O altă ”victimă” a Legii 217/2015

Am primit textul de mai jos din partea unui membru al comunităţii româneşti din Montreal. Îl dăm publicităţii, la dorinţa expresă a autorului, nu cu intenţia de a provoca dezbinare între românii de acolo, ci pentru a da încă o probă asupra ticăloşiei unei legi a Parlamentului României, care a făcut multă vîlvă în vară, dar încă este în vigoare. Lege care, chiar şi cînd nu interzice clar ceva anume, instituie o autocenzură mai rea decît cenzura şi dă naştere unor mecanisme de şantaj şi eliminare din viaţa publică a oamenilor care nu acceptă să se supună gîndirii oficiale, dictate de „corectitudinea politică”, sau, mai bine spus, de către neomarxismul cultural. Onor Parlamentul, dacă tot pretinde că pleacă urechea la „stradă”, ar trebui să elimine şi această mizerie. Înainte de a fi prea tîrziu. (Rost Online)

Introducere

De la apariția Legii 217/2015, numită și ”Legea antilegionară”, n-am încetat să urmăresc și să mă interesez despre cum va fi ea aplicată și, mai ales, care vor fi victimele, cum vor reacționa si ce vor spune ele în apărarea lor. Cu excecția poetului erou Ion Șiugariu (1914-1945) și numirea podului din Slovacia, nu am mai văzut pe nicăieri scriindu-se sau vorbindu-se despre ”alte victime”. Sincer să fiu, mă așteptam să urmeze arestări, persecuții, condamnări, etc. De altfel, această lege mi-a amintit faptul că după 90 și după fenomenul Piața Universități, pe timpul când începusem să frecventez Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, aceștia nu încetau să spună și, mai ales, să ne spună nouă celor tineri : noi suntem foștii și viitorii deținuți politici iar voi sunteți doar viitorii.

Ei bine, iată că mi-a fost dat să fiu martor direct la evenimentele care au avut loc în cadrul Comunității Românești din Montréal și să pot povesti și mărturisi eu însumi cum prețiosul meu prieten Marius Fincă, fost Președinte la Asociația Culturală Română din Montréal (ACR-Montréal) a devenit ”o victimă” a Legii 217.

Scurtă prezentare a Domnului Marius Fincă

Pe Domnul Marius Fincă l-am cunoscut încă de la sosirea sa în Canada și la Montréal, aceasta având loc prin anul 2000. Încă de la sosirea sa în Montréal stiu că s-a implicat enorm de mult în comunitate, fie pe plan cultural, fie pe plan religios. Inginer de meserie, el a făcut și studii în teologie, devenind foarte repede un membru al Consiliului parohial de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Montréal. Dar, pasiunea lui cea mai mare a fost și este istoria. Astfel, el a publicat două cărți de istorie : ”Cine sunt strămoșii noștri ?”, în anul 2012, și ”Românii în Mileniul de întuneric- sec III-XIV”, în anul 2015. Iar aceasta, fără să mai punem la socoteală faptul că aici, într-un ziar românesc, număr de număr, ține o rubrică despre istorie si cultură generală. Toate articolele lui, împreunà cu alte articole, sunt disponibile pe situl de istorie si religie pe care l-a creat si de care se ocupă : www.getbeget.org  Cu o familie frumoasă, tată a doi copii de 14 și 12 ani, pe lângă obligațiile zilnice ale vieții, el are timp să se ocupe și de ora de istorie de la Școala Românească din Montréal. Tot el a fost fondatorul și președintele Cenaclului de Istorie ”Mihai Viteazu” din Montréal. Iar toate acestea, sub semnul benevolatului, din pasiune și dăruire pentru neam, țară și comunitate. Practic, dacă stau bine și mă gândesc, nu cred că mai există în Montréal vreo altă persoană atât de pasionată, dăruită și jertfelnică pentru binele românismului.    

Cronologia evenimentelor care au făcut din el ”o victimă”a Legii 217/2015

–           În anul 2004, Dl Dr Paul Dăncescu, împreună cu Cristache Zorzor și Ileana Meșter, înființează ACR-Montréal, adică Asociația Culturală Română din Montréal.

–           În anul 2009 ACR-Montréal se asociază cu Comunitatea Moldovenilor din Québec (CMQ) care avea, și are și în ziua de azi, ca Vice-Președinte pe Dl Nicolae Mărgineanu, iar ca Președintă pe D-na Ala Mândâcanu, fostă deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1994-2001.

–           La data de 15 ianuarie 2015, la sugestia și insistențele D-lui Paul Dăncescu, Dl Marius Fincă este ales în unanimitate de către Adunarea Generală a ACR-ului, în funcția de Președine.

