Duminică, 4 mai, Biserica Ortodoxă sărbătorește Duminica Mironosițelor, zi dedicată femeilor creștine.
Astăzi sunt cinstite femeile care au venit cu miruri la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, fiind primele care au vestit Învierea Domnului.
Potrivit pr. Vasile Gordon, când vorbesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, evangheliştii pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa (numită şi „cealaltă Marie”), Salomeea şi Ioana.
Toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă. Despre celelalte femei avem mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1).
Pe același subiect:
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, numit vicepreședințe al Partidului Politic Creștin European (ECPP) - 24 septembrie 2026
- Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare, critică modul în care autoritățile au intervenit în cazul lui Călin Georgescu și susține că operațiunea amintește de ceea ce el numește „spectacolul cătușelor”. - 22 septembrie 2026
- Conferința „MEMORIA INTERZISĂ – Sau cum ne apărăm eroii, martirii și sfinții de cenzură” - 17 septembrie 2026
