.
În lipsa unei reacții hotărâte a societății, generațiile noi vor continua să se formeze în disprețul pentru carte şi în cultul banului, în aversiunea faţă de valori şi în prețuirea pentru impostorii care şi-au facut loc spre vârful societății prin mijloace murdare ş.a.m.d. Ceea ce se va dovedi catastrofal pe termen lung. Soluția pentru evitarea unui astfel de deznodământ este în primul rând culturală.
Dreapta, în sensul de model cultural, trebuie să redevină matricea naturală a noilor generații.
În acest fel se va realiza şi o necesară reechilibrare a spectrului politic românesc. Numai precedată de Dreapta culturală, se va construi şi o Dreaptă politică”, scria, în urmă cu 22 de ani, Claudiu Târziu, azi europarlamentar și președintele CNC AUR.
- Patriarhia Română a lansat Trinitas Film, o platformă cu conținut creștin-ortodox - 18 decembrie 2025
- Președintele Nicușor Dan, înainte de reuniunea Consiliului European: Susținem oricare dintre variantele de ajutor financiar pentru Ucraina - 18 decembrie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, apel de la Strasbourg: Protestăm oriunde va fi nevoie. Legea Vexler nu trebuie promulgată - 18 decembrie 2025
