David Cameron, calul troian al conservatorismului britanic

La începutul acestui an, Parlamentul francez, dominat de Stînga – recent instalată la putere – şi ignorînd protestele de stradă masive ale populaţiei, a demarat procedura de legiferare a căsătoriilor homosexuale. Ca la un semn, deşi conservator (declarat), premierul britanic David Cameron, în pofida opiniei generale din propriul partid şi sondajele de opinie, a decis să demareze, în mod artificial, procedura de trecere prin Parlament a unui proiect de act normativ pentru acordarea dreptului legal la căsătorie şi cuplurilor homosexuale (care pînă acum aveau dreptul doar la încheierea de parteneriate civile).

Sfidînd protestele venite din partea conservatorilor (de la simpli membri pînă la seniori şi miniştri), precum şi din partea Bisericii Anglicane şi a Bisericii Romano-Catolice, facţiunea Cameron din interiorul partidului Tory, în cîrdăşie cu liberal-democraţii (aliaţi la guvernare) şi cu laburiştii din „opoziţie”, au adoptat, acum două zile, în Camera Comunelor,  proiectul Equal Mariage Bill. Venerabila formaţiune Tory este în fierbere şi ruptă în două.

Conservatorii autentici s-au organizat într-o rezistenţă parlamentară, susţinută de o largă platformă civică, sperînd să oprească bill-ul în fazele ulterioare ale procedurii de legiferare.

David_Cameron

Deşi Anglia este ţara de origine a conservatorismului politic, în aceste zile numai parlamentar Tory să nu fii. Motivul? David Cameron, un conservator paradoxal cum altul nu-i. Mai întîi, premierul britanic a stîrnit entuziasmul euroscepticilor de pretutindeni prin discursul de pe 23 ianuarie 2013, în care îşi anunţa intenţia de a organiza în 2017 un referendum „in or out” în legătură cu UE. Asta după ce, cu cîteva zile înainte, denunţase tranşant într-un interviu televizat excesul de birocraţie comunitară („too much bossiness from Bruxelles”). Se pare, însă, că manifestul anti-UE al lui Cameron nu  reflectă atît profunzimea unei convingeri, cît mai degrabă o mutare conjuncturală, determinată de presiunea curentului eurosceptic din Partidul Conservator şi, mai ales, de concurenţa cu emergentul UKIP (Partidul Independenţei) pentru poziţia de al treilea partid important după Liberal Democraţi şi Laburişti.  Fără să mai aştepte culegerea roadelor politice ale discursului său eurosceptic, Cameron a decis să continue promovarea unui plan legislativ anunţat de ceva vreme care, însă, n-are nimic de-a face cu identitatea unui politician conservator.

Este vorba despre aşa numitul Act al Căsătoriei Egale  (Equal Marriage Bill) vizînd legalizarea mariajului între persoane de acelaşi sex şi pe care, din motive greu de înţeles, premierul Majestăţii Sale încearcă să-l impună şi nu oricum, ci în regim de urgenţă, pe agenda de vot a Parlamentului britanic. Prima bătălie importantă s-a desfăşurat chiar luni, în camera inferioară a Legislativului englez unde, după şase ore de dezbateri aprinse, Mariage Bill a fost votat cu o majoritate clară (400 de voturi pentru, faţă de numai 175 voturi contra). În ciuda scorului zdrobitor în favoarea iniţiativei premierului, pentru Cameron pare a fi, totuşi, o victorie a la Pyrhus, care l-a pus în minoritate în propriul său partid. Deşi divizarea opiniilor în Partidul Conservator, pe proiectul în cauză, era bine cunoscută înainte de şedinţa de vot, nivelul de contestare venit din parte deputaţilor Tory împotriva apelului premierului de a vota bill-ul, a fost de o anvergură fără precedent în istoria parlamentară recentă a Angliei. Nu mai puţin de jumătate dintre deputaţii conservatori au refuzat să susţină Actul Căsătoriei Egale. Mai precis, din cei 303 deputaţi Tory, doar 130 au votat în favoarea legalizării căsătoriilor gay, 139 au votat împotrivă iar 30 s-au abţinut. Lucru rar întîlnit, printre conservatorii contesatatari ai bill-ului s-au regăsit nume importante dintre miniştrii şi secretarii de stat conservatori (David Lidington, Ministrul Afacerilor Europene, Andrew Robotham şi Mark Francois, de la Apărare, Owen Peterson, de la Mediu). Mai mult decît atît, reprezentanţi importanţi ai conservatorilor din Camera Comunelor l-au acuzat explicit pe Cameron că şi-a divizat propriul partid şi au promis că vor continua rezistenţa parlamentară pînă la capăt. Unii dintre ei chiar şi-au exprimat convingerea că Actul Egalităţii nu va deveni niciodată o lege întrucît se va împotmoli fie în procedura de avizare din cadrul comisiilor din Camera Comunelor, fie va fi tergiversat sau chiar blocat de colegii lor din Camera Lorzilor.

