Confuzia din capul unui profesoraș de filosofie

Emil Moise este un profesor de filosofie din Buzău al cărui scop în viață este lupta împotriva religiei. El se crede a fi un progresist, un om luminat, deschis la minte care consideră religia o relicvă a trecutului de care trebuie să ne debarasăm. Așa că și-a făcut un scop din viață să ne deștepte si pe noi, cei ce am rămas ancorați în trecut.

Inițial i s-a pus pata pe icoanele din școli care, cică, ar fi „încălcat libertatea de religie și conștiința garantate de Constituția României”. După cîțiva ani petrecuți prin tribunale, profesorașul de filosofie a pierdut procesul și icoanele ortodoxe au rămas în școli.

Dar profesorașul cel viteaz nu se dă bătut. Lupta sa împotriva religiei continuă în ziarul Adevărul unde tocmai și-a facut debutul cu un articol intitulat, apocaliptic, „Iadul din școli„. Iadul din școlile românești ar fi, în opinia sa, ora de religie!

Argumentele sale? Cîteva relatări punctuale, mai mult sau mai puțin obiective, ale unora care ar fi fost traumatizați în urma celor învățate la ora de religie. Să presupunem că tot ce scrie în articolul său este adevărat și că respectivii chiar au fost traumatizați. Înseamnă că de vină e ora de religie? Să zicem că mâine ar veni un număr la fel de mare sau chiar mai mare de elevi care să declare că pe ei îi traumatizează ora de matematică. Sau fizică. Sau chimie. Sau filosofie. Asta înseamnă că trebuie să eliminăm materiile respective din programa școlară? Cam asta e logica profesorașului nostru.

Și dacă tot am ajuns la logică aș vrea să scot în evidență încă ceva despre profesorașul nostru care s-a apucat de gazetărie.

Acesta își intitulează piesa de debut din Adevărul „Iadul din școli”. Dar în cuprinsul articolului găsim următorul paragraf:

Eram la masă, seara, în familie. Teodora, fiica mea, era clasa I. „Te rog să îmi dai 2 lei, mi-a spus, doamna de religie a zis să aducem bani să ne cumpăram cruciuliţe”. Am scos 2 lei din buzunar ca să nu uit şi i-am dat. Nu am apucat să duc lingura la gură: „A zis doamna că dacă nu avem cruciuliţă la gât vine diavolul la geam şi păţim lucruri rele”. „Te rog să îmi dai banii înapoi, am spus, mâine vin la şcoală să vorbesc cu doamna, iar diavolul să ştii că nu există, e doar în mintea doamnei”. (sublinierea mea)

Domnule profesor, vă rog să vă hotărîți, daca diavolul nu există înseamnă că nici iadul nu există. Iar dacă iadul nu există atunci cum de există „iadul din școli”?

4 thoughts on “Confuzia din capul unui profesoraș de filosofie

  1. Omul e filosof, nu logician! Desi marii filosofi ai antichitatii pun foarte mare pret pe logica, pe langa retorica obligatorie. Profesorasul nostru are doar retorica, a simplificat problema.

  2. Framantarile cetateanului Moise (imi pare rau dar,domnul Moise suna hilar si folosoful, suna jignitor pentru nobila ocupatiune) ma duc cu gandul ca acesta, in criza de identitate dar mai ales, de imagine,se vrea un fel de Kierkegaard despre care a auzit ca s-a aflat in conflict cu Biserica, in sensul de institutie, dar pe care nu l-a citit, probabil din lene mentala.
    Cred ca, dpv pedagogic,continutul cursurilor de religie este perfectibi si ca este daunatoare prezenta unui profesor mediocru la catedra, indiferent de materia pe care o preda.
    Sper ca cetateanul Moise nu este si profesor.

  3. eu ştiam că Emil Moise este neoprotestant. Poate aveam o informaţie greşită, luată tot de pe net, nu bag mâna în foc. Acum nu am vreme să caut articole mai vechi, dar poate cineva are timp să verifice. Impresia mea era că lupta lui e împotriva Ortodoxiei, nu a religiei în general. Dar s-a aliat cu atei precum Remus Cernea pentru a fi împreună mai eficienţi în a discredita Biserica Ortodoxă, duşmanul lor comun. Dumnezeu să-i ierte, iar pe noi să ne lumineze şi întărească să ne apărăm credinţa.

Spune-ți părerea