Ora de religie: de ce?

Motto: “religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a școlii, dar opțiunea pentru frecventarea acestei discipline aparține elevului major, respectiv părinților sau tutorilor legali instituiți pentru elevii minori” (Legea 1⁄2011).

 La început de an şcolar, care nu întâmplător are loc după sărbătoarea Sf. Cruci, Asociaţia Secular-Umanistă din România începe campania Stop îndoctrinării religioase în şcoli. ASUR doreşte să contribuie la asigurarea unui climat educaţional nediscriminatoriu (?), de aceea îi îndeamnă pe părinţi să-şi retragă copiii de la ora de Religie, iar  pe elevii mai mari de 14 ani – să semneze cereri în acelaşi scop.

De ce trebuie să finanţăm din bani publici studiul unui segment particular al vietii şi nu îi putem obliga pe angajaţii diferitelor institute să se autofinanţeze? De ce trebuie să studiem fizica la şcoală, un domeniu îngust şi dificil, de care se vor folosi foarte puţini în viaţă? Pentru că o întreagă tradiţie culturală, o întreagă experienţă de viaţă acumulată în timp, a dus la ideea unui coş cultural, iar statul este răspunzător  pentru educarea cetăţenului în acest sens. Aceasta educaţie e extensivă la început (matematică, limbă naţională, istorie, religie, biologie, economie etc), astfel încât fiecare să poată alege în cunoştinţă de cauză ce îi este mai potrivit, ca apoi să poată trece către studiul intensiv.

În acest coş cultural sunt materii obligatorii şi opţionale, în funcţie de specificul şi istoria fiecărui stat. În România, religia este materie opţională.

Ora de religie în scoală nu a reprezentat un deziderat postrevolutionar, ci restaurarea statutului ei de până în 1948; ea nu a fost introdusă, ci reintrodusă în învăţământul de stat ca disciplină în serviciul binelui public, menită să contribuie şi la vindecarea racilelor sociale, cum sunt delincvenţa şi criminalitatea.

Cultura şi civilizaţia europeană sunt împletite inextricabil cu filosofia şi istoria Bisericii creştine, care au interacţionat şi cu alte religii, credinţe şi sisteme filosofice. Pentru a-şi înţelege propria lume şi a avea un anumit orizont, pentru a se înţelege ca om şi ca european, copilul are nevoie şi de noţiuni de religie.

Creştinismul a fost şi este o sursă de inspiraţie etică şi teologică cu totul specială pentru gândirea filosofică şi teologică a lumii. Omul a primit aici o înţelegere sensibilă a fiinţei lui; dragostea reprezintă deschiderea spre celălalt în sens ontologic. Fiinţa lui e în întregime un produs care se decide în relaţia cu celălalt, nu în afara ei. Omul poate accede la libertatea şi existenţa lui personală nu constatându-şi propria gandire, în singurătate, ci în evenimentul relaţiei cu celălalt.

Lucrările lui Dumnezeu devin accesibile omului prin intermediul tainelor. La clasele primare copilul află că prin cele şapte taine Cerul îşi comunică harurile, iar omul participă la lucrările divine în Biserică, nu în afara ei. Credinţa înseamnă participare la lucrările divine. Relaţia credinţei se realizează cu o omenitate îndumnezeită în Hristos şi cu o comunitate care, prin împartăşirea ei din acelasi Trup, co-participă, într-o complexă legătură cu ceilalţi. Liturgic, credinţa e înainte de toate participare; comunitatea derivă din comuniunea sau co-participarea în sânul bisericii.

Astfel, înţelegem că păcatul reprezintă eşecul realizării persoanei, iar iadul este izolarea extremă de ceilalţi şi nihilismul individual.