Cu toate acestea, principalii susţinători ai controversatei reforme legislative au  interpretat şi prezentat rezultatul acestui prim vot pe chestiune, prin discursuri bombastice, ca fiind, deja, un mare şi definitiv succes. Cameron a exclamat radios că este  „un important pas pentru ţara noastră” prin care societatea britanică va deveni „mai puternică”, Nick Glegg, liderul Liberal Democraţilor (celălalt partid din Coaliţia de guvernare) a vorbit despre acest moment ca despre „o piatră de hotar în istoria egalităţii din Marea Britanie”, iar Ed Miliband, liderul Laburiştilor, a descris ziua ca fiind „a proud day”. Prin urmare, atunci cînd vine vorba de redefinirea căsătoriei şi drepturile homosexualilor, se pare că diferenţele doctrinare dintre partide nu mai funcţionează… Cum s-a ajuns, totuşi, în situaţia ca un premier şi şef de partid conservator să iniţeze un proiect de lege care ultragiază în mod direct miezul identitar al propriei formaţiuni politice şi, mai ales, cît de puternică este rezistenţa Tory şi ce resorturi şi rădăcini are ea în societatea britanică de azi? Iată două întrebări la care încercăm să schiţăm un răspuns în rîndurile de mai jos.

Istoria recentă a unui gest controversat

Încă din 2011, Cameron şi-a exprimat intenţia de a promova legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, dar momentul vizat nu era specificat ca fiind mai devreme de alegerile generale din 2015. Deşi proiectul în sine era oricum de natură să şocheze orice sensibilitate conservatoare, şeful Tory a adăugat o explicaţie aiuritoare (demnă de insectarul celor mai stupide alegaţii politice din istorie): „Nu sprijin mariajul gay în ciuda faptului că sînt un conservator, ci pentru că sînt un conservator”. Potrivit primelor explicaţii formulate de jurnaliştii britanici, ideile reformiste ale premierului au în subsidiar cîştigarea simpatiei partenerilor liberal-democraţi din Coaliţia de guvernare, precum şi pe cea a cititorilor reputatului ziar stîngisto-liberal The Guardian. Doar interese electorale care va să zică. Această explicaţie a putut părea plauzibilă un timp. Şi anume, pînă cînd Cameron a apăsat pe acceleraţie, fără a mai ţine cont că furtuna declanşată în tabăra conservatoare de acest gest poate duce la pierderea unor voturi preţioase chiar din propriul bazin electoral. Într-adevăr, atitudinea lui Cameron a fost percepută ca o sfidare fără precedent, cu atît mai mult cu cît acest plan de reformă legislativă nu era prevăzut nici în manifestul Tories din 2010 (pe baza căruia au cîştigat alegerile), nici în Protocolul de Coaliţie cu Partidul Liberal Democrat. Prin urmare, această situaţie îl transformă pe actualul şef al Executivului britanic într-un activist radical al “drepturilor” homosexualilor chiar în comparaţie cu Francois Hollande, campionul pe continent al promovării legislaţiei pro-gay. Preşedintele socialist al Franţei are, cel puţin, “acoperirea” (care, desigur, nu ne încălzeşte cu nimic) identităţii sale politice anticonservatoare asumate public şi a promisiunilor explicite pe care le-a făcut în campania electorală în legătură cu sprijinirea homosexualilor.

 Începutul rezistenţei

Faţă de această conjunctură umilitoare, reacţia conservatorilor englezi nu putea să întîrzie prea mult, momentul de uluire fiind urmat de o puternică “rebeliune” în interiorul partidului, împotriva atitudinii provocatoare a premierului. Semnificativ este că protestele au fost exprimate atît de o parte dintre reprezentanţii de la vîrf ai Partidului Conservator, cît şi de către cei de la baza formaţiunii, din teritoriu, şi de întreaga platformă civică de susţinere a grupării Tory. La fel de adevărat este că în PC există şi o bine reprezentată partidă a indecişilor şi a susţinătorilor premierului. Acest clivaj intern s-a structurat în mod decisiv în raport cu un sondaj de ultimă oră ale cărui concluzii indicau foarte clar că, dacă insistă cu reforma pro-gay, formaţiunea Tory riscă să piardă un procentaj suficient de mare de voturi pentru a fi scoasă de la putere după scrutinul din 2015. Cu toate acestea, conservatorii din anturajul premierului se încăpăţînează să afirme că un pericol mult mai mare pentru Tories ar fi să nu sesizeze existenţa unei schimbări reale de atitudine în societate pe teme precum homosexualitatea. Cu alte cuvinte, miezul dezbaterii este: reforma legislativă promovată de Cameron reprezintă o necesitate care reflectă o reformă de mentalitate produsă deja la nivelul societăţii sau este doar o falsă problemă creată de loby-ul agresiv şi discursul ideologic al unei minorităţi nesemnificative?