–           La puțin timp după numirea și alegerea lui în funcția de Președinte al ACR-Montréal, încep să circule e-mailuri și vești despre faptul că, vezi Doamne, el ar fi ”simpatizant legionar”, ”antisemit”, ”negaționost”, ”plagiator”, etc. Mai mult, furioasă de invidie și lăcomind și la funcția de Președintă a ACR-Montréal, D-na Ala Mândâcanu, împreună cu alte persoane, începe o campanie anti-Fincă și luptă din răsputeri să-l convingă pe Dl Paul Dăncescu să nu-l mai lase pe Dl Fincă în funcția de președinte. Totuși, în ciuda tuturor eforturilor de a-l convinge, Dl Paul Dăncescu nu cedează.

–           Iulie 2015, Domnul Klaus Iohannis, Președintele României, semnează și validează Legea 217.

–           Sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, Dl Marius Fincă merge în vizită și în vacanță în România pentru a-și scoate și lansa cea de a doua carte. Aici el participă la o emisiune a D-lui Laurențiu Primo de la Meritocrația. Înregistrarea emisiunii este disponibilă la următoarea adresă pe internet și pe YouTube : http://meritocratia.ro/2015/07/surprize-surprize-actualitatea-romaneasca-27-07-2015/ . În această emisiune, așa cum s-a procedat foarte mult în primele zile și-n primele săptămâni după ce legea a intrat în vigoare, Dl Marius Fincă și Dl Laurențiu Primo nu fac nimic altceva decât să conteste această lege și să vorbească pozitiv și afirmativ la adresa Mișcării Legionare. Deși se vede foarte clar că nici Dl Primo și nici Dl Fincă nu fac parte din Mișcarea Legionară și nu prea au înțeles ei mare lucru din existența și motivația ei ; cu toate acestea, își exprimă revolta și indignarea față de sugrumarea posibilității de a te putea exprima liber.

–           La câteva zile după difuzarea emisiunii respective pe post în România, și după întoarcerea D-lui Fincă la Montréal, în cadrul comunității noastre numeroase persoane din comunitate am primit prin e-mail linkul unde se poate vedea acea înregistrare.

–           11 septembrie 2015, apare numărul 22 al ziarului Marca-Ro din Montréal. În paginile acestui ziar se publică un articol pro-Legea 217 extrem de fals, de agresiv și exagerat la adresa Mișcării Legionare. Dar, mai ales, extrem de nedrept și malițios față de gesturile și atitudinile D-lui Marius Fincă. În plus, autorul acelui articol, deși un domn apreciat și respectat de Românii din Canada, nici măcar nu trăiește la Montréal și a scris totul ”după ureche”. Scris în stilul limbii de lemn care repetă mereu, mereu, aceleași falsuri istorice și minciuni inventate de comuniștii criminali, editorul ziarului n-a avut nici măcar bunul simț să publice și o replică la acel articol. Pentru cei interesați, articolul cu pricina se poate găsi pe internet și se poate vedea la adresa următoare : http://marca-ro.ca/intre-demagogie-si-adevar-opinii-ale-unui-evreu-canadian/ .

–           Miercuri, 16 septembrie 2015, are loc o ședință de urgență a Consiliului de Administrație (CA) al ACR-CMQ. Prin jocuri de culise și sabotaj, Doamna Ala Mândâcanu, ÎN SFÂRȘIT !!! reușește să-l convingă pe Dl Paul Dăncescu de faptul că trebuie să se debaraseze de Dl Marius Fincă ! Pe acesta din urmă îl înștiințează de faptul că dacă nu-și va da demisia imediat și de bună voie, CA îl va suspenda pe loc. Pus în fața faptului împlinit, și neavând de ales, ”de bună voie și silit de CA al ACR-CMQ”, Domnul Marius Fincă își semnează și își depune demisia din funcția de Președinte al ACR-Montréal.

Comentarii pe marginea acestor evenimente

Cam acestea au fost, foarte pe scurt, evenimentele care au dus la îndepărtarea D-lui Marius Fincă din funcția de Președinte al ACR-Montréal. Ce trebuie totuși spus și adăugat la acestea, este faptul că până la apariția Legii 217/2015, cu excepția câtorva dialoguri și e-mailuri civilizate, la Montréal, în cadrul ACR-Montréal, activam împreună și simpatizanții legionari dar și evreii, fără să ne atacăm unii pe alții și, mai ales, fără să urâm unii pe alții.

Ceea ce s-a propus prin Legea 217, și ceea ce s-a și reușit, este tocmai această provocare a urii și declanșarea urii unora împotriva altora. Iar aceasta, din păcate, vine tocmai de la cei care, vezi Doamne, s-au considerat și se consideră ”victime”, adică de la promotorii și susținătorii Legii 217, ei fiind de fapt inițiatorii și susținătorii urii.

Deși, așa cum am menționat deja, ACR-Montréal a fost înființată de Dl Paul Dăncescu, cu ajutorul D-lui Zorzor și al D-nei Meșter, în anul 2004, dânsul, despre care cineva afirma că este evreu și că într-o zi sau alta va susține mai mult cauza evreiască decât cea românească ; dânsul a reușit să adune la un loc și în cadrul unei asociații culturale, și creștinii ortodocși, dar și evreii, cu toții fiind vorbitori de limbă română. Domnul Paul Dăncescu s-a bucurat și se bucură de admirația, recunoștința, respectul și dragostea noastră a tuturor. Pentru noi toți dânsul a fost și este, mai întâi de toate, un bun român și merită din plin funcția de Președinte de onoare al ACR-Montréal. Ajuns astăzi la venerabila vârstă de aproape 90 de ani, dânsul și-a anunțat retragerea din funcția de conducere încă de la sfârșitul anului 2013, exprimându-și în nenumărate rânduri dorința de a-l lăsa pe Domnul Marius Fincă în locul său. Totul a decurs bine și frumos până la apariția tristei și rușinoasei legi care-i calomiează și-i defăimează, pentru a suta și a mia oară, pe eroii și martirii neamului românesc.

În cronologia evenimentelor am specificat faptul că în anul 2009 ACR-Montréal s-a asociat cu Comunitatea Moldovenilor din Québec și cu Doamna Ala Mândâcanu, diplomată în jurnalism cu un doctorat la Academia de Studii Economice din Moldova obținut în anul 2000. Ambițioasă din cale-afară și gata oricând să calce pe cap de om pentru a-și atinge scopurile, dânsa a lăcomit și la funcția de Președinte al ACR-Montréal, funcție pe care spera și speră s-o obțină prin retragerea D-lui Paul Dăncescu. În schimb, preferatul acestuia era Domnul Marius Fincă. Din gelozie și din dorința puternică de a-i lua locul, Doamna Ala Mândâcanu a umblat cu tot felul de minciuni și manipulări la Dl Paul Dăncescu pentru a-l convinge pe acesta să-l îndepărteze pe Dl Marius Fincă. Cu toate cererile și presiunile ei, Dl Dăncescu nu a cedat. Nu a cedat până-n momentul apariției Legii 217. Și, nu în ultimul rând, pentru a-l convinge, a fost nevoie de un articol răutăcios, fals și denigrator la adresa Mișcării Legionare și a Domnului Marius Fincă.

De-ar fi fost adevărat ceea ce zic ei…

În acel articol, autorul, Domnul Herman Victorov de la Windsor, face elogii statului canadian. De-ar fi fost adevărat tot ceea ce s-a spus și s-a inventat împotriva Domnului Marius Fincă, de mult ar fi făcut obiectul unei anchete din partea poliției și ar fi riscat expulzarea din Canada, căci negarea Holocaustului este aspru pedepsită și aici. Numai că, din păcate, astfel de șmecherii și jonglerii denigratoare nu pot ține într-un stat de drept. Aici în Canada, și în mod special la Montréal, au trăit zeci de legionari, iar statul canadian a știut foarte bine cine sunt și de ce ei s-au refugiat în Canada. Cu toate acestea, n-a existat niciodată vreo problemă sau vreu conflict. Dimpotrivă, în memoriile D-lui Dr Ion Țăranu avem multe dovezi de colaborare și conlucrare între ei, între refugiații români, legionari și evrei, pe timpul comunismului. Mai mult, însuși Domnul Herman Victorov recunoaște faptul că este evreu și că a fost prieten cu frații Ion și Nicolae Țăranu care au făcut parte din Frățiile de Cruce. Iar Domnul Marius Fincă, deși este autorul a zeci și zeci de articole despre istorie, toate disponibile pe situl fondat de el : www.gwtbwgwt.org , de-ar fi fost așa cum îl judecă și-l califică adversarii săi, de-at fi fost adevărat ce spun aceștia, de mult timp ar fi putut ei ”să-l toarne la… securitate” sau la securitatea statului canadian.

Concluzie

Da ! Legea 217/2015 este o lege a urii și a dezbinării. Ea nu a fost făcută cu intenția de a construi, de a consolida, de a contribui la adevăr și la promovarea valorilor românești. Ea a fost constituită cu scopul de a minți și a manipula istoria și opinia publică. Ce să aștepți de la politicienii dâmbovițeni în anul 2015!? Așa politicieni, așa lege! De la asemenea politicieni corupți până-n măduva oaselor nu te poți aștepta că aceștia or să dea și or să facă legi veritabile, corecte și cu adevărat democratice. Iar la Montréal, în cadrul comunității românești de aici, ea a mai făcut o victimă: Domnul Marius Fincă. Și, ceea ce este cel mai trist, constă în faptul că oamenii de valoare, inteligenți și cu adevărat competenți, sunt dați la o parte pentru a lăsa loc minciunii, urii, invidiei, lăcomiei și atitudinilor anti-românești. La asta a servit și servește Legea 217/2015, la cernerea valorilor, valori care se bazeazà numai pe pricipiul: dacă nu gândiți ca noi și dacă nu înghițiți ceea ce vă dăm noi, v-a luat Mama Dracului!

Marian Costache

Montréal, Canada


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost