Marşul pentru Viaţă

Marşul pentru Viaţă 2013 (ediţia a treia) s-a desfăşurat în acest an în 29 localităţi din România. Este cel mai mare eveniment pro-life din ţară, organizat de asociaţii non-guvernamentale, ce susţin mişcarea provita, în preajma sărbătorii Bunei Vestiri. Mişcarea provita sprijină recunoaşterea dreptului la viaţă pentru fiinţa omenească de la momentul concepţiei. Dreptul la viaţă este primul drept al fiinţei umane; el este afirmat doar într-o familie tradiţională, singura instituţie întemeiată înainte de căderea omului din Rai.

În România zilnic se fac circa 500 întreruperi de sarcină. La Marş s-au împărţit păpuşi-fetus, care reprezintă un embrion în mărime naturală, aflat la vârsta de 12 săptămâni de sarcină. Veţi vedea clar în fotografii că este vorba de un făt complet format, lucru ce ia prin suprindere chiar şi cadrele medicale. Lipsa de cultură ştiinţifică în ceea ce priveşte reproducerea umană în rândul medicilor explică, în parte, flagelul care a dus la uciderea a circa 20 milioana de feţi din 1958 până azi (1958 este anul primei legalizări a avortului la cerere în România). Azi avortul la cerere este permis până la vârsta de 14 săptămâni de sarcină. După cum spunea un om politic de dreapta: „am observat că cei care se pronunţă în favoarea avortului sunt oameni care s-au născut deja”.

Ce ar trebui să ştie şi un copil de 14-15 ani este faptul că 40% din sarcini se termină printr-un avort spontan înainte de săptămâna a zecea de sarcină şi fertilitatea scade la 50% spre vârsta de 30 de ani. Din punct de vedere biologic, nu e uşor să faci un copil, contrar unui mit popular.

Femeia care face o întrerupere voluntară de sarcină nu primeşte un document medical care să ateste intervenţia; legea nu a prevăzut acest lucru, iar o parte din întreruperi nici nu sunt declarate, pentru a face evaziune fiscală.

La Bucureşti, la Marş au participat circa o mie de persoane.

Mulţumesc lui Florian Cristache pentru fotografii.

Manifestaţia de la Palatul Parlamentului
Manifestaţia de la Palatul Parlamentului

a2

a3

a5

a6

loc3

MD1

nr.avort.ro

P 072

 

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Spune-ți părerea