Europarlamentarul Claudiu Târziu a transmis, miercuri, că România are nevoie de o majoritate politică solidă, responsabilă și dedicată interesului național, în contextul în care țara noastră a fost adusă în situația de a avea visteria goală, cu toți cămătarii din lume pe cap și cu toată conducerea statului decapitată.
„Gestul laș al lui Marcel Ciolacu trebuie să ne readucă rapid cu picioarele pe pământ. România are nevoie în primul rând de o majoritate politică solidă, responsabilă și dedicată interesului național.
Șeful PSD și gașca de impostori jurul lui, alături de care a îndatorat România cât toți premierii de după 1990 la un loc, s-au folosit de catastrofa electorală de duminică pentru a fugi de răspundere.
Niciuna dintre reformele obligatorii de luat după dezmățul electoral al coaliției PSD-PNL nu a fost promovată la timp, dintr-un interes meschin: Marcel a visat un an că va fi ales președintele României, după care a sperat până în ultima clipă că va avea o majoritate confortabilă în Parlament.
Acum, cu visteria goală, cu toți cămătarii din lume pe cap și cu toată conducerea statului decapitată, suntem puși în situația de a evita falimentul”, a subliniat Claudiu Târziu.
Europarlamentarul Claudiu Târziu a explicat că, „după lovitura din 6 decembrie, Parlamentul a fost lăsat în plan secund de liderii politici care au pornit din nou lupta pentru Cotroceni, iar opoziția este ca și inexistentă în momentul de față”.
„Peste două săptămâni, principala responsabilitate a noului Președinte al țării va fi să nominalizeze un prim-ministru care să demareze reformele dureroase prin care mai poate fi redresată economia.
Dar aceste măsuri nu vor putea fi luate decât cu o susținere extrem de solidă în Parlament. Românii au dat un semnal care poate fi auzit și de pe Lună, dar politicienii din Palatul Parlamentului par să rămână surzi la strigătul de protest al celor care i-au ales”, a conchis Claudiu Târziu.

- Rata de promovare a examenului de bacalaureat, cu 14 puncte procentuale mai mică în mediul rural decât în urban - 21 iunie 2025
- Consiliul UE constată că România nu a luat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Venituri suplimentare din taxe și controlul cheltuielilor, printre solicitările EcoFin - 21 iunie 2025
- UPDATE/ Ilie Bolojan, desemnat premier. Președintele Nicușor Dan: Este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român - 20 iunie 2025