Slovacia rambursează banii persoanelor care au fost amendate în timpul pandemiei de coronavirus, transmite agenția AFP, citată de Euractiv.
Proiectul a fost aprobat de Parlament 78 de voturi „pentru” și 66 de voturi „împotrivă” ,măsura urmând să intre în vigoare de la 1 mai.
În acest scop, țara creează un fond cu un capital de peste 3 milioane de euro. Aceste fonduri vor fi folosite pentru despăgubirea persoanelor care nu au respectat măsurile epidemiologice introduse în perioada pandemiei de coronavirus.
Cei care au fost amendați vor putea depune o cerere pentru plata unei compensații, până la data de 31 octombrie, dar trebuie să prezinte un document care să ateste că au fost amendați sau să semneze o declarație pe proprie răspundere.
- Dan Puric reacționează după anularea conferinței de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Sunt nevoit să-mi cer scuze” - 2 octombrie 2026
- Partidul Acțiunea Conservatoare anunță un plan pentru reunificarea României cu Republica Moldova - 29 septembrie 2026
- Societatea civilă și mediul academic susțin tot mai ferm abrogarea Legii Vexler - 28 septembrie 2026
