Vedere de pe Centură. România, prin luneta Varanului

 „E de la Legea Talionului, ochi pentru ochi!”  (Dan Voiculescu, senator)

„Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin „popor”, dar multi cetăţeni!” (Pitagora, un geometru)

„Noi vrem să muncim, preşedintele nu ne lasă nici la transporturi, nici la agricultură… Noi vrem să muncim, preşedintele se ocupă să ne saboteze. Eu mă ocup de pâine, preşedintele de circ…” .

„Păcat că nu avem preşedinte ca să-i plesnească pe unguri…”  (Acelaşi Victor Ponta, omologul lui Ionel I.C. Brătianu)

După o vară infernală, tot privind eu spre tananica naţională din ringul politicianist, m-am convins definitiv că Pitagora are dreptate – sunt prea mulţi!, iar eu, care nu am fost niciodată «băsist», am devenit, nici mai mult, nici mai puţin, „băsescolog”. Fiindcă, tot văzând eu ani la rând o haită de indivizi care sar în cârca unui singur om, rezultă una din două: ori acel om este o javră turbată şi trebuie anihilat, ori  acei indivizi reprezintă o primejdie pentru securitatea naţională. Şi atunci cum facem? Pentru Tataie şi ai lui, Coposu a fost un pericol până a murit. Noi am vrea să muncim, dar nu ne lasă Coposu. Şi cum dezastrele economico-sociale veneau la rând, Coposu era de vină.  Iar ei aveau toată puterea!

Se rostogoleşte Varanu din limuzină în faţa clădirii Departamentului Naţional Anticorupţie. Specialistele cu microfon şi cu buricelu gol sar spre el şi îl previn că a pierdut o lentilă de la ochelari. Varanu fâşneţ scoate lentila din buzunarul de la piept şi spune că a… scăpat-o. Toate au crezut. A pierdut lentila şi nu a simţit, era marcat! Mai târziu, pune un sclav, poate pe Ciuvică, să scrie pe blog:  „E de la Legea Talionului, ochi pentru ochi!”. O dedicaţie pentru Marinelu, deşi flagrantul pentru şantaj fusese evident şi nu i l-a făcut preşedintele. Dar batracianul ajuns în politică se dă lovit de Zeus sau măcar de Scaraoţki, atunci când e prins cu labele în miere. E prea puţin să spui că te-a lucrat un procuror sau un ofiţer oarecare. Nuuu, Obama personal a dat ordin să fiu arestat!

Iese şi Ciuvică de la tangoul cu procurorii şi fătucile se aruncă pe el. Ce aţi păţit, domnu Ciuvică, de ce tremuraţi, domnu Ciuvică? „Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”. De ce vă clănţăne dinţii, domnule Ciuvică! „A, mă impresionează băsiştii şi eu când îi văd…” Da, dar vă clămpăne fălcile rău… Ce v-au făcut procurorii? „O băşină băsistă…” Vă rog să n-o jigniţi pe colega mea… „Nu, dar pe mine băsiştii…” Stăncuţa de trestie (asta înseamnă în limba română „ciuvică”) a intrat în marele şantaj al Varanului care şi el este nevinovat.

Stăpânul Antenelor este un bun exemplu de promovare a tinerilor în politică. Şi la contracte frauduloase cu statul. Şi mulţi au dosare penale, inclusiv de spionaj în favoarta unor puteri străine. Şi alte partide „promovează tinerii” cu studii aproximative, la fel: în umbra păsării de pradă.

Ceea ce se întâmplă în ograda Varanului este simptomatic şi pentru regresul presei din România. Indivizi de asemenea teapă au distrus presa noastră mare. Dumitru Tinu, Cornel Nistorescu, Sorin Roşca-Stănescu, devenit „oaie de teracotă” în Parlament, Petre Mihai Băcanu, Dan Diaconescu, Horia Alexandrescu, Bogdan Chireac şi mulţi alţii au contribuit la compromiterea gravă a meseriei de gazetar în ţara noastră. Pe mine nu mă mai crede nimeni când spun că stau şi acum într-un apartament confort II. Sporit! „Hai, domne, eu nu văd ce maşină are Nistorescu…” Dacă stau de vorbă cu un om prin ţară pentru că îmi place un lucru bine făcut de el sau vreau să-i aflu necazurile, mă întreabă la urmă: „Şi acum, cât mă costă?” Acesta este efectul fripturismului în presă. Mulţi au devenit chibiţi pe lângă politicieni veroşi, au făcut presiuni asupra adversarilor din lumea afacerilor sau chiar asupra Justiţiei, pretinzând că îşi fac meseria. De aceea, românii au o părere tot mai proastă despre noi. Cârnăţarii din presă au cărat ani la rând banii cu sacoşa de un leu de la stăpânii lor şi au creat impresia că nu se poate scrie onest, că românii vor o presă imundă, imorală, de scandal, că nimeni nu vrea să mai citească lucruri serioase în această ţară.

Şi am ajuns aici. Nu mai dă nimeni doi bani pe noi. Şi stăpânii din politică ne privesc cu dispreţ, sigur, până la campania electorală.

A murit Florin Constantiniu, cel mai mare istoric al timpului nostru, un om de o rectitudine rară. Televiziunile nu au dat nicio ştire (cu excepţia TVR, la sfârşit de jurnal) şi mai marii au refuzat să-i ofere un loc în Cimitirul Belu, deşi i se cuvenea. Toate specialistele vorbeau despre Războinicu Luminii, cum să stea el în bezna de la Jilava, el care…? Sigur, au rămas nişte ţărani fără pământuri, dar el e credincios. Mii de dosare pentru pământurile din Pipera, Snagov, Şanţu, Gruiu au fost îngropate cu NUP. Presa trebuia să moară cu mafia de gât, măcar era un sfârşit glorios. A murit Gheorghe Buzatu, un savant care a proiectat multă lumină asupra istoriei noastre contemporane. Nu a dat nimeni nicio ştire în presa mare. A murit o murătură care pretindea că este regele ţiganilor. Telenovelă pe toate posturile! Şi atunci m-am dus la un raft de bibliotecă şi am deschis „Țiganiada” lui Ioan Budai-Deleanu: „Prin ţigani se înţeleg şi alţii…”

 

Monica Macovei, o speranţă pentru „Dreapta”

Marinelu a scos la interval Mişcarea Populară. Care mişcare, care popor e mai greu de spus. Dar sigur e populară! Şi de dreapta! Dacă e populară? E musai de dreapta. L-a pus în frunte pe Eugen Tomac, un tânăr născut în satul Babele, lângă Ismail, unde a văzut lumina şi Mareşalul Alexandru Averescu. Este un om decent, manierat, dar insuficient maturizat politic, deşi cred că ar rezista cu brio în faţa unui miştocar ca Victor Ponta. În orice caz, nu merita ironia deplasată a lui Cristian Tudor Popescu, care i-a stâlcit nejustificat numele: „Tolomac”. Prin intermediul lui Eugen Tomac, Mişcarea Populară ar putea lua câteva zeci de mii de voturi în Basarabia la europarlamentare. Şi Eba ar putea trece pragul din nou, fiindcă pe relaţia cu Vasile Blaga – Adio şi n-am cuvinte! Eugen Tomac trebuie să mai crească pentru a conta în bordelul politicii de la Bucureşti. Din nefericire, Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu au fost devoraţi prematur. Adrian Papahagi este încă o promisiune nenăscută.

Şi totuşi, spectrul de pseudo-dreapta (eu cred că nu există partide de dreapta sau de stânga în România) are şi lideri care pot să-l îngroape pe Căcărău. Marinelu a vorbit frecvent despre şansele Elenei Udrea, a indus şi ideea că o sprijină la alegerile pentru conducerea PDL, dând apă la moară unor ordinare speculaţii erotice. Sigur, între timp, blonda norvegiană a divorţat din motive de Cucoş: în timp ce ea făcea politică, o neliniştită de 20 de ani din Basarabia i-a luat locul fierbinte. Cucoş voia regim de slăbire. Şi de câte ori am rugat-o eu să facă un copil… Prin urmare, chiar dacă îl poate ridiculiza pe Căcărău, mai încet la prezidenţiale!

Un excelent candidat la prezidenţiale, cu cele mai mari şanse rămâne Emil Boc. Mulţi vor strâmba din bot, dar nu face nimic. În Transilvania, Căcărău nu ar lua niciun vot contra lui Emil Boc. Garantat! Niciun ungur nu ar vota cu Căcărău. Garantat! Din perspectivă economico-socială, prestaţia tandemului Lolek-Bolek este nulă. Sigur, e posibil ca Dan Şova, ministrul proiectelor faraonice de la Partidu lu Mukles, să descopere între timp contractul cu Bechtel, despre care ne-a spus că a fost furat. Ca să-l desecretizeze, să ştim şi noi cum l-a copt mămica, ce a făcut Nepotu Mătuşii Tamara pentru patrie. Sigur, Emil Boc are şi bile negre: lipsa oricărui proiect economic major câtă vreme a guvernat şi faptul că nu a mers până la capăt cu tăierea pensiilor care nu au acoperire în cotizaţiile acestor indivizi către fondul naţional de pensii. Chiar dacă îl mai suspendau o dată.

Nevoia românilor de legalitate i-ar putea determina să-l voteze şi  pe Daniel Morar, care a condus DNA în această perioadă tulbure.  Faima lui de incoruptibil într-o cloacă fără speranţe şi fără perspectivă ar da bine. Probabil că ar fi greu de convins să candideze, dar şanse mari ar avea.

Şi Monica Macovei l-ar face de comandă pe Căcărău, dacă baronii de la PDL ar sprijini-o. Dacă voia realmente reforma PDL, Marinelu ar fi ieşit deschis în sprijinul Monicăi Macovei. Nu m-ar deranja dacă o femeie puternică ar conduce România. Dimpotrivă. S-ar fura mai puţin şi mulţi ar avea motive să tremure. Doar ea ar putea aplica legea până la capăt. În plus, are o excelentă imagine externă. Vrea PDL să mai conteze? Monica Macovei este opţiunea cea mai importantă. Pentru Marinelu ar fi un efort minim să-l impună.

Traian Băsescu, un Gulliver în politica românilor

Nu este opinia mea, aşa crede ziaristul Dmitrii Ciubaşenko, un ziarist de la revista de limbă rusă „Panorama” de la Chişinău. Probabil este ucrainean sau evreu, nu are importanţă, dar scrie bine. În timp ce Armand Goşu scrie în „România Liberă” un comentariu în care arată că declaraţiile lui Traian Băsescu despre unire ar face imposibilă aderarea Republicii Moldova la UE. Sigur, Traian Băsescu stă bine cu minoritarii, dar nu ezită să-i plesnească atunci când sar calul. Cea mai bună dovadă a fost discursul liber de la Izvoru Mureşului, unde a punctat următoarele lucruri de bun simţ:

– Ungaria a devenit un focar de instabilitate şi România trebuie să conducă o campanie de descurajare a iredentismului şi s-o înhame din nou;

– Ungurii din Harghita vor avea aceeaşi autonomie ca românii de la Olteniţa;

– Toate partidele politice din România ar aproba unirea Republicii Moldova cu Țara, dar nu toţi basarabenii doresc acest lucru;

– Înainte să se lamenteze că vor fi asimilaţi, românii din afara ţării trebuie mai întâi să fie solidari şi coerenţi în mesajul lor că sunt români şi că doresc conservarea spiritualităţii lor. Numai aşa România îi poate ajuta.

Unde este eroarea, domnule profesor Armand Goşu? Şi de ce ar fi România „idiotul de serviciu”?

Dacă preşedintele nu a dat replica o vreme ungurilor reuniţi la Tuşnad, Pontănacu a spus „păcat că nu avem preşedinte”. Dacă preşedintele a ieşit cu măciuca argumentelor de bun simţ, de ce iese? Există oameni care nu pricep ce rol are şeful statului. Sau se fac că nu. Iată unul din motivele principale pentru care România nu poate fi republică parlamentară. Oamenii au nevoie de un lider puternic, ultima lor iluzie în apărarea drepturilor naţionale.

Când preşedintele român Traian Băsescu declara că, după ce îi expiră cel de-al doilea mandat în anul 2014, intenţionează să solicite cetăţenia moldovenească, mulţi au perceput afirmaţia ca pe o glumă prostească a unui politician, pe care 9 din 10 cetăţeni din propria ţară îl consideră clown, scrie „Panorama”. Dar dacă Băsescu îşi îndeplineşte această promisiune şi dacă va conduce o listă de candidaţi la alegerile parlamentare din Republica Molodva din 2015, el poate transforma complet politica moldovenească, provocând apropierea dramatică a unirii Basarabiei cu România. Dacă pe malul drept al Prutului, Băsescu este un bufon, un saltimbanc lunatic, pe malul stâng el este un erou naţional, crede Ciubaşenko. El a fost reales pentru al doilea mandat prezidenţial datorită voturilor din diaspora, şi, nu în ultimul rând, datorită românilor basarabeni. Aşa i-au mulţumit ei celui care le-a dat basarabenilor sute de mii de paşapoarte româneşti, prin urmare, europene, ceea ce a făcut să devină realitate principalul vis al moldovenilor – să plece liber în Spaţiul Schengen fără vize.

Deja există precedente ale mişcării pe banda opusă, adică de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova cetăţenilor României, continuă „Panorama”. De exemplu, Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, pe când îndeplinea funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova, i-a acordat cetăţenia moldovenească consilierului său Dan Dungaciu. Dacă Ghimpu i-a acordat cetăţenia lui Dungaciu, atunci nu ne putem îndoi că şi preşedintele Nicolae Timofti îi va acorda cetăţenia lui Băsescu. (În acest mod, Timofti, fie şi parţial, s-ar reabilita pentru trimiterea oamenilor la spitalul de nebuni pentru că ei înşişi se declarau români, pe când el era judecător sovietic).

Dacă Băsescu intră în politica moldovenească, el va deveni protagonistul principal, scrie „Panorama”. Pe fondul politicianiştilor locali liliputani, el va fi pur şi simplu un Gulliver al valului european.

Băsescu nu a ascuns niciodată că el este în favoarea alipirii Basarabiei la România. Pe această chestiune, printre toţi politicienii de la Bucureşti există o unanimitate totală. Ei se pot înjura între ei pentru probleme de politică internă din România, dar când vine vorba de „Unire”, este un consens general. Politica oficială din România nu recunoaşte existenţa moldovenilor ca popor, refuză să semneze cu Moldova tratatul politic bilateral de bază şi tratatul cu privire la frontiere. Băsescu repetă mereu că dincolo de Prut „se află o mare de patru milioane de români”, notează „Panorama”.

Şi văzând cum Traian Băsescu „joacă tontoroiul” peste tot, Lucian Avramescu, un alt mare gazetar care scria ode şi pluguşoare pentru Mult Iubitu, şi care a îngropat „Tineretul Liber”, al doilea ziar ca tiraj şi ca fonduri, după „România Liberă”, scrie cu năduf ideologic şi doctrinar în „Jurnalul Naţional” al Varanului:

”Ponta, în  numele a ceea ce am înghiţit, ca om şi ca scriitor, pentru voi, în numele nemeritatelor înjurături primite scuipăcios şi puturos, în numele batjocurii de a  mă lăsa la cheremul celui mai netrebnic fanariot pe care l-a avut, din toate vremurile, România, în numele celor ce am crezut, eu nu cu totul, dar alţii da, că sunteţi, că sunteţi oameni, vă atenţionez cu toată sila  – vă bag în pizda mamii voastre.”

Nu putem achiesa la această trimitere escatologică, care atestă evoluţia presei române.

 

Combaterea neostalinismului

Iată şi reacţia agenţilor de la IA REGNUM NOVOSTI pentru a vedea ce cred ruşii azi despre români:

„Conform Constituţiei Moldovei, limba de stat din această ţară este „limba moldovenească pe baza grafiei latine”. Noţiunile de „români”, „popor român” şi „limbă română” sunt creaţia lingviştilor din Transilvania cu grafie latină, au fost inventate la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Scrisul moldovenesc există în chirilică din secolul al XVI-lea.

La 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a adoptat Legea privind statutul limbii de stat în RSSM şi Legea privind „revenirea” limbii moldoveneşti la grafia latină, în timp ce moldovenii din Transnistria au păstrat grafia chirilică a limbii moldoveneşti.

Conform poziţiei oficiale actuale a României, poziţie împărtăşită şi de susţinătorii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români”, limba moldovenească este „română”. Totodată, conform datelor oficiale ale recensământului din anul 2004, recunoscut de Biroul Naţional de Statistică din Moldova, s-au declarat români 2,2% din numărul locuitorilor ţării, moldoveni – 75,8%. Pe de altă parte, 78,4% din numărul moldovenilor au indicat ca limbă maternă limba moldovenească, iar 18,8% – româna.

Pe de altă parte, este artificială şi însăşi problema ridicată de Bucureşti, după care moldovenii şi ucrainenii ar fi „români”, pentru că identitatea românească a apărut din punct de vedere istoric după identitatea moldovenească. Pe de altă parte, formarea românilor ca naţie a avut loc pe nişte porţiuni de teritoriu din actuala Românie – în Valahia şi în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia se afla deja în componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina – în componeţa Austro-Ungariei. Cu toate acestea, faptul că a ocupuat aceste teritorii în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944 serveşte până în prezent pentru Bucureşti ca pretext să afirme că populaţia moldovenească din aceste teritorii ar fi alcătuită din „români” şi să pretindă, într-un fel sau altul, să-şi exercite influenţa şi prezenţa în regiune.

(Pentru a combate ideea neostalinistă, conform căreia moldovenii ar fi altceva decât români, trebuie folosite argumente istoriografice. Nu lingviştii transilvăneni au folosit primii noţiunea de „român”, ci… moldovenii.

Grigore Ureche nota la 1642 în « Letopiseţul Ţării Moldovei » : “Rumânii, câţi să află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag “. Miron Costin spune mai târziu acelaşi lucru: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie suntu lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi odată descălecaţi suntu”.

„Cartea Românească de Învăţătură” a mitropolitului Varlaam a apărut în 1643 şi Varlaam era moldovean, nu transilvănean. El nu a scris „Carte Moldovenească…” În sfârşit, stolnicul Constantin Cantacuzino din Valahia confirmă ce scriu cronicarii moldoveni: „toţi câţi sunt rumâni (…) toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură”. Lingviştii Şcolii Ardelene au scris abia peste o sută de ani despre originea comună a tuturor românilor. Opiniile unor ziarişti şi politicieni ruşi sau ucraineni cu privire la originea şi identitatea românilor arată cât de important şi de actual rămâne studiul atent al istoriei noastre vechi – nota Viorel Patrichi).

Conform studiului „Limba rusă în spaţiul post-sovietic: cercetare comparată a răspândirii ei” (martie 2009), studiu realizat de Grupul de cercetare „Zirkon”, în R. Moldova, limba rusă este considerată limbă maternă de 20% până la o treime din populaţie, preferă să vorbească ruseşte peste 40%, vorbesc ruseşte fluent peste 70%, se pot exprima în rusă peste 90%, înţeleg ruseşte peste 95%. Pe 1 martie 2011, s-au dat publicităţii rezultatele unui studiu sociologic, efectuat de Institutul CBS-AXA. Aceste rezultate atestă că aproximativ 62% din numărul locuitorilor Republicii Moldova vorbesc liber ruseşte şi scriu în limba rusă corect, 18% vorbesc ruseşte cursiv, dar scriu cu greşeli, 7% pot să se înţeleagă cu vorbitorii de limbă rusă, alţi 5% abia înţeleg rusa, dar nu pot vorbi, şi doar 1% nu o cunosc defel.

Pe de altă parte, conform datelor unui sondaj de opinie din mai 2010, ralizat de autoritarul Barometru al opiniei publice din R. Moldova, peste jumătate din populaţia ţării – 54,1% se pronunţă pentru acordarea statutului de a doua limbă de stat pentru limba rusă, în timp ce contra acestei idei s-au manifestat 38,8% din cei chestionaţi.)

Politicienii şi experţii de la Bucureşti recunosc că însăşi doctrina moldovenismului este o ameninţare pentru securitatea naţională a României, scrie „Panorama”. Iar aici ei au dreptate. Dacă peste Prut s-ar fi creat un stat moldovenesc reintegrat, viabil, eficient, democratic, prosper, el ar fi devenit un competitor serios pentru România, iar simpla lui existenţă ar fi fost o ameninţare pentru ea. Bucureştiul face tot posibilul, şi chiar reuşeşte foarte bine, pentru ca această ameninţare să fie atenuată. Îi ajunge iredentismul unguresc din Transilvania, scrie Panorama. Dacă blocul „Pentru unire prin integrare europeană”, condus de Băsescu, ajunge la putere în Republica Moldova, atunci totul se va schimba.

Unii analişti politici din România, iar de câteva ori şi din Polonia, ţară care, împreună cu Suedia, a gândit „Parteneriatul Estic” ca un cordon sanitar de-a lungul frontierei de vest a Rusiei, spun deschis că R. Moldova trebuie să renunţe la Transnistria pentru perspectiva europeană, scrie „Panorama”. Acesta este un apel logic: dacă Transnistria împiedică deplasarea Republicii Moldova spre Europa, fiindcă ea însăşi vrea să se mişte spre Rusia, trebuie să se renunţe la Transnistria.

După ce, la Chişinău, va veni la putere blocul unionist al lui Băsescu, Transnistria va fi pierdută definitiv, scrie „Panorama”. Cu siguranţă că Rusia o va recunoaşte şi, prin analogie cu acordul de „asociere ca membru” sau membru asociat, între UE şi R. Moldova de asemenea se va încheia cu Tiraspolul un acord asimetric de „asociere ca membru”. UE va încerca să păcălească Transnistria cu ajutorul Ucrainei filo-europene, ceea ce va face ca Tiraspolul să se transforme în al doilea Kaliningrad. Desigur, Ucraina nu va doborî avioanele ruseşti şi nici nu va deraia trenurile ruseşti care merg spre Transnistria, însă tensiunea din regiune va creşte dramatic. Băsescu îşi va freca mâinile mulţumit: a luat şi teritoriile, a recuperat şi demografia, a determinat Ucraina să se certe cu Rusia, i-a slujit şi pe americani, crede Ciubaşenko.

Formal, R. Moldova se va putea considera stat independent un timp, asociat cu UE, continuă „Panorama”. Aici, s-ar putea să strâmbe din nas şi să facă grimase unii deputaţi la trei ace, cu miniştrii lor, preşedintele de carton, paiaţele de judecători de la Curtea Constituţională, însă practic Basarabia va deveni o parte a României, iar frontiera de est a Uniunii Europene şi a NATO se va muta pe Nistru. Noile autorităţi vor da mâna cu arhiereii şi cu preoţii de la Mitropolia Moldovei, care se supune Bisericii Ruse, ca să poată trece apoi în masă la Mitropolia Basarabiei din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

(Având în vedere că a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Română, care este canonică, rezultă că şi Mitropolia Basarabiei este canonică – nota Viorel Patrichi).

Americanii, în cazul în care nu susţin această idee, vor rămâne indiferenţi faţă de evoluţia evenimentelor, în urma cărora NATO se deplasează cu 50 de mile mai spre Est, iar Rusia şi UE, după cum li se pare americanilor, vor fi tot mai slabe, scrie „Panorama”. Moscova, care, judecând după toate aparenţele, consideră că nu are cu cine discuta în politica de la Chişinău, se va înţepeni definitiv în Transnistria şi probabil îşi va trimite acolo rachetele, în replică la Scutul american din România. Uniunea Europeană, adică nemţii, nu vor avea timp niciodată să se ocupe de Basarabia.

 

Marinelu bagă sfânta zîzanie printre ruşi şi ucraineni

“Cereţi unirea şi o vom face!”  (Traian Băsescu, 17 iulie 2013, Chişinău)

Am scris sute de articole pe această temă de când lucrez în presă şi nu intenţionam să revin dacă nu aş fi citit o părere publicată de un anume Claudiu Şerban prin „Adevărul“, cu titlul “Cui îi trebuie o Românie dodoloaţă”. Şi cum scrie acest tânăr părerolog, care este şi realizator de emisiune TV? „Tema unirii României cu Moldova a reapărut în agenda publică odată cu vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău. O unire mai mică, prin intermediul integrării Moldovei în UE, este varianta care poate avea sorţi de izbândă dacă ar fi să dăm crezare oficialilor. Întrebarea care se pune este însă cui i-ar folosi o asemenea mişcare politică. Moldovenilor? Românilor? Ruşilor? Nemţilor?”

De sesizat din start confuzia cultivată conştient, la fel ca în presa rusă: Cele şase judeţe din estul Moldovei istorice, care poartă numele Republica Moldova prin voinţa lui Molotov şi a lui Stalin, au devenit „Moldova”. Prin urmare, trebuie să uităm că Moldova reprezintă altceva şi cu mult mai mult. Confuzia cultivată devine corozivă chiar şi pentru realitatea istorică. Iată de ce grecii sar de un stânjen când aud de Republica Macedonia, chiar dacă nu au dreptate: macedonenii adevăraţi nu au fost şi nu sunt nici slavi, dar nici greci. Erau vechii aromâni. Aşa cum Alexandru Macedon nu era nici grec, şi nici bulgar. Confuzia merge mai departe când autorul ne întreabă cui ar folosi unirea: „Moldovenilor? Românilor?”. Cu alte cuvinte, moldovenii şi românii ar fi entităţi diferite. Claudiu Şerban ne face totuşi o concesie duioasă: „cele două popoare vorbesc practic aceeaşi limbă”. Ca la “Pravda”, care vorbeşte despre „cele două popoare”, dar care admite deja că „limba moldovenească este marker politic”.

Şi tânărul cu privire de stepă ne reaminteşte că „moldovenii” sunt de vreo patru ori mai săraci ca românii. Că Germania Federală a plătit un preţ greu pentru reunificare, iar politicienii noştri nu ar accepta un asemenea preţ. Este adevărat că preţul reîntregirii naţionale a Germaniei a fost şi este încă foarte mare, că unii nemţi din vest îi dispreţuiesc pe conaţionalii lor din landurile de est, că unii nemţi din fosta RDG îi urăsc pe ceilalţi fiindcă nu au încă acelaşi nivel de trai, că Uniunea Creştin Democrată nu-şi poate constitui măcar o filială în estul Berlinului. Eu nu contest că există şi nemţi stupizi, aşa cum nu pot nega existenţa lui Claudiu Şerban sau a lui Valentin Mîndrăşescu, această instituţie FSB de la „Vocea Rusiei”. Tocmai de aceea, Helmut Kohl s-a folosit de momentul psihologic, creat de prăbuşirea Zidului de la Berlin. Iată voinţa poporului: Unirea! Nimeni nu putea să spună nimic. Cu siguranţă că, dacă ar fi organizat un referendum, aşa cum le pretind ruşii altor popoare să facă, majoritatea germanilor nu acceptau unirea. Aici intervine însă funcţia creativă, de vector, a omului de stat: el se foloseşte de starea de spirit de moment a poporului pentru a pune măcar o cărămidă nouă la edificiul naţiunii. Şi lucrurile merg mai departe. Nemţii occidentali vor uita de cotizaţiile lor pentru unire, nemţii din fosta RDG nu vor mai cunoaşte frustrările bunicilor lor şi Germania este locomotiva Europei unite pe cale paşnică. Cum va fi ţara lor peste 50 de ani?

Noi nu am avut un om de stat în 1990, cum era Helmut Kohl. Dacă generaţia Cuza-Kogălniceanu-Bălcescu invocau sărăcia internă sau voinţa politică a vecinilor, sau organizarea vreunui referendum, românii ar fi trăit şi astăzi în cătune. Dacă generaţia Pantelimon Halipa-Maniu-Brătianu s-ar fi gândit la ce ar putea spune Viena, Budapesta sau Moscova, unirea nu se mai făcea nici până astăzi. Şi s-a făcut, chiar dacă regele Ferdinand a fost nevoit să fugă la Iaşi.

Reîntregirea naţională nu este un gheşeft, aşa cum crede Claudiu Şerban. Nu voi prezenta aici avantajele reunificării. Am făcut-o cu alte prilejuri. Am întâlnit oameni prosperi la Chişinău, la Bucureşti sau la Timişoara, dar şi mulţi săraci. Dacă vreţi sărăcie lucie, mergem în judeţul Călăraşi sau în Olt, şi vom vedea realităţi cum nu găseşti în judeţul Bălţi. Sau credeţi că săracii din Cahul au un benghi dublu în frunte faţă de săracii din Vaslui? Maşini de mafioţi bengoşi, la fel de scumpe şi de inaccesibile, vezi şi la Bucureşti, şi la Chişinău.

 

Stelian Tănase: „Eu nu vreau să împart bunăstarea mea europeană cu fraţii de peste Prut”

Frontul contra reîntregirii noastre naţionale este larg şi foloseşte tactici diverse.

În 2004, a venit la Hotel Marriott din Bucureşti Stanislav Belkovski, un consilier de-al lui Putin, care ne-a pus pe tavă unirea cu cele şase judeţe din Basarabia, cu două condiţii: să lăsăm Transnistria în pace şi să tolerăm „respublica” autonomă a găgăuzilor. Planul urma să se pună în aplicare peste zece ani, după integrarea României în Uniunea Europeană.

Adică în 2014. „Eu nu vreau să împart bunăstarea mea europeană cu fraţii mei de dincolo de Prut,” a spus atunci gânditorul Stelian Tănase. Şi a sunat sinistru, ca la Şerban cel de azi. „Rusia vrea să facă în Transnistria o enclavă de tipul Kronstadt“, a spus Tănase cu gândul la Königsberg (Kaliningrad) şi ne-a avertizat că UE nu vrea sărăntoci de Bălţi. Emil Hurezeanu l-a contrazis: „Argumentele privind sărăcia din Basarabia sunt absurde“. Mircea Druc a subliniat atunci că, din punct de vedere statistic, judeţul Chişinău are o economie mai puternică decât a judeţelor Cluj sau Iaşi. Primul şef de guvern, ales democratic la Chişinău, i-a replicat lui Belkovski, într-o rusă impecabilă, că Rusia „trebuie să se conformeze planului propus de Statele Unite ale Americii cu privire la Transnistria. Ştiţi bine la ce mă refer…“ El a cerut retragerea trupelor ruse de pe Nistru, premisa esenţială pentru democratizarea Republicii Moldova. „Este pentru prima dată când se discută problema în această cheie la Bucureşti. Trebuie să luăm în calcul şi această posibilitate. Să ne gândim însă la viitoarea mutare a Rusiei după eventuala noastră unire. Imediat după acest eveniment, comunitatea găgăuzilor din sudul Basarabiei ar decreta unirea cu Transnistria şi, astfel, Rusia ar ajunge până la Giurgiuleşti-Galaţi. Domnule Belkovski, de ce Rusia nu recunoaşte independenţa Ceceniei, a Iakuţiei sau a Tatarstanului? Din toate teritoriile fostei Uniuni Sovietice, Transnistria este cel mai puţin îndreptăţită sa pretindă suveranitatea.“

Şi Belkovski a tăcut.

 

Mărul cel otrăvit

Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate al preşedintelui american Jimmy Carter, spunea în memoriile sale că frontiera României trebuie să fie pe Nistru. Există şi ruşi care gândesc la fel. Încă din 1991, Soljeniţin recomanda Rusiei să abandoneze Basarabia care, spunea el, „este pământ românesc“.

Acelaşi lucru l-a afirmat recent Valeria Novodvorskaia, o veche disidentă antisovietică. Într-o emisiune la postul de radio Ecoul Moscovei, doamna Novodvorskaia le cerea basarabenilor să se întoarcă din occident şi să se unească din nou cu România, iar de la tribuna Uniunii Europene să lupte pentru Transnistria fiindcă Rusia nu are ce căuta acolo. Roman Konopliov, cel mai fin analist rus actual, declarat persona non grata la Tiraspol, scrie frecvent că Rusia a pierdut partida pe Nistru, că Basarabia nu se mai întoarce spre ruşi şi că Ucraina vrea să înşface Transnistria şi toată Basarabia. Prin urmare, Rusia oferă României din nou ceea ce nu aparţine Kremlinului, numai să rămână pe Nistru. Penibilă iluzie pentru ea, dacă nu acceptă dialogul cu România pentru a contracara Ucraina.

Noi avem însă printre noi ”specialişti” care ne învaţă cum să renunţăm la grădina bunicilor. În 1994, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Valentin Stan scriau un „studiu” de inspiraţie Soros, în care ni se spune să acceptăm consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop. Cu argumente „ştiinţifice“: “Sintagma „ţară-mamă” nu mai poate exprima astăzi necesităţi politice sau istorice. Ea a fost folosită în contextul elaborării obiectivelor emancipării popoarelor în perioada constituirii statelor naţionale şi a fost valabilă pentru acel moment istoric, dar ea a avut întotdeauna un conţinut etnocratic. Societăţile moderne de astăzi sunt fundamentate pe valorile naţionalismului civic”. În 2011, au apărut alţi campioni la civilie, marca Soros, care ne demonstrează că moldovenii ar fi altă specie: Cristian Ghinea, István Horváth, Liliana Popescu, Victoria Stoiciu. Şi atunci eu, care sunt moldovean, adică român liber, ce pot să cred despre asemenea „studii”? Că proiectul absurd al lui Ilia Erenburg, pe care nu l-a acceptat nici Stalin, nu a murit şi că există cercuri care îl dau periodic la reanimare. Oare ruşii din Federaţia Rusă ştiu de ce şi pentru cine plătesc impozite în Transnistria?

În calea reunificării nu stau numai cei năimiţi. Eficiente au rămas şi complexele noastre păcătoase.

Complexul lui Mitică:

– românii e mai dăştepţi ca moldovenii (sic!);

– moldovenii e săraci;

– dacă ne unim cu Basarabia, ne invadează toţi kaghebiştii d-acolo;

– noi vrem bunăstare numai pentru cetăţenii României (apud Tănase);

– noi vrem UE, nu Rusia.

Complexul celui care nu-i fudul destul:

– noi suntem moldoveni, dar nu români;

– vom construi o noua Elveţie întri Prut şî Nistru;

– noi nu ni unim cu ţîganii din Ferentari (sic!);

– noi vrem UE, dar nu România.

La acestea, se poate adăuga si complexul caimacamului Vogoride, un personaj aproape uitat, dar care s-a opus ridicol la unirea Principatelor Române de la 1859. Având aceleaşi reflexe ca Vogoride, Voronin pricepe că, dacă Basarabia s-ar uni cu România, ar primi un post de portar la APACA.

“Сe să căutaţi în Uniunea Eurasiatică? Locul dumneavoastră este în Europa. Avem aceleaşi feţe. Eu nu am văzut pe nimeni cu ochi oblici pe-aici. Avem aceeaşi limbă…”, le-a spus Traian Băsescu basarabenilor. Apoi a dat cu băţul prin gard şi a anunţat că intenţionează să ceară cetăţenia Republicii Moldova.

Pretext pentru Roman Konopliov să noteze: „Personalitatea lui Băsescu este cunoscută şi dincolo de frontierele Moldovei şi fiecare vizită a lui peste malul Prutului este privită ca o expansiune a României. Conform unei scheme similare, în scopuri prieteneşti, Traian Băsescu ar putea să nu se limiteze la paşaportul moldovenesc. Politicianul român ar putea, de asemenea, să-şi depună documentele şi pentru cetăţenia Transnistriei, şi astfel, să-şi manifeste respectul nu numai faţă de autorităţile Republicii Moldova, dar şi faţă de autorităţile nerecunoscutei Republici Transnistrene, iar mai târziu, promovând respectul cuvenit faţă de ambele formaţiuni statale, să le promoveze pe amândouă în spaţiul european.

Şi în Transnistria, Băsescu se poate folosi de popularitatea lui printre cei care solicită cetăţenia română”. Iar Dmitrii Ciubaşenko scrie în “Panorama”: „Dacă Băsescu intră în politica moldovenească, el va deveni evident principalul protagonist. Pe fondul liliputanilor politicianişti de prin părţile locului, el va fi pur şi simplu un Gulliver al valului european”.

Şi iată concluzia din bezna cugetării lui Claudiu Şerban: „singura variantă în care ar exista un profit economic din această unire ar fi legalizarea prostituţiei”.

Moldovenii au multă răbdare, dar şi mână grea…

 

Dughin, sirena lui Putin şi destinul românilor

Prăbuşirea comunismului a însemnat pentru neostaliniştii ruşi totala derută ideologică. În loc să caute un model de salvare naţională, generat de specificul poporului rus, pentru a intra astfel în marele concert al naţiunilor creative ale lumii, asemenea gânditori urmează proiecte revolute şi autarhice. Desprindem practic două direcţii pentru supravieţuirea poporului rus din perspectiva acestor gânditori:

– Religia pravoslanică. Din această perspectivă, „Moscova este a treia Romă”, care va domina Europa. Într-o lume tot mai laicizată, e jenant să mai susţii astăzi o asemenea idee. Pe de altă parte, dacă Moscova este a treia Romă, după Bizanţ, ne aflăm astăzi deja în era celei de-a patra Rome. Nu întâmplător, Washingtonul a transpus peste Atlantic inclusiv copia Capitoliului de la Roma…

– Hoarda de Aur. Oricât ar părea de bizar, există astăzi intelectuali ruşi, care susţin că ţara lor ar putea fi continuatoarea civilizaţiei mongole. Şi că Hoarda de Aur ar fi construcţia simbolică a libertăţii, unde nu interesează pe nimeni drepturile omului, contează numai meritocraţia. Ezoteriştii ruşi pretind că Vladimir Putin ar fi „Țarul cel Alb”. De aici, arhitectura proiectului dobândeşte un profil halucinant. „Ai noştri“ („NAŞI“) diferă total de „Ai lor”. „Ai noştri“ reprezintă civilizaţia europeană terestră şi sedentară, în opoziţie cu civilizaţia anglo-saxonă, de tip maritim, invadatoare, care trebuie aruncată peste Atlantic. Numai aşa putem scăpa de influenţa americană. La fel ca în plan pravoslanic, Europa va fi nevoită să accepte mâna generoasă şi salvatoare a Rusiei în domeniul economic, militar şi politic. Într-un asemenea delir, s-a prins şi Alexandr Dughin, cu tot cu filosofia lui.

Ce destin vor avea românii într-o asemenea arhitectură a forţei de la Vladivostok la Lisabona? Invitat  la Chişinău de Iurie Roşca – mai nou, teoreticianul „părţii care devine întreg“ – la PublikaTV, proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, Alexandr Dughin a precizat că Rusia îşi va declanşa întreaga mânie dacă ar fi atacaţi „pacificatorii ruşi” din Transnistria. De la generalul Alexandr Lebedi, nimeni nu a mai folosit un limbaj atât de agresiv la adresa românilor, provocând reacţii vituperante la  „Revista 22”, „Ziua Veche” sau Romanian Global News: „trompeta ofensivei pravoslavnice”, „Schizofrenicul lui Putin ameninţă R. Moldova cu războiul chiar de la Chişinău”  etc.

Văzând reacţiile românilor „rusofobi”, Dughin revine cu un interviu la postul de radio Golos Rossii şi încearcă să dreagă busuiocul. El reia teza apărării popoarelor mici prin invaziile ţariste contra Imperiului Otoman sau a Imperiului Austro-Ungar:

„Scenariul georgian a arătat un lucru esenţial: americanii nu sunt capabili să asigure suveranitatea ţărilor din spaţiul post-sovietic. Cheia consolidării suveranităţii lor se află la Moscova, care deţine pârghiile reale în această situaţie: politice, economice, sociale, culturale. Acest lucru este conştientizat de mulţi în Republica Moldova, pe care Moscova o percepe ca pe un stat prieten. De fapt, nu există niciun motiv să rezolvăm problema transnistreană în maniera Saakaşvili. Eu nu cunosc niciun om din Chişinău, care să dorească să se procedeze aşa. Dar dacă (ipotetic) s-ar găsi un asemenea maniac în Republica Moldova şi va fi provocat un conflict, atunci desigur puterea militară a Rusiei ar fi suficientă pentru a scoate problema de pe ordinea de zi.

În general, tema unui conflict militar în Transnistria este o speculaţie. Forţele politice din România, orientate spre UE şi spre NATO, o aduc în discuţie. Acestea însă pierd rapid sprijinul populaţiei. Ele au nevoie de chipul unui duşman. Şi cine este mai potrivit pentru acest rol, dacă nu Rusia care îşi dezvoltă puterea? Şi ei sperie populaţia cu „pericolul rusesc” pentru a se menţine în politică, pentru a continua aceeaşi orientare mortală, dezastruoasă, de dependenţă faţă de un Bruxelles, vizibil tot mai slab. De aici şi toate aceste reacţii isterice la declaraţia mea din timpul vizitei de la Chişinău.”

Alexandr Dughin repetă mereu şi mereu: nu există nicio premisă politică, juridică, militară, psihologică nici în Republica Moldova, nici în Transnistria, nici în Rusia pentru „scenariul georgian” privind rezolvarea problemei transnistrene. Este evident că proiectul construcţiei Uniunii Eurasiatice este o tendinţă geopolitică reală de „perestroikă” (Reconstrucţie) pentru estul Europei, consideră Dughin:

„Proiectul eurasiatic – Uniunea Economică Eurasiatică – dobândeşte popularitate. Ţările din spaţiul post-sovietic, din estul Europei manifestă tot mai mult interes pentru el, la fel cum şi puteri regionale ca Iranul, Turcia, Grecia care se gândeşte serios să iasă din Uniunea Europeană. Premierul ungar Viktor Orban vorbeşte despre perspectivele apropierii de Uniunea Eurasiatică. Într-un cuvânt, proiectul eurasiatic este o stea în ascensiune, în timp ce Uniunea Europeană este o stea care se stinge. Şi eu personal nu mă îndoiesc că Republica Moldova, după alegeri (posibil anticipate), în cazul în care s-ar forma o coaliţie a comuniştilor şi patrioţilor, se va orienta spre integrarea în spaţiul eurasiatic”.

Gânditorul rus are dreptate când presupune că unele ţări mici o pot coti la 180 de grade dacă Uniunea Europeană s-ar prăbuşi. Oricât ar părea de ridicol, trebuie să luăm în calcul şi un asemenea scenariu, măcar pentru că alţii nu-l omit. De exemplu, Bulgaria, Grecia, Ungaria au jucat la două capete în cazul proiectului Nabucco. Grecii fac marşuri contra Germaniei. Ungurii se revoltă contra tuturor.

 

România să adere la Uniunea Eurasiatică şi se va uni cu Basarabia!

Dughin îşi imaginează o strategie imposibilă: întoarcerea României de la Uniunea Europeană spre Federaţia Rusă:

„România este în mod clar la periferia Uniunii Europene, ea este un musafir nepoftit acolo, ea e considerată de rang inferior ţărilor defavorizate, cum ar fi Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda. Aceste ţări sunt desconsiderate şi au fost botezate la grămadă „Grupul PIIGS”, adică, iertaţi-mă, „grupul porcilor”. Ce este în acest caz România, dacă nu o ţară de rangul al zecilea? În Europa există o percepţie distorsionată despre români, o imagine negativă. Ei nu sunt bineveniţi ca oaspeţi. Nu li se deschide uşa spre Spaţiul Schengen pentru circulaţie liberă. Pentru cazuri izolate, individuale, de corupţie, este condamnată o naţiune întreagă.

Este o situaţie ruşinoasă pentru o naţiune care posedă o mare cultură ortodoxă, pe care eu aş numi-o cultură autentică, o bijuterie a culturii europene din secolele XIX-XX! De fapt, societatea română este una din cele mai interesante societăţi europene, mai profunde, mai inteligente şi mai apropiate de noi din punct de vedere spiritual.  Mi se pare că integrarea României în spaţiul eurasiatic s-ar putea realiza sub semnul identităţii culturale pravoslavnice. Ca parte a comunităţii eurasiatice, această ţară va fi capabilă nu numai să-şi rezolve problemele economice, teritoriale, dar, de asemenea, şi ceea ce  este extrem de important pentru conştiinţa naţională, va fi primită acolo cu bucurie, demnitatea ei va fi apreciată, va fi tratată ca un partener egal, apropiat prin civilizaţia sa”.

Nici chiar Dughin nu crede într-un asemenea scenariu, dar îl flutură. „Faptul că noi am fost multă vreme separaţi de a treia forţă – de atlantişti – desigur a jucat un rol. Ei încearcă să ne contrapună unul celuilalt, construiesc intrigi mărunte, creează o  atmosferă de ostilitate. Dar toate acestea vor trece. Rusia şi România au aşa de multe lucruri în comun! Avem încă posibilitatea să ne întâlnim şi să ne cunoaştem pe planul civilizaţiei generale. Deja se fac primii paşi în această direcţie. Vor avea loc schimburi de vizite. Elita intelectuală este capabilă să schimbe atmosfera, să creeze un climat de înţelegere reciprocă. Noi avem nevoie de un dialog intercultural, de schimburi în domeniul literaturii. Noi cunoaştem puţine lucruri despre minunata literatură română, iar românii, la fel, nu ştiu literatura rusă contemporană.

Eu sunt mândru că, printre puţinele cărţi ale autorilor ruşi, care au apărut în ultimii ani la Bucureşti, se află şi lucrarea mea, „Bazele politologiei”, cu o prefaţă scrisă de eminentul filozof român Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei de Ştiinţe din România. Paradigma convergenţei inevitabile determină foarte multe aspecte. Ruşii, românii, moldovenii, transnistrenii sunt creştini pravoslavnici, popoare legate de un spaţiu regional comun, care poate să devină o platformă economică unică, eurasiatică, unde fiecare îşi va găsi un loc demn”.

România să iasă din NATO, din Uniunea Europeană şi se va uni cu Basarabia, care este spaţiu strategic pentru Rusia. Se va putea uni atunci şi cu Transnistria, dar să renunţe la… „atlantişti“.

Doar şi Ghinghis Han tolera toate religiile, orice formă de gândire, dar cu o singură condiţie: să se plece în faţa Hordei de Aur.

 

Nabucco West mortua est!

 Pe când era Vladimir Putin premier, un adjunct de-al lui a vorbit la superlativ despre South Stream, avertizându-i pe europeni, la grămadă, că vor cânta în Corul Robilor cu Nabucco al lor. Puţini au crezut atunci în profeţia lui. Şi câtă dreptate a avut…

El era Igor Secin, vicepremierul Guvernului de la Moscova.

Nu cred însă că toate ţările Uniunii Europene vor avea această bucurie spirituală, menită de ruşi, dar România sigur va cânta de… coloratură.

Construcţia gazoductului Nabucco, conceput pentru exportul de gaze spre Europa, ocolind Rusia, este planificată să înceapă în anul 2013. Gazele din zăcământul Şah-Deniz vor merge însă spre Europa pe o rută concurentă. Consorţiul internaţional, care a dezvoltat enormul zăcământ de gaze Şah-Deniz de pe platoul Mării Caspice (situat la mai puţin de 100 de kilometri sud-est de Baku), şi-a stabilit opţiunea pentru varianta segmentului occidental al rutei pentru exportul gazelor naturale spre pieţele europene. Este vorba de Gazoductul Transadriatic (Trans Adriatic Pipeline – TAP), care va trece prin teritoriul Greciei şi Albaniei, până în sudul Italiei, iar de acolo în alte ţări ale Europei. Acţionarii acestui proiect sunt compania Axpo din Elveţia şi compania Statoil din Norvegia (fiecare cu câte 42,5% din acţiuni), precum şi trustul E.On din Germania (15%).

Alternativa concurentă era proiectul european Nabucco-West, care trebuia să urmeze ruta spre nord, prin Bulgaria şi România.

Este vorba de variantele occidentale – partea de est a rutei de transport al gazului spre Europa din regiunea Mării Caspice (proiectul a fost botezat Coridorul de Sud), care trece prin teritoriul Georgiei (South Caucasus Pipeline Expansion – SCPX) şi al Turciei (Trans Anatolian Pipeline – TANAP).

Cei mai mari acţionari ai proiectului Şah-Deniz sunt compania britanică British Petroleum şi Statoil din Norvegia (ele au câte 25,5% din acţiuni), precum şi compania de stat Socar din Azerbaidjan, societatea Total din Franţa şi Lukoil din Rusia (fiecare cu câte 10%). Exploatarea acestui zăcământ a început la sfârşitul anului 2006.

Volumul total de gaze livrate din zăcământul Şah-Deniz spre Europa, conform planurilor, ar putea depăşi 20 de miliarde de metri cubi anual. Pentru comparaţie, în anul 2012, volumul de gaze exportate de Gazprom spre ţările europene a fost de aproximativ 140 de miliarde de metri cubi, iar consumul total de gaze în ţările UE este de aproape 470 de miliarde de metri cubi.

Proiectul Nabucco West (variantă prescurtată a Nabucco) trebuia să treacă de la frontiera turco-bulgară până la hub-ul austriac de la Baumgarten.

Ambele gazoducte sunt concurente ale conductei ruseşti South Stream,  care va  trece din Rusia pe fundul Mării Negre, prin Bulgaria, în Italia şi Austria. Lucrările de construcţie vor începe în trimestrul al treilea , începerea livrărilor este planificată pentru sfârşitul lui 2015. TAP va începe să câştige bani nu mai devreme de 2017, când va începe extracţia în cadrul celei de a doua faze de valorificare a zăcământului Şah-Deniz (16 miliarde de metri cubi pe an).

Victoria TAP nu a fost neaşteptată: încă în august 2012, cei de la Şah Deniz au convenit cu acţionarii gazoductului  să finanţeze proiectul. La începutul lunii iunie, firma azeră SOCAR (deţine 10% din Shah Deniz) a cumpărat compania grecească DESFA de distribuţie a gazelor, scontând că va putea livra în Grecia gaze din Azerbaidjan prin TAP. Ţara cumpără acum aproape întreaga cantitate de gaze de la Gazprom.

Totodată, Nabucco West nu se dezice deocamdată de propriul proiect. Liderul OMV, Gerhard Roiss, a remarcat că pierderea în lupta pentru gazele Azerbaidjanului demonstrează necesitatea găsirii propriilor materii prime. Din această cauză, OMV se va concentra pe prospecţiunile din Marea Neagră.

OMV investeşte în apele teritoriale de la Neptun un miliard de dolari, după care va desfăşura activităţi în apele teritoriale ale Ucrainei şi Bulgariei. Evident, bani de la fostul nostru Petrom. Nu de la Viena. Nu aşa că eşti deştept dacă dai resursele strategice străinilor şi conaţionalii tăi fac munci umile în Occident?

Grupul austriac ar putea extrage 6 miliarde de metri cubi anual, potrivit estimărilor realizate în urma forării unei sonde, în timp ce consorţiul Şah-Deniz ar fi livrat prin Nabucco aproximativ 10 miliarde de metri cubi anual către Europa Centrală.

 

 Alegerea apelor

Entuziasmul celor de la OMV nu trebuie să ne înşele. Gazele de şist ar putea fi o reuşită, dar la fel de bine un prăpăd pentru mediu. Prăbuşirea Nabucco este o înfrângere pentru Uniunea Europeană. Rusia a vrut să rămână vioara întâi la Marea Caspică şi a reuşit deocamdată. După dezastrul provocat în Golful Mexicului, Rosnefti a ajutat British Petroleum să scape de catastrofă. Acum era rândul BP să-şi manifeste recunoştinţa faţă de Rusia şi i-a convins pe azeri să opteze pentru TAP. Rosnefti e condusă de acelaşi… Igor Secin, unul din cei mai loiali şi mai duri aliaţi ai lui Vladimir Putin. Aşa a rămas România atârnată în cuiul de la Nabucco. Am pierdut locuri de muncă, am pierdut zeci de milioane de euro pe un proiect omorât de Kremlin,  am pierdut taxe de tranzit şi acces liber la gazele azerilor.

Sigur, România mai are un proiect iluzoriu: AGRI. Asta înseamnă să luăm gaze tot din Azerbaidjan sau din Turcmenistan, să le lichefiem în Georgia, să le transportăm pe Marea Neagră şi pe undeva pe la Constanţa să le regazeificăm. Nimeni nu ştie cine va finanţa acest proiect.

 

“Fără aprobarea nimănui!”

Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie, a spus că  Europa are de câştigat, iar în ce priveşte decizia azerilor, “banii vorbesc”: Nabucco-west ar fi fost mai lung şi mai scump. Nu a dovedit nimeni acest lucru. Şi pentru că i s-a părut că nu a fost suficient de convingător, domnul Gunther Oettinger a scris pe blog (ca mine) că Nabucco „nu a murit”. Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, crede că „ambele părţi au câştigat”. Adică şi românii. Cum şi-a legat speranţele de acest proiect, preşedintele Traian Băsescu era revoltat:

„Sigur că România ar fi avut de câştigat dacă proiectul Nabucco se făcea. Eu nu sunt la vârsta pubertăţii să cred afirmaţia făcută că au câştigat amândoi pentru că din TAP vom face nişte prelungiri care vor acoperi statele prin care ar fi trebuit să treacă Nabucco. Am trecut de vârsta pubertăţii politice. Sunt vorbe de consolare, dar România trebuie să-şi ia soarta strategiei energetice în mâini. Am informat Consiliul European că România îşi va redefini politica energetică, plecând de la propriile sale resurse şi fără a aştepta aprobarea nimănui.” Reacţia preşedintelui trădează multă iritare faţă de infantilismul afişat de Comisia Europeană în tranşarea politicii energetice pentru estul Uniunii.  În replică, premierul Ponta a spus că „Nabucco nu e sfârşitul lumii”. Iar premierul kazah i-a propus să se lege la South Stream, gazoductul făcut de ruşi prin Bulgaria. Adică să rămânem tot acolo. Şi nu ar fi exclus, că multă minte ne mai lipseşte…

Viorel Patrichi

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Vedere de pe Centură. România, prin luneta Varanului”

Comentariile sunt închise.