Dacă facem din ora de Religie o Istorie a religiilor, vom expune nici mai mult nici mai puţin decât punctul de vedere al vreunui istoric, cu tot ce înseamnă asta. Cred că punctul de vedere asupra unei biserici nu poate fi exprimat mai bine de altcineva decât de biserica în cauză, adică de cei care au studiat teologia. Aşa cum tot ce are legatură cu pământul trebuie păstrat în şcoală, şi tot ce are legătură cu cerul trebuie să rămână. Dreptul la conştiinţă nu este respectat dacă religia şi tot ce are legatură cu ea pleacă acasă. Daca scoţi religia din şcoală, ceea ce învaţă elevul e că doar ce are legatură cu pământul e important. Or, asta e filosofie religioasă aplicată, de tip secular. Dacă aşa punem problema, atunci ar trebui să expediem din şcoli cam tot ce are în el un sâmbure de agnosticism, ateism, naturalism etc, adică cam 80% din literatură, aproape toată fizica şi biologia. (În mod ironic, şi ASUR recunoaşte asta: „îndoctrinarea religioasă devine şi mai periculoasă atunci când manualele de la alte materii, Istoria sau Biologia de exemplu, se transformă într-un fel de manuale de religie deghizate”.)

Dacă tot ce are legatură cu religia trebuie sa plece acasă, pentru mai multă siguranţă putem închide şcolile.

Chiar ca opţiune privată, religia trebuie studiată în şcoală: dacă n-o faci, elevul înţelege că nu e importantă şi i-ai îngustat rapid aria de optiuni in viaţă; dacă o faci, îi oferi ocazia mai târziu să ia o decizie ceva mai informată în privinţa ei. Un curs de istoria religiei/bisericii înseamnă că înlocuieşti o credinţă cu un punct de vedere asupra ei. Opţiunile religioase nu prea se hrănesc cu asta şi nu pleacă aproape niciodată de la aşa ceva. Or, şcoala nu trebuie să fie niciodată ceva ce are prea puţin de-a face cu mine. Dacă şcoala crede că fizica are de-a face cu mine, deşi nu voi deveni fizician, ea trebuie sa facă acelasi lucru şi cu religia, chiar dacă voi avea alte opţiuni mai târziu. Dacă eliminăm religia din şcoală, copilul va intra în viaţă cu o privire deformată asupra ei (n-a învăţat în şcoală, nu e prea importantă) şi, evident, cu un registru de opţiuni îngustat.

Religia nu e proprietatea Statului, nici a Ministerului sau a Bisericii ca instituţie; ea este un dat fundamental al poporului român, păstrat de-a lungul a două milenii şi mărturisit de tinerii martiri din Decembrie 1989. Când au strigat Vom muri şi vom fi liberi ei despre asta au vorbit: despre realitatea de dincolo de noi, pe care nu o putem înţelege cu ajutorul ştiinţei, ci doar prin credinţă, prin participare.

Redresarea socială, economică si politică a poporului român va fi imposibilă fără temeiul moralei religioase, singura capabilă să-i redea echilibrul şi să-l realinieze unei Europe de străveche tradiţie creştină. Religia nu este o achiziţie evolutivă istorică, ci un dat constitutiv al condiţiei umane. În procesul de înnoire şi de integrare europeană, şcoala trebuie sa aibă şi rolul de vehicul al valorilor morale.

The following two tabs change content below.
Alina Ioana Dida
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).
Alina Ioana Dida

Ultimele articole de Alina Ioana Dida (toate)

4 thoughts on “Ora de religie: de ce?

  1. Stimată doamnă,

    Sper că sunteți de acord cu mine că în timp ce dumneavoastră considerați fizica un domeniu îngust și dificil, altcineva îl poate considera nesfârșit și fascinant.

    Îmi exprim speranța că totuși copiii ai căror părinți sunt de acord cu predarea religiei în școli vor fi feriți în clasă de exprimări de genul ”Relaţia credinţei se realizează cu o omenitate îndumnezeită în Hristos”.

    Doamne-ajută!

Spune-ți părerea