România lucrului țapăn făcut: Mâţele lui Iohannis şi răzbunarea lui Pufuleţ

Nu aduce anul, ce aduce ceasul. Ceasul rău!…

Motanul negru al lui Werner și răzătoarea de la DNA…

 

În domnia fără de cuvânt a lui Klaus Iohannis, se fac boscoane. Avem dovezi clare. Altfel cum să înțelegi  plecarea intempestivă a Cârlanului Guevara de la manșa căruței cu caii legați la șișlete? Știe el ce vreau să spun, că zice că-i oltean ca focu de vreo opt sute de ani… Înțelegeam să plece după o răfuială zdravănă, ca într-un film de Sergiu Nicolaescu, senatorul lor, care a prevăzut „veștejirea trandafirilor” în filmul „Ultimul corupt”, ca o ultimă copită,  dar s-o tulească doar pentru că au ieșit vreo cinci-șase mii de amărâți pe motiv de rock, asta e greu de înțeles. Ia să ne aducem noi aminte ce tananica dracului făcuseră vuvuzelele Varanului prin București, cu o cafteală în toată regula prin piețele Bucureștiului, ca să plece marele… Emil Boc. Iar acum niciun jandarm nu a luat măcar o cărămidă în mufă, nu au venit „ultrașii” de la Rapid, de la Dinamo, de la Iuventus Colentina,  nimeni nu a fost afumat cu gaze lacrimogene. Pietre de caldarâm mai aveam că nu apucase mărețul patriot Sorin Oprescu să le ducă în China, cum și-a dus Nepotu Mătușii Tamara tainul la păstru pentru vremuri mai roșii… Doctorul Gabriel Oprea a uitat de interesul național și a demisionat ca o babă speriată că pierde puiul congelat de la generalul Neculai Onțanu. El trebuia să stea acolo, în Piața Victoriei, până la ultimul, până venea colonelul Robert Turcescu să-l înlocuiască, mai ales că acesta  a oblicit între timp cine este ce este deplin acoperit.

Klaus Iohannis tace și face. Are șase mâțe și un motan negru. Mai ales cu el face boscoane. Altfel cum să înțelegem fuga penibilă a Cârlanului chiar de ziua lui Traian Băsescu? Dacă nu-i dai măcar un telefon ca să-l feliciți pentru mandatele lui, n-o faci ca să nu se prindă fraierii, dar, de ziua lui, îl determini pe Victor Ponta să-i facă un cadou fostului președinte. E clar, chestia asta e mai tare ca flacăra violet a lui Viorel Hrebenciuc, PSD are ghinion. Politic.

Și i-a chemat Tataie la el în buncărul din Primăverii să le arate el ce înseamnă să fii sărac și curat. „Dragneo, tu ai înnebunit? Dacă ai ajuns să candidezi singur ca Nicolae Ceaușescu, ți-ai luat-o în cap?” „Eu nu am candidat pe timpul lui Ceaușescu și nici voleu, inele pe sticlă sau șeptică n-am jucat cu el…” „Mârșavule! Ai întinat nobilele idealuri ale revoluției în direct. Ce știi tu ce înseamnă consenzu, realizmu în politică? Trebuia să chemați minerii, oierii, poporu, nu știu, trebuia luptat pentru salvarea partidului. Eu pentru asta m-am bătut, nu pentru bungalouri și piscine, ca tine. Lacomule de avere ce ești! Plânge pîrnaia după tine și tu…”

Și deodată, la geam, a apărut capul unui motan negru. Scuipa încruntat și mieuna ceva  nedeslușit. Mai aproape de geam, Nepotu Mătușii Tamara a auzit tot. Este o glumă de prost gust de-a lui Iohannis, firește, care nici ortodox nu e, desigur. Zice că ne certăm, în loc să ne gândim la DNA. „Aveți halucinații cu toții de la șpăgi…” „Dom’ președinte, permiteți!, sare Valeriu Zgonea. E noaptea de Haluin la americani!…”

Și blestemul boscoanelor lui Iohannis merge mai departe. Apare un puștan, un nimeni cu nume de pasăre – Mihai Sturzu – a fost el la Bumbești, la Livezeni? I-a dus el flori Anei Pauker? Și ce zice Sturzu?

 „Nu este OK să operăm cu aceleași elemente ale FSN. FSN a fost prima păcăleală care a fost dată românilor, că s-a transformat în partid politic. El a fost partidul care a adus mineriadele, timpul în care regele nu a fost primit în țară. (…) Trebuie să ne rupem de FSN, domnule Liviu Dragnea, chiar dacă unii oameni trebuie să plece acasă. Hai să le spunem, domnule Dragnea, dacă PSD este la putere sau în opoziție, să spunem ce facem în alegeri. PSD plus UNPR egal love sau nu, că nu știm.”

Cum să-i pretinzi acestui Charles Maurice de Talleyrand-Périgord de Smârdioasa să iasă din PSD pentru că a fost pionier fruntaș?

Dacă nu știe băiatul, nu trebuie să-i spună cineva? După dogmă.  Dacă nu știi, te învățăm. Dacă nu poți, te ajutăm. Dacă nu vrei… „M-au ejaculat!”, a strigat Marean Vanghele. Și i-a spus Liviu Dragnea succinct lui Sturzu, „decât” cum știe el: „Sunt decât câțiva care n-au înțeles că PSD-ul a intrat în altă etapă”. Da, cu oiștea-n gard. Dacă l-au pus președinte la PSD pe pistolarul lui Traian Băsescu, a cui este această  mână lungă? S-a gândit cineva? Evident, a lui Klaus Iohannis. El are mâinile cele mai lungi, se reazemă în cot de Casa Poporului și Zgonea zice că-i „Haluin”. „Și cu bostanii? Ce faceți cu bostanii? Nici bostani nu mai produce țara asta!”, le-a reproșat Bătrânul Edec. „A promis Daniel Constantin că dă subvenții pentru cei care cultivă dovleci”, a salvat situația Ilie Sîrbu, care tocmai pleca să putrezească în huzur lângă Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi. Patria recunoscătorare poporului PSD!

Liviu Dragnea a povestit cu mânie reținută sub mustață că puștiul a venit la el după tragedia de la discoteca „Colectiv” și i-a propus să facă amândoi o scenetă de Vicleim, că tot vine Crăciunul: el, Mihai Sturzu adică, să iasă în fața fătucilor de la televiziuni și să strige ceva de genul „Ieși afară, javră ordinară!” Cum îi strigau ei lui Traian Băsescu. Dragnea – nu și nu! Tinerii pesediști să-l apuce, să tragă de el, poporul PSD să se indigneze și, pe acest val de revoltă și derută, să se salveze partidul. E clar că li s-a părut groasă și au plecat ca blegii de la guvernare. „Decât” boscoanele pot induce o asemenea stare de spirit într-un partid hârșit și hâit în… hoție. Nu există altă explicație. Dacă știe cineva, s-o spună. Lăsați teoria conspirațiilor cu Roșcatu de la Ambasada Americană, care dă telefon  și-i spune lui Dragnea „decât” atât: „Ieși!” „Unde? În stradă au ieșit ai lor…” „Nu, de la guvernare, cu tot cu Ponta. Și, apropos!… Ce crezi că face Steaua mâine la Chiajna?…”

Sturzu ciripește în altă parte:

„Domnul Liviu Dragnea a mințit și a manipulate, parcă a fost la școala FSN-ului de manipulare. Eu am avut această discuție cu domnia sa după ce eu am fost la proteste împotriva lui Piedone și a lui Gabi Oprea și am spus că ce strigă oamenii în piață este foarte correct și oamenii au foarte mare dreptate și că PSD are nevoie de o reform și că putem porni această reform de la PSD.”

Lecția lui Dragnea lasă urme și nu doare, tânărul nu urlă: „Ce a înțeles domnia sa și ce a spus pe scenă m-a durut foarte tare, dar n-am ce să fac, are altă școală politică decât am eu, nu ne comparăm. El este ditai Goliat, eu sunt un David mic pe lângă el”. E clar că aveți aceeași școală.

Și s-au adunat consilierii PSD, PNL, UNPR și tot neamul lor și au hotărât să schimbe ei  numele stației „Mărășești” cu inspiratul „Colectiv”. După mintea lor, ei au vrut să „aducă un omagiu” morților, folosind un asemenea nume cu certă rezonanță romantică în România: „Colectiv”. Adică trei tineri borfași lansează o discotecă într-un gang ca să le ia banii fraierilor, iar consilierii consacră această denumire. Sigur, eu le-aș fi spus că e mai fain să pună numele „Kolhoz”, sună mai exotic, mai asiatic. Dar mai este o nuanță subtilă aici: cât de smintit trebuie să fii să înlocuiești numele „Mărășești”, acest Termopile modern al românilor, cu „Colectiv”? Noi am ales acolo oameni normali și, dacă gândeau cu propriii neuroni stingheri, ar fi dat măcar numele unui tânăr