Biserica și slujitorii Bisericii

De ceva timp Biserica este atacată din toate părțile. Chiar ieri, 5 decembrie, presa a anunțat, triumfătoare, că bugetul pe anul 2016 prevede zero lei la capitolul privind finanţarea lucrărilor de construcţie şi modernizare a lăcaşurilor de cult. Ca urmare, nici un leu nu va fi direcționat spre terminarea construirii Catedralei Mîntuirii Neamului.

Dar ce este Biserica? Biserica este atît clădirea, lăcașul de rugăciune cît și comunitatea de credincioși, unii mai mult, altii mai puțin credincioși, care se întîlnesc și se roagă în lăcașul de rugăciune.

Să vedem acum ce este un preot. Preotul este părintele duhovincesc al credincioșilor săi: îi botează, îi miruiește, le dezleagă păcatele, îi împărtășește, îi cununa, le este alături la necaz, prin slujba maslului. Prin tot ceea ce face, preotul are datoria să îi conducă pe credincioși pe calea mântuirii.

Se poate observa de mai sus că preotul este doar o parte din Biserică. Preotul trebuie să fie un model pentru comunitate, să fie modest și să aibă o ținută morală impecabilă. Mulți dintre preoți sînt asemenea modele, din pacate nu toți. Pînă la urmă și preotul este tot un om obișnuit care este supus păcatului. Acest lucru este exploatat de dușmanii Bisericii.

De aceea ar trebui curățată Biserica de cei care nu se ridică la nivelul moral pe care ar trebui să-l atingă un preot. Acest lucru trebuie făcut din interior. Nu trebuie să existe motive pe care să le poată exploata dușmanii. Dacă toți preoții ar fi modești nu ar fi pline primele pagini ale ziarelor de limuzine de zeci sau sute de mii de euro ale unora dintre slujitorii Bisericii. Banii primiți de la buget trebuie cheltuiți exact pentru ce au fost primiți, evidența cheltuielilor trebuie ținută la sînge iar banul muncit cu greu de contribuabilul român trebuie cheltuit cu mare chibzuință. În acest fel controlul Curții de Conturi nu ar avea ce nereguli să găsească.

În momentul în care motivele acestea vor dispărea dușmanii Bisericii vor fi demascați, lumea se va trezi și va face scut în jurul Bisericii iar Catedrala Mîntuirii Neamului se va construi.

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

Ultimele articole de Tudor Marincu (toate)

9 thoughts on “Biserica și slujitorii Bisericii

  1. Acest lucru este exploatat de dușmanii Bisericii.

    Singurul dusman al Bisericii este indiferenta.
    Indiferentii astia nu vor sa mai plateasca ridicarea unei catedrale, si asa discutabila dpdvd al oportunitatii si arhitecturii, din banii lor.
    Opulenta fetelor preotesti nu este decat un pretext pt. indepartarea de biserica. Pur si simplu Biserica nu mai raspunde nevoilor sufletesti ale cetatenilor, si de multisor. Nici macar preotii nu mai cred in lumea de dincolo, iad si rai.

  2. BOR sufera de constipatie acuta cauzata de refuzul de a inlatura colaboratorii vechiului regim, care au devenit colaboratorii noului regim perpetuand coruptia morala. Este nevoie de un laxativ puternic, dar asta va genera o situatie neplacuta pentru multi producand sunete neplacute auzului si vanturi urat mirositoare. Dar dupa acea va fi curata ca un nou nascut. Cine va prescrie reteta si cine o va aplica?

  3. In mod normal, reteta o va prescrie IPS insusi.
    Victoria repurtata astazi impotriva vremelnicei puteri politice, este si o victorie impotriva corpului corupt al BOR.
    Dupa tonul calm si privirea zambitor spasita a IPS Daniel, cu care a raspuns intrebarilor agresive puse de ziaristi, am inteles ca politicienii si ONGurile isi vor musca pumnii cu care au incercat sa loveasca Biserica Ortodoxa.
    Patriarhul Daniel este un personaj exceptional al istoriei noastre si pentru ca este conectat la baza de confesiuni ante si post Revolutie, incluse in fisa postului.
    Intalnirea dintre primul ministru si Patriarh a precizat fara cuvinte, care este ordinea ierarhica reala in Stat si in acelasi timp, a dat un ultimatum unor preoti care prin imoralitatea lor, pun in pericol prestigiul Bisericii si interesele vitale ale romanilor.
    Tot astazi, adica ieri, predica rostita in Biserica Patriarhala a iesit socant din tiparele corectitudinii politice. Cine stie, poate curajul Mitropolitului Emmanuel (BOF) este molipsitor.
    Daca de Craciun, Sfantului Sinod va anunta decizia de canonizare a martirilor comunismului, putem trage nadejde ca Bunul Dumnezeu ne mai lasa o sansa.

