Noul cadru legislativ din domeniul medical va prevedea ca medicii de familie să furnizeze obligatoriu servicii de vaccinare, a declarat marţi preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, la conferinţa „Sănătatea -o componentă socială care a devenit domeniu de siguranţă naţională”, organizată de cursdeguvernare.ro, transmite agenția Agerpres, citată de G4Media.
„În noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie. În momentul de faţă sunt medici de familie care nu au contract cu casa şi capitole de vaccinare, ceea ce este impardonabil. Ea va deveni o obligativitate”, a spus Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit acestuia, scăderea ratei de vaccinare s-a înregistrat nu numai în România, ci şi la nivel internaţional.
„ (…) Dacă le spunem cât se poate de clar că dacă nu îţi vaccinezi copilul şi copilul dezvoltă boala, atunci tu trebuie să îi plăteşti spitalizarea, atunci cred că se schimbă puţin datele problemei. Dacă îi spunem că dacă nu vii la controale repetate şi te cheamă să îţi faci control regulat şi nu vii…îţi pierzi asigurarea de sănătate şi te pune la plată. (…) În Germania dacă nu te duci să îţi faci controlul, ai o problemă”, a explicat Streinu-Cercel.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Marinescu, a spus că un medic nu poate fi antivaccinist.
„Am constatat, spre suprinderea mea, în ultimele întâlniri care au fost cu medici, că nu toţi gândeau aşa, o minoritate, unii m-au speriat. Aveau o abordare mai mult decât cetăţeanul care este antivaccinist. (…) Nu poţi să fii medic antivaccinist. Înseamnă că nu eşti medic şi nu ar trebui să ai drept de liberă practică”, a arătat medicul.
- Programul de vizitare a Catedralei Naționale în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026 (comunicat) - 20 decembrie 2025
- Protest în Capitală față de Legea Vexler. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Tăcerea ne face complici! Această lege nu trebuie promulgată - 19 decembrie 2025
- Acord în UE: 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, în 2026 și 2027. Ungaria, Slovacia și Cehia nu participă la împrumut - 19 decembrie 2025

Daca in urma vaccinarii, te alegi cu alte boli si Streinu-Cercel este pus la plata, atunci se schimba putin datele problemei.
TOVARSUL SENATOR….NU NE SPUNE CINE VA RASPUNDE PENTRU REACTIILE ADVERSE ALE UNOR VACCINURI…impuse Obligatoriu….???!!!!
Cine raspunde pentru acele reactii adverse si consecintele unor altor boli contactate in urma Vaccinarii..??? Cine plateste atunci costurile Medicatiei si tratamenteleor/spitalizarii ulterioare…?????!!!!!