De ce moare presa românească?

Distrugerea presei româneşti a început în anul 2004, cu privatizarea Rodipet SA, cel mai mare distribuitor de publicaţii tipărite din ţară. Aflată în proprietatea statului, vreme de 14 ani, Rodipet a fost adusă în pragul falimentului în mod programatic. Apoi, chipurile pentru ca statul să scape de o gaură neagră, ba să mai şi ia bani pe ea, a fost privatizată, ca şi alte societăţi strategice, “cu dedicaţie”. Deci, fără nici o grijă faţă de banul public şi pentru primejduierea unui sector vital în orice stat. Beneficiar: familia Hassan Awdi. Făptaş: guvernul condus de Adrian Năstase.

Până în 2009, Rodipet a fost spoliată, îndatorată masiv faţă de editori, furnizori şi salariaţi şi băgată în insolvenţă. Dar, în acest caz, ca şi în altele, insolvenţa este un eufemism pentru faliment. Societatea nu mai funcţionează. Nimeni nu a răspuns pentru nerespectarea contractului de privatizare şi pentru paguba produsă creditorilor.

Alte firme de difuzare a presei au urmat aceeaşi reţetă de îmbogăţire a patronilor  pe spezele editorilor: căpuşare, îndatorare, golire de active, intrare în insolvenţă. Editorii au fost furaţi de zeci, poate chiar sute de milioane de euro, însemnînd cantităţi uriaşe de ziare şi reviste vândute, dar pentru care nu şi-au primit banii. Statul a fost şi el înşelat cu sume consistente reprezentînd taxe şi impozite. Nici o firmă de acest tip nu-şi mai revine din insolvenţă, fiind doar o problemă de timp până i se recunoaşte legal falimentul. Nici un proprietar şi nici un administrator al unei astfel de firme nu a fost pedepsit de justiţie pentru escrocherie, fraudare, proastă gestionare sau cum vom mai vrea să numim ce au făcut ei. Aşa a fost posibil, de pildă, ca o parte din echipa care a falimentat Rodipet să ducă apoi în insolvenţă Hiparion SA, al doilea mare distribuitor de presă, şi mai târziu să procedeze la fel cu urmaşa Hiparion, Press Point Distribution (care a pus şi mâna pe chioşcurile Rodipet). Aşa s-a putut ca, după intrarea în insolvenţă a Tutun şi Ziare SRL, acum să dea semne că se îndreaptă pe acelaşi drum urmaşa ei, Efemeris SRL. Şi aşa mai departe.

Editorii au fost obligaţi să accepte pierderile şi să lucreze cu aceeaşi oameni, sub firme diferite, pentru că nu aveau cum să-şi vândă marfa singuri. Dar fiecare gaură lăsată de un mare distribuitor a zdruncinat serios trusturi de presă solide şi a închis publicaţii. Zeci de ziare şi reviste, dintre care nouă cotidiane naţionale, au fost silite să-şi înceteze apariţia pe hârtie şi din această pricină, în ultimul deceniu.

Desigur, există şi alte cauze pentru declinul presei scrise, ca dezvoltarea extraordinară a mediului on-line, scăderea puterii de cumpărare a românilor, calitatea slabă a multor gazete şi, nu în ultimul rând, deficitul de credibilitate al breslei jurnaliştilor, provocat de directorii de publicaţii şi televiziuni care au vândut adevărul pe bani unor politicieni şi afacerişti influenţi. Însă, nici unul dintre aceste vicii de funcţionare n-a produs atâtea daune precum sistemul de ţepe din sectorul de difuzare.

Fapt este că, în acest moment, publicaţiile, foarte puţine, care au în continuare cerere pe piaţă nu ajung la cititorii lor, pentru că editorii nu le mai livrează pe datorie unor distribuitori rău platnici, dar şi pentru că nu mai există o acoperire naţională omogenă cu chioşcuri de presă.

Pe de altă parte, difuzorii de presă corecţi îşi restrâng activitatea şi au dificultăţi majore în a-şi menţine afacerea pe linia de plutire, pentru că s-au redus titlurile pe care le pot pune pe tarabă şi, în consecinţă, şi veniturile din acest comerţ.

Estimp, toţi politicienii, de la stânga la dreapta, s-au întrecut în a apăra din gură libertatea de exprimare şi în a clama rolul presei într-o democraţie reală. Însă, nici unul nu a ridicat un deget pentru a apăra presa de escrocii din firmele de distribuţie, eliminînd hibele din legea insolvenţei, de exemplu. Dimpotrivă, în 2014 Parlamentul a votat o lege şi mai permisivă pentru astfel de “băieţi deştepţi”.

Presa nu a cerut favoruri de la politicieni, ci doar să nu-i îngrădească drepturile şi să nu-i creeze un mediu ostil. În ultimii ani, politicienii au făcut exact pe dos. Conştienţi sau nu că vulnerabilitatea presei înseamnă vulnerabilitatea statului de drept. Iar, până azi, nu au primit această chestiune, spre rezolvare, pe nici o listă cu urgenţe de la Bruxelles sau Washington. Poate mâine. Şi poate nu va fi prea târziu.

 

vraf de ziare

 

 

* Text apărut iniţial în Formula As.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.

Spune-ți părerea