  4. @clement si Marius Apostol.
    Postarile voastre obraznice arata ca nu aveti nici o legartura cu biserica ortodoxa, si pot avea doua explicatii:

    1) faceti parte din oamenii a caror mentalitate anticrestina s-a osificat in vremea fostului regim comunist care repetati, clisee propovaduite si de unii comentatori ai postului de radio Europa libera – soros in anii comunismului, reluate cu aceeasi „ravna” de GDS + ONG-urile globaliste + posturile media cu patroni evrei, care au preluat puterea dupa 89.
    2) sunteti intoxccati de propaganda anti-otodoxa a unor elemente greco-catolice sau neo-protestante care au avut un rol major in PNTcd, fapt care a dus pana la urma la distrugerea acestuia: Matei Boila, Dugulescu.

    EXISTA O SUPARE FOARTE MARE pe, PF DANIEL:
    Homosexualitatea a fost mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși de la Chambesy – Geneva tinuta la inceputul anului 2015. Vrajmasii lui Hristos au dorit schimbarea invataturii de credinta ortodoxa referitor la homosexualitate, in sensul tolerantei. In final s-a supus la vot, si datorita votului iertarhilor B.O.R. declaratia finala a consemnat condam,narea acestei practici pacatoase. Votul iertarhilor romani a fost decisiv, de unde si supararea.

    A DEVENIT FOARTE CLAR, CA ATATA TIMP CAT PF DANIEL VA FI IN FRUNTEA B.O.R. POZITIA ROMANIEI NU SE VA SCHIIMBA, DE UNDE SI CERERILE STRADII CA PATRIARHUL SA DEMISIONEZE !
    http://marturieathonita.ro/homosexualitatea-marul-discordiei-pentru-ierarhii-ortodocsi-de-la-chambesy-geneva/

    @clement si Marius Apostol.
    Legile romanesti din pacate nu sanctioneaza practicile homosexuale.
    TREBUIE SA VA DECIDETI DA PROMOVAT AGENDA HOMOSEXUALILOR DE LA ACCEPT SAU DACA PROMOVATI IMPARATIA LUI HRISTOS.

  5. Se poate un articol despre masinile inaltilor prelati care apar prin ziare? Inteleg ca nu se poate merge cu un Logan, dar un Passat, o skoda n-ar fi suficiente? De ce trebuie data apa la moara detractorilor Bisericii?

  6. @Mihai
    In prima parte a anilor 90 a exista o societate civila autentica. Parintele Constantin Voicescu, a fost sfatuitor pt multi din Alianta Civica, INCLUSIV PT FOSTUL PRESEDINTE CONSTANTINESCU. Faptul ca parintele dadea societatii civile o directie national crestina a derajnja, iar asasinarea parintelui a fost unca solutie care sa puna premizele distrugerii acestei organizattii civice.

    PF Teoctist a fost asasinat de doctorul mason Ionel Sinescu. Daca ar fi mers sa se opereze in Austria, asa cum a facut IPS Bartolomeu Anania care a vazut riscurile din Romania, PF Teoctist ar fi trait poate, si azi.

    Alina Pipidi era foarte suparata in anii 90 ca ierarhii sunt alesi pe viata si ca trebuie alesi dintre calugari.

    Oricine stie ca un Mercedes sau un BMW te potejaza intr-un accident de circulatie. Intr-un Logan esti victima sigura. In perspectiva viitorului Sinod Pan Ortodox, pozitia delegatiei ramane daca va ramane consecventa celei de la Bossey [SA SPERAM], va impiedica stricarea predaniei Sf Parinti. DE UNDE SI DISPERAREA CU CARE S-A CERUT DEMITEREA PATRIARHULUI ACUM O LUNA.

    PATRIARHUL NU VA PUTEA FI DEMIS DE AGENTII LUI SOROS. RAMANE ASASINAREA LUI !
    Avand Mercedes aceasta nu va putea fi facuta prin inscenarea unui accident de circulatie !

    PS: Acum cativa ani, intr-un context despre care nu cunosc detalii (am auzit la mana a 5 a ) lui PF Daniel i s-ar fi spus:
    – Vezi ca mai sunt locuri langa Teoctist !

  7. @Romeo B

    Nu ai inteles absolut nimic din comentariul meu si ai avut o reactie tipic asztalosiota, adica nepoliticoasa.
    Patriarhul Teoctist nu a fost asasinat. A murit de batranete, boala si poate si sub apasarea grelelor pacate. Cu binecuvantarea sa diaspora a fost impanzita de informatori in sutana, s-au daramat Sfinte Biserici si au fost dechise largile porti ale ecumenismului pe care a intrat si IPS .Daniel.
    Oricum, in situatia actuala este bine ca avem un Patriarh puternic, scolit de cine trebuie, cat trebuie si unde trebuie.

Spune-ți părerea