Cînd diavolul e văzut ca înger de lumină

Un prieten de idei a semnalat azi, pe Facebook, un text cu care înţeleg că este de acord: „Vremurile cînd România înflorea…”, ilustrat grăitor cu o fotografie a lui Nicolae Ceauşescu. Autorul articolului indicat ne încredinţează dintru început că e conservator, transmiţîndu-ne astfel că nu îmbrăţişează ideologia lui Ceauşescu, ci judecă regimul acestuia după fapte, în mod obiectiv. Esenţa articolului este o legendă urbană şi în egală măsură o marotă a propagandei naţional-comunismului postdecembrist – propagandă dusă îndeosebi prin partidul „România Mare” şi oficinele sale mediatice, dar avînd adepţi răspîndiţi în tot spectrul politic, ca şi în întreaga presă. Şi anume: Ceauşescu a modernizat ţara (da, cu forţa, făcînd greşeli, dar marcînd un progres nemaiîntîlnit pînă atunci şi de-atunci încoace), a construit atît de mult cît clasa politico-administrativă de după 1989 nu e în stare nici măcar să zugrăvească, a obţinut independenţa ţării faţă de finanţa internaţională şi a devenit un actor redutabil în politica mondială, ajungînd să arbitreze în conflicte majore, precum cel dintre evrei şi arabi. Iar cel care reia acum această legendă, Sorin Platon, trage concluzia că toate acestea au fost făcute pentru popor, nu pentru Ceauşescu însuşi. Vom vedea că exact această nuanţă exprimă diferenţa dintre patriotism şi megalomanie, şi, în consecinţă, dintre recunoştinţă şi aversiune.

Din păcate, viziunea despre care vorbim nu este împărtăşită numai de o „elită” politico-administrativă şi intelectuală, ci de un număr foarte mare de români, provenind din toate categoriile sociale şi de vîrstă. Cu alte cuvinte, propaganda şi-a atins ţinta.

Las pentru altă dată analiza asupra dibăciei diplomatice a lui Ceauşescu, ca şi asupra pretinsei noastre independenţe financiare din „Epoca de Aur”, pentru a mă opri la ceva mai important: reconstrucţia României.

De acord, în vremea lui Ceauşescu s-a construit enorm. De la industrie pînă la blocuri de locuinţe, de la noi oraşe pînă la obiective strategice, precum Canalul Dunăre-Marea Neagră sau Transfăgărăşanul. Cel mai adesea la iniţiativa, sub presiunea şi controlul dictatorului.

Discuţia este dacă acest efort uriaş de transformare a ţării a fost făcut pentru popor sau pentru dictator. Sacrificiile le-a făcut poporul, nu dictatorul. Foamea, frigul, întunericul, frica, munca epuizantă, lipsa alternativei (cei care au prins vremurile ştiu cum ajungeai pe un şantier sau altul şi din ce motive; nu era un entuziasm general, aşa cum ar putea crede cineva cintindu-l azi pe d-l Sorin Platon) le-au îndurat românii. Românii au murit cu zecile de mii pe marile şantiere ale patriei, unde se lucra, de multe ori, în condiţii de exterminare.

Nu cred că poporul ar fi consimţit la aceste jertfe, dacă ar fi fost consultat. Dar ştim că nimic nu se poate fără sacrificiu şi că istoria este făcută de conducători, nu de mulţimile conduse. Binele se face uneori cu forţa – spun unii. Binele acesta a fost însă făcut pentru popor sau numai pentru a astîmpăra pofta de mărire a singurului preşedinte de republică deţinător de sceptru regal? Dacă ar fi fost pentru popor, conducătorul s-ar fi gîndit la cum trăieşte poporul. Or, Ceauşescu i-a folosit pe români ca pe sclavi pentru îndeplinirea planurilor sale.

Ţara era o închisoare (paşapoartele nu se eliberau decît cu avizul Securităţii, care nu le era dat celor suspectaţi că vor rămîne în străinătate), în care se muncea forţat (e adevărat că după absolvirea oricărei şcoli ţi se propunea un loc de muncă, dar nu aveai dreptul să-l refuzi, ori să cauţi altul, în acest caz fiind pasibil de detenţie corecţională de cel puţin şase luni; în plus, elevii şi profesorii, muncitorii din anumite fabrici şi soldaţii erau obligaţi la muncă în agricultură; prin detaşare, forţe ale armatei şi mii de muncitori erau siliţi să lucreze în şantierele mai mari, precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, chiar dacă nu aveau calificarea necesară), după un program impus (şi de 12-16 ore pe zi), în care alimentaţia se făcea pe bază de raţie (ţin minte şi acum cartela pentru pîine – orăşenii aveau dreptul la jumătate de franzelă albă pe zi de persoană, ţăranii nu aveau nici acest drept, deşi li se luase pămîntul care altă dată îi hrănea; carnea, untul, uleiul şi zahărul erau şi ele date pe cote mici), în care condiţiile de viaţă erau similare spaţiilor de detenţie (curentul electric era oprit între anumite ore, pentru a face economii; căldura la sistemele de încălzire centralizate pentru blocurile de locuinţe era pe sponci; apa caldă se furniza o dată sau de două ori pe săptămînă, cîte două, trei ore, cu diferenţe minore de la un oraş la altul; oferta de îmbrăcăminte de pe piaţă era săracă şi de slabă calitate – tot ce era mai bun mergînd la export; carburantul pentru autoturisme se dădea pe raţie, iar circulaţia pe drumurile publice cu maşina se făcea duminica alternativ, în funcţie de număr, cu soţ sau fără soţ; bine, nici maşină nu puteai să-ţi iei prea lesne, că nu aveai din ce, decît dacă strîngeai şi mai mult cureaua pentru o amărîtă de Dacie 1300 etc), în care orice opoziţie, fie ea şi numai verbală, era pedepsită exemplar, de la sancţionarea la locul de muncă pînă la închisoare (cazurile Paul Goma şi Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa fiind poate cele mai răsunătoare, dar nu singulare). Şi toate acestea nu s-au petrecut doar cîţiva ani, pentru o perioadă de tranziţie de la bine la mai bine, nu, ci pentru aproape un sfert de veac! La care popor se va fi gîndit Ceauşescu, în aceste condiţii? Care e rostul tuturor acestor construcţii, dacă nu sporesc calitatea vieţii pentru popor? Cînd ne-ar fi fost mai bine, de vreme ce în Decembrie 1989 românii au ieşit în stradă pentru că nu mai răbdau umilinţa, lipsurile şi absenţa oricărui orizont?

Sensul a fost unul singur: satisfacerea delirului de grandoare al lui Ceauşescu. Aşa cum astăzi unii îşi pierd minţile jucînd în neştire monopoly on line, aşa s-a jucat Ceauşescu cu România. Şi mai grav: ce a construit a fost, în cea mai mare parte, la fel de iluzoriu. Economia ţării nu a fost întemeiată pe principii de eficienţă şi competitivitate şi s-a prăbuşit, în mod natural, atunci cînd a fost pusă în situaţia de a se adapta cerinţelor pieţii. Sigur că şi continuatorii sistemului comunist, deveniţi magnaţi şi lideri politici după schimbarea de regim din 1989, au contribuit masiv la distrugerea şi spolierea industriilor româneşti, dar şi piaţa i-a determinat la asta. Nu le caut scuze, pentru că ei ar fi putut salva multe, dacă ar fi fost antreprenori adevăraţi, care să vrea şi să ştie să investească pentru rezultate pe timp lung şi nu s-ar fi lăcomit la cîştiguri mult mai mici (însumînd totuşi zeci sau sute de milioane de dolari) dar imediate.

De asemenea, agricultura a fost pusă la pămînt odată cu restituirea haotică, abuzivă, pricinuitoare de lungi lupte în justiţie, a terenurilor gestionate de CAP-uri către proprietarii lor de drept. În numele dreptăţii, s-a produs o catastrofă. Pentru că liderii politici nu au avut ştiinţa, înţelepciunea şi tăria de caracter de a face ce trebuie, cum trebuie în această privinţă şi au preferat să răspundă populist.

Bineînţeles că pămînturile trebuia restituite, dar nu oricum. O nedreptate particulară nu se repară printr-un dezastru naţional. Dar să observăm că în această dilemă ne-a băgat ideologia comunistă, pe care Ceauşescu a slujit-o inclusiv cu arma în mînă, ca general de Securitate, care a impus prin crimă colectivizarea, în anii 1950.

În concluzie, Nicolae Ceauşescu nu a fost nici vreun vizionar şi nici un patriot. Un patriot sau un naţionalist are ca priorităţi patria şi neamul. Or tot ce a făcut şi cum a făcut Ceauşescu arată că s-a gîndit numai la sine: să fie demn de a se aşeza în galeria eroilor naţionali (unde, de altfel, şi-a pus portretul, încă din timpul vieţii, alături de Burebista, Mihai Viteazul, Ştefan Cel Mare…). Cu orice preţ, chiar şi de s-ar sfîrşi lumea! De aceea, a-l glorifica azi pe Ceauşescu, ori doar a-i şterge praful de pe efigie, prin comparaţii nepotrivite (nu poţi compara un despot cu un politician ţinut, cît de cît, de regulile democraţiei, eventual îl poţi compara cu alţi dictatori şi ar fi util să ne reamintim cum s-au dezvoltat şi cum au trăit atunci alte ţări din blocul socialist, bunăoară Polonia, sau Iugoslavia, sau Cehoslovacia), este o formă de autism social sau o crasă lipsă de discernămînt. Iar invocarea demonilor în locul îngerilor de lumină aduce Iadul pe pămînt.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

15 thoughts on “Cînd diavolul e văzut ca înger de lumină

  1. Excelent articol. Se incearca falsificarea istoriei profitand de faptul ca noile generatii nu au trait acele vremuri. Suntem aruncati din gard in sant, pentru ca nu suntem considerati demni de a merge pe acelasi drum cu acei (auto)alesi.

  2. Ceausescu? Toti liderii tarilor socialiste, toti presedintii comunisti europeni contemporani cu Ceausescu au avut un comportament cat de cat nomal. Dar Ceusescu a facut nota discordanta. Romania? Toate tarile blocului comunist au avut parte de un echilibru rational intre consum si sacrificiu. Numai Romania se afla in groapa disperarii. In intuneric. In mizerie. Eram Coreea de Nord a Europei. Ceausescu era un Kim Jong-un pentru noi. Pluteam in deriva. Nu aveam nicio perspectiva.

  3. …tot ce aș fi vrut eu să spun…și tot ce trebuie să știe noile generații postdecembriste.Excelent articol.Am avut pe satana la cârma României 25 de ani,el ne-a lăsat ca moștenire diavolii creați după chipul și asemănarea lui.Ei conduc și vor conduce prin progeniturile lor țara asta devenita colonie.

  4. eu pe astia care scriu despre ziduri ii consider cel putin imaturi, ca sa nu folosesc vorbe mai grele

    au trait fie pe banii parintilor, fie n-au scos nasul din „barlog”

    realitatea este ca peste tot in lume s-au construit si se construieste. Priviti numai la SUA, China, UE, largi piete de desfacere, cu zgarie-nori, dar oameni secatuiti de puteri, de energii. E usor sa construiesti, si in Nigeria se construieste, Vietnamul arata azi mai modern poate si decat Romania, dar nimeni nu da importanta masacararii sufletesti, schingiuirii fiintiale care a avut loc sub comunism, ale carei consecinte le vedem si astazi.

    Iata Romania „construita” de Ceausescu: poiliticieni corupti si marlani, oameni care se spovedesc dar au carnet de handicap (inchipuit), oameni lasi, fricosi carora le e frica sa gandeasca, oameni preocupati de realizari materiale de ochii lumii, indiferent daca costurile sunt mai mari ca incasarile, tot romanul cauta sa fenteze, sa fie supus.

    Ceausescu o fi construit ce astia nu pot varui, dar a daramat generatii intregi, a schimbat mentalitatea, ne-a adus la stadiul de zombi. Iar post-decembristii, continuand aceeasi mentalitate comunista in care s-au format, fac acelasi lucru.

    Asa ca zi-i amicului tau sa ne mai slabeasca, iar daca vrea sa vada eficacitate, constructii, randament, sa priveasca in Vest, unde s-a construit mai durabil, cu cap si mai mult respect. Noi am avut contracte numai cu lumea a-III-a, care nu a impus standarde.

  5. După cum spuneam, naţional-comunismul, ori vadimismul e în floare. Cu minţile deformate de propagandă, n-aţi recunoaşte adevărul nici dacă l-aţi vedea întrupat. Mi-e tare milă de voi, dar de noi, ceilalţi, mi se rupe inima. Pentru că, din păcate, voi sînteţi majoritari. Voi aţi ţinut la putere toţi comuniştii reşapaţi în ultimii 25 de ani. Voi aţi hotărît şi pentru noi şi pare-se că aveţi de gînd să o faceţi în continuare.
    Cît am sperat că ceauşismul a afectat numai generaţiile care erau la maturitate în comunism, mai aveam o speranţă. Dar, din nefericire, văd că sînt afectate şi cele mai tinere.
    Apropo, asta cu privitul de sus de la „înălţimea” vîrstei este o prostie în sine, dar devine o prostie cu totul hazoasă în cazul cînd te referi la un om de 43 de ani ca la un puşti. Doamne, dacă prostia ar durea…

  6. Hai sa mai punem putin gaz pe foc, poate se mai potolesc imbecilii:

    – Generația comunistă trebuie să moară
    http://bit.ly/1HxhWZ9

    – Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?
    http://bit.ly/1OHrt1U

    – Cancerul imbecililor
    http://bit.ly/1DLHW1g

    – Generația ratată a tatălui meu
    http://bit.ly/1AVN4tE

    – Epilog la articolul „Generația ratată a tatălui meu”
    http://bit.ly/1GxJcXQ

    – Ce mâncau românii pe vremea lui Ceauşescu: o jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei, un kilogram de zahăr pe lună şi pui de mărimea porumbeilor
    http://bit.ly/1k2uNe0

    – Securiștii nu stau la coadă
    http://bit.ly/1NxIf3i

  7. Articolul este superficial si amesteca epoci, persoane, evenimente. Sa spui ca „poporul nu a fost consultat” e o comicarie. Pai cand darama biserici, Carol I a consultat poporul? ca sa nu mai spunem ca nimeni n-a consultat poporul cand au hotarat sa-l aduca pe Carol I…

    Ultima parte, cea cu restrictiile regimului, e valabila pentru ultimii ani, cand a hotarat sa plateasca datoria externa. Un detaliu nesemnificativ, desigur. In rest, intrebati pe oricine a apucat anii 60-80, sa vedeti ce o sa zica despre cum se traia atunci.

    Majoritatea planurilor folosite de comunisti la industrializare au fost preluate de la specialistii din interbelic. Dar Ceausescu le-a facut pentru el, sa se plimbe pe ele cand o fi stafie…

    Ceausescu a fost conservator, asa cum a inteles el conservatorismul. E jenant sa vorbesti de propaganda ceausista, in conditiile in care documentele sunt la iveala si se vede tot ce a zis si ce a facut si e injurat de mass-media de 25 de ani.

    Si mai ales ca a murit sarac, fara niciun cont descoperit pe nicaieri. Epoca Ceausescu a fost complexa, dar n-are nicio legatura cu ideologia comunista. Cel putin cum a lasat-o marx. Lumea il apreciaza pe Ceausescu, in ciuda greselilor sale, pentru ca simte ca ceausescu a vrut o tara independenta, ori asta e o raritate, inclusiv printre nationalistii de azi…

    Ce spunea Petre Tutea atunci, confirma documentele azi: http://www.trilulilu.ro/video-politica/petre-tutea-ceausescu-a-fost-asasinat

    • Amice, ţi-ai mutat aici aberaţiile de pe Facebook? Ţi-am spus că eşti ignorant şi obraznic şi văd că ţii să mi-o reconfirmi. Nu am însă timp de pierdut cu un dialog al surzilor. Pune mîna pe carte şi vezi ce şi cum a fost, nu mai vîntura prostii primite de-a gata! Auzi, Ceauşescu e fost conservator şi a murit sărac. Dumnezeule mare! Chiar că ţi-a spălat creierul propaganda. Eu unul nu te pot ajuta.

  8. 1) Majoritatea criticilor la adresa politicicii interne a lui Ceausescu sunt cat se poate de corecte. Numai ca istoricul Larry Watts in cartea Fereste-ma „Doamne de prieteni” vine cu contextul international. Pentru o imagine mai justa trebuie puse in balanta si perspectiva bazata pe documentele de arhiva ale guvernelor: american, sovietic, … la care acesta a avut succes
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Larry_Watts

    2) Parintele Arsenie Boca i-a spus unui credincios: „Nu va rugati pentru moartea lui Ceausescu, pentru ca cei care vor veni dupa el, vor fi mai rai ca el.”
    Din cauza asta apar tot felul de nostalgici !

    3) Drama lui Ceausescu ne-o dezvaluie psalmistul:
    „Zis-a cel nebun in inima lui: Nu este Dumnezeu !” Si din aceasta cauza soarta lui este pecetluita in vesnicie. Ca sa nu mai vorbim de blestemul Sf Antim, pus la Man Antim.

  9. In ultimul sfert de secol s-au scris poate mii de carti despre aberatia criminala impusa de comunisti, Romaniei.
    Sper ca profesorii de istorie si preotii sa recomande volumul document ” Bastionul cruzimii” de Marius Oprea, elevilor de liceu.

  10. Eu zic sa infiintam o agentie de turism care sa ofere calatorii (numai dus bineinteles) in Coreea de Nord! Ar fi bine, nu? Scapam si de nostalgici si facem si o gramada de bani!

Spune-ți părerea