Primul abuz și prima victimă a legii „antilegionare”: Poetul-erou Ion Şiugariu

Deși inițiatorii și susținătorii legii ne tot dau asigurări că legea va fi corect aplicată și că abuzurile sunt vehiculate de „neolegionari și anticomuniști nedemocratici“ pe care legea i-a făcut să se demaște public, iată că apare și prima victimă din noua serie a epurărilor ideologice.
Este vorba de poetul erou Ion Soreanu Șiugariu. Aflăm prin intermediul doamnei Angela Miclea, ziarist și director al Casei de Cultură Tăuţii Măgherăuş, că primăria orașului Brezno din Slovacia dorește să acorde podului din localitate numele lui Ion Șiugariu, dar Ambasada Română se opune pe motiv de apartenență la Mișcarea Legionară!
Haideți să luăm povestea de la început. Cine este Şiugariu, de ce-l respectă slovacii și ce are Ambasada României împotriva lui?
Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în 1914 la Băița, Maramureș. Urmează școala primară în Valea Borcutului apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier și, mai mult decât atât, a obținut prin concurs o bursă de studii la Universitatea „Oxford” din Anglia, pe care o refuză preferând să rămână în țară. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Şuluţiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la București în cadrul Facultății de Litere și Filozofie, specialitatea Filologia Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Meșterul Manole”, condusă de Vintilă Horia și scrie, de asemenea, în paginile mai multor reviste naționaliste din epocă. În noiembrie 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În Februarie 1942 susține teza de licență cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” și obține calificativul „magna cum laude„. În 1943 se căsătorește cu aleasa inimii și în același an pleacă pe front. Cade la datorie la 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub stăpânirea hitleristă și hortystă. În 1946 a primit post-mortem din partea statului român „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“. În 1956, osemintele i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soției sale, doamna Lucia Soreanu (care trăiește în Aachen, Germania și are 96 ani), statul român înființează la Băița Casa Memorială a poetului Ion Șiugariu.
Să revenim la situația actuală. Primăria Brezno a terminat de curând reabilitarea podului peste râul Horn, aflat în zona Gării Brezno – locul în care a murit sublocotenentul Ion Șiugariu. Primăria a luat decizia de a onora lupta și moartea eroică a lui Șiugariu prin acordarea numelui său podului nou reabilitat. De menționat că anul acesta s-au împlinit 70 ani de la moartea poetului.
Primarul orașului Brezno, Tomas Abel, a adresat o înștiințare oficială catre Ambasada României, în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anunțând că festivitățile vor avea loc în data de 28 august 2015. Totodată, Abel solicita prezența reprezentanților României în timpul festivităților. Ambasada României răspunde, prin domnul Radu Coantă, că mulțumește pentru invitație, dar atrage atenția că Ion Șiugariu, deși este un soldat și poet apreciat, a aderat în tinerețe la Mișcarea Legionară, organizație de tip fascist ai cărei lideri au fost condamnați pentru crime de război! Din acest motiv Ambasada României nu doreşte să fie asociată cu acest eveniment, mai ales datorită situației geo-politice actuale, în care se observă o creștere a mișcărilor de extremă dreaptă în diferinte țări din Europa!
Primăria din Brezno răspunde că nu avea cunoștință despre această situație și întreabă dacă ar fi bine să renunțe la acordarea numelui lui Ion Șiugariu din aceste motive. Ambasada Română răspunde că din motivele expuse anterior consideră nepotrivită această acordare de nume aparținând unui simpatizant fascist și recomanadă căutarea unui alt nume de soldat român care să fi căzut în bătălia de la Brezno.
Așadar, iată primul abuz comis de autoritățile statului! A fost Ion Șiugariu legionar cu acte în regulă? A fost doar simpatizant? Nu știm și cu siguranță autoritățile nici nu au investigat. Ceea ce știm sigur este faptul că a scris în presa naționalistă și că în acei ani privea cu dragoste și entuziasm tânăra generație care, peste doar câțiva ani urma să umple până la refuz flămândele pușcării comuniste.
Intră Ion Șiugariu sub incidența legii 217/2015? Cu siguranță nu! Nu a fost criminal de război, nu a comis crime împotriva umanității, nu a comis genocid. Și atunci ce aveti domnilor cu Ion Șiugariu? A murit pe front, luptând împotriva NAZIȘTILOR, ce vreți mai mult decât atât? Nici regimul comunist nu l-a incriminat ca fascist sau legionar, din contră, i-a publicat opera și i-a făcut casă memorială.
Scriam ieri un articol despre Legea demascării – Începutul unei noi reeducări de tip Pitești?”. Iată astăzi confirmarea celor pe care le scriam ieri! Un bandit a fost demascat de legea antilegionară! Chiar dacă a reușit să iși ascundă apartenența „banditească și legionară” în timpul comunismului, astăzi autoritățile statului român îl pun la zid, demascându-l drept legionar și simpatizant fascist! Chiar dacă a murit acum 70 de ani apărând o țară vecină, ce mai contează, bine că l-am demascat!
Un fapt deosebit de interesant este următorul: în data de 5 iunie 2015 domnul deputat Adrian Merka publică un comunicat de presă pe site-ul Camerei Deputaților, în care spunea următoarele: „Românii precum Ion Şiugariu trebuie să dăinuie pe veci în sufletele slovacilor… Poetul-erou şi-a jerfit viața pentru un ideal care trebuie să ne unească, noi fiind datori să continuăm ceea ce acesta a început. În calitate de cetăţean român, reprezentant al minorităţii slovace şi cehe în Parlamentul României îmi doresc ca slovacii să nu uite de jertfa românilor, iar aceasta să dăinuie pe veci în sufletele lor. Aceste exemple pozitive ale naţiei române – jertfa pentru aproape, lupta pentru dreptate – trebuie să fie cât mai mult promovate, atât în ţară cât şi în străinătate, responsabilitatea fiind a noastră ca acest lucru să se întâmple. Acesta este motivul pentru care vreau sa pun pe viitor bazele unui simbol al recunoștinței față de ceea ce reprezintă aceste valori ale poporului român, militând pentru inaugurarea în memoria poetului-erou Ion Şiugariu a unui bust, a unei străzi şi a unei şcoli care să-i poarte numele, toate în Slovacia, exprimându-ne astfel recunoştinţa şi consideraţia pentru o astfel de personalitate. În acest sens, voi cere sprijinul Ambasadei României la Bratislava, Ambasadei Slovaciei la Bucureşti, dar şi ministerelor de Externe român şi slovac…”.
Iată că dorința domnului deputat era cât pe ce să se împlinească, autoritățile slovace nu au uitat jertfa lui Șiugariu și a celorlalți soldați Români, dar se pare că statul român este cel care vrea să îi dea uitării. La fel de interesant este faptul că dl. Merka Adrian a fost prezent la Camera Deputaților în data de 24 iunie 2015 și a votat legea 217/2015, cea care în acest moment încearcă sa îl scoată pe Șiugariu nu doar din istoria României, dar și din cea a Slovaciei. Cu siguranță dl. Merka nici nu a bănuit că Șiugariu ar putea avea vreo legătură cu celebra lege. Asta este marea problemă a celor care au votat-o, nu au știut, nu au înțeles, nu s-au gândit că legea este un atac asupra istoriei naționale, o legitimare a comunismului și că deschide larg de tot poarta abuzurilor datorită ambiguității sale.
Slovacii ne apără și ne cinstesc eroii mai mult decât o facem noi în țara noastră. Rușine! Rușine domnilor de la Ambasadă! Felicitări Slovaciei și Primăriei Brezno, care, încercând să ințeleagă care-i problema Ambasadei cu Șiugariu, a scris doamnei Angela Miclea, întrebând dacă Șiugariu a fost sau nu fascist! Felicitări polițistului slovac Lubos Nepsinsky care spunea într-un mesaj transmis doamnei Miclea: „Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă. Îl voi cinsti întotdeauna pe Șiugariu și pe toți soldații români. Acest adevăr nu-l poate schimba nimeni. Prin sângele său a demonstrat ce gandește și unde aparține. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat. Îmi pare foarte rău, dar informația a venit din partea ambasadei române. Ne-a întristat foarte mult acest fapt. Toate lucrurile au fost pregătite, ne ocupăm deja de ultimele detalii. Sunt sigur că totul se va clarifica, iar numele lui Ion Șiugariu va fi curățat”.
Așadar, ce facem domnilor politicieni? Curățăm sau nu numele lui Șiugariu? Ce facem domnule Merka, susțineți în continuare eroismul și jertfa lui Șiugariu sau rămâneți de partea „corectitudinii politice”? Sper să aveți o reacție, o interveniție pe acest subiect. Aceeași reacție o aștept și de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Ministerul Apărării, Ministerul de Externe etc. și nu în ultimul rând de la Ambasada României din Solvacia.
Oameni buni, legea este activă și a început să producă abuzuri. Ion Șiugariu este prima victimă. Cine urmează?

Informații suplimentare:
Casa de Cultură Tăuţii Măgherăuş – inclusiv corespondenţa între Ambasada României şi Primăria Brezno,

Comunicat de presă Adrian Merka,

Ion Șiugariu – Viața Poeziei,

Textul „incriminator” pentru Șiugariu – „Destin catedralic”.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Primul abuz și prima victimă a legii „antilegionare”: Poetul-erou Ion Şiugariu”

Comentariile sunt închise.