O şedinţă a Camerei Comunelor
O şedinţă a Camerei Comunelor

Deşi suporterii lui Cameron contestă relevanţa sondajului, întrucît ar fi fost comandat de Coaliţia pentru Căsătorie, mulţi deputaţi conservatori au interpretat datele drept un real semnal de alarmă din moment ce unul din cinci votanţi care au votat PC în 2010 au răspuns că  nu-l vor vota din nou dacă partidul va insista cu această reformă legislativă. Reacţia masivă a conservatorilor de la „firul ierbii” a fost remarcată chiar şi de The Guardian, care atrăgea atenţia asupra scrisorii deschise prin care 22 de reprezentanţi marcanţi ai conservatorilor (inclusiv fostul preşedinte al grupurilor locale Tory) îi cer imperativ premierului „să reconsidere sau să amîne” planul reformei pînă în 2015. Deşi cei 22 de semnatari ai protestului reprezintă un mic procent din cei 303 parlamentari conservatori, gestul lor de „rebeliune împotriva legilor egalităţii”, atrage atenţia The Guardian, va fi luat în serios, întrucît el poate reprezenta portavocea unui curent de nemulţumire de mult mai mare anvergură în partid. Mesajul adresat de cei 22 lui Cameron poate fi sintetizat în cîteva idei esenţiale:

1. Semnatarii documentului îşi sprijină legitimitatea pe faptul că sînt „un corp de slujitori şi activişti ai Partidului Conservator”;

2. În ţară există o mare îngrijorare a cetăţenilor în legătură cu planul reformei legislative;

3. Decizia „îndoielnică şi pripită” de a redefini căsătoria va produce o divizare crescîndă în interiorul Partidului Conservator;

4. Adevăratele teme de preocupare ale PC (ca partid aflat la guvernare) trebuie să fie altele, respectiv: pericolul crizei economice, viitorul UK în UE, provocările care ameninţă unitatea UK, situarea PC (potrivit celui mai recent sondaj) la o distanţă de 10 procente în urma Laburiştilor;

5. Conform unui sondaj din februarie 2012, 70% dintre adulţii britanici sînt de acord ca mariajul să fie definit ca un acord pe viaţă între un bărbat şi o femeie. Prin urmare, este fundamental greşit a desconsidera acest punct de vedere majoritar ca şi cum ar aparţine unei minorităţi extremiste;

6. Marile grupuri de credincioşi din UK (Biserica Angliei, Biserica Romano Catolică, Islamul) sînt împotriva legalizării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Această realitate, coroborată cu estimarea că, în 2030, 25% din electorat va fi format din minorităţi etnice care se opun căsătoriilor gay, trebuie luată în considerare din punctul de vedere al necesităţii Tory de a atrage votanţi din rîndurile minorităţilor etnice.

În finalul documentului se subliniază incorectitudinea unei reforme legislative care „promovează drepturile unei minorităţi în detrimentul drepturilor majorităţii”, cu atît mai mult cu cît acestea din urmă “coincid cu valorile sacrosancte ale Partidului Conservator şi ale ţării”. Concluzia scrisorii deschise este că votul trebuie amînat pînă la scrutinul din 2015, cînd publicul va putea vota pe baza unui manifest clar. De asemenea, nemulţumirea conservatorilor vizează nu numai conţinutul reformei, ci şi modul în care ea este promovată. În acest sens, Tim Montgomerie, editorul site-ului de susţinere a Partidului Conservator, a arătat că bill-ul este impus de Cameron fără nici un fel de dezbatere adecvată în interiorul formaţiunii, fără să existe nici un mandat pentru o astfel de iniţiativă legislativă şi într-un mod complet opus atît principiilor partidului, cît şi celor mai bune tradiţii ale democraţiei britanice.

Dincolo de divizarea opiniilor, de calculele electorale, de intensitatea convingerilor şi, mai ales, de evoluţia ulterioară a războiului parlamentar, se poate afirma că ziua de 5 februarie 2013, data primului vot în Camera Comunelor pe chestiunea legalizării căsătoriilor gay, reprezintă, cu siguranţă, un moment al adevărului pentru vîna politică a deputaţilor Tory. Aceştia au fost puşi în situaţia de a-şi sprijini sau nu şeful pe o chestiune complet străină identităţii şi intereselor partidului. Bill-ul susţinut de  activiştii egalităţii a trecut, dar mai degrabă cu voturile liberal-democraţilor şi ale laburiştilor. În acelaşi timp, spiritul şi identitatea Tory s-a refugiat în grupul consistent al deputaţilor care au refuzat să sprijine un proiect de lege ilegitim, antinaţional şi anticonservator.

 

Surse:

Ediţia online a ziarului  The Telegraph (Telegraph.co.uk)

Ediţia online a ziarului The Guardian (guardian.co.uk)

Platforma Tory Conservative Grassroots – reconnecting the heart of the Conservative Party (conservativegrassroots.org.uk)

The following two tabs change content below.
Florin-Ciprian Mitrea

Florin-Ciprian Mitrea

Doctor în Ştiinţe Politice, cercetător la Institutul de Cercetări Politice, Universitatea Bucureşti.

Spune-ți părerea