Liviu Dragnea și condamnarea (falsă) a comunismului

Ieri s-a încheiat congresul extraordinar al PSD care a consfințit încoronarea condamnatului penal Liviu Dragnea în funcția de președinte PSD după ce, cu o săptămînă în urmă, acesta fusese „ales”, candidînd de unul singur, de 97% dintre pesediștii de rînd.

Un singur lucru mi-a atras atenția la congresul PSD, momentul în care vechiul/noul lor președinte, condamnatul penal Liviu Dragnea, a cerut celor 4.000 de delegați să se ridice în picioare și să țină un moment de reculegere în memoria victimelor dictaturii comuniste și a violențelor regimului iliescian din Piața Universității. Cică momentul respectiv a reprezentat pentru PSD ruperea de trecutul comunist. Eu mă întreb dacă Liviu Dragnea realizează penibilul situației. Individul care a candidat singur și a fost ales cu 97% din voturi de către pesediștii de rînd, adică exact cum era ales și reales Ceaușescu șef al comuniștilor, se desparte de comunism printr-un moment de reculegere.

Liviu Dragnea este același individ care a propus adoptarea în Parlament a legii defăimării sociale, lege de sorginte comunistă, care a fost aprobată în Senat în timp record. Un individ cu apucături comuniste condamnă comunismul și comemorează victimele dictaturii comuniste!

Păi dacă tot vrea să condamne comunismul are la îndemînă toate pîrghiile necesare să o facă pe bune. Are majoritatea necesară în Parlament pentru a propune și adopta o lege serioasă de condamnare a comunismului, lege care să prevadă amenzi la fel de usturătoare ca și legea defăimării sociale, legea de sorginte comunistă a cărui autor este.

Și dacă tot vrea să comemoreze victimele regimului comunist pe care se face că-l condamnă, poate să abroge legea 217/2015, mai cunoscută sub numele de legea antilegionară, lege adoptată aproape în unanimitate de Parlamentul controlat de partidul său și care victimizează încă odată exact victimele comunismului comemorate de el în cadrul congresului PSD de ieri. Și dacă nu-i prea mult, poate că în același timp le taie pensiile exorbitante torționarilor comuniști care încă mai trăiesc.

Iar la final îmi permit o întrebarea pentru Liviu Dragnea, vechiul/noul președinte condamnat penal al PSD: Cum se poate despărți de comunism un partid al cărui președinte de onoare se numește Ion Iliescu?

The following two tabs change content below.

Un gând despre “Liviu Dragnea și condamnarea (falsă) a comunismului

  1. Din nefericire ideologia criminala comunista nu a fost condamnata pe plan mondial !
    Au fost criticati unii din cei care au implementat-o (Stalin, Ceausescu, Pol Pot), dar de Marx, Lenin, Trotzky, Ana Pauker, Brukan, Che Ghevara nimeni nu zice nimic de rau…

    Se afirma deseori ca satanologia comunista nu ar fi rea in sine, ci e vina celor ce au aplicat-o gresit (Stalin, Ceausescu). Multi din criminalii cu origini evreiesti ar fi de fapt victime.

    Langa palatul Brancoveanu – Mogosoaia a stat 20 de ani statuia lui Lenin, care pe vremea comunistilor era in fata „Casei scanteii”. Nimeni nu avea voie sa se atinga de ea.
    „În 2011, după ce a zăcut la Mogoşoaia 20 de ani, Statuia lui Lenin, a fost mutată , printr-un protocol iniţiat de Ioana Ciocan, într-un spaţiu păzit al Poliţia Municipiului Bucureşti.”
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia_lui_Lenin_din_Bucure%C8%99ti

    La fel mausoleul comunistilor din Parcul Carol: este perceput ca muzeu de arta.

    Avem lege antilegionara, dar vestigiile criminalilor comunisti au devenit opere de arta protejate.

    Cu parere de rau domnule Tudor Marincu, trebuia sa subliniati faptul ca dl Dragnea nu a criticat explicit ideologia comunista, ci a tinut un moment de reculegere, in memoria victimelor acesteia…

    Prin urmare, se lasa poarta deschisa unui lider „comunist lumiat”, care sa nu repete greselile predecesorilor…

Spune-ți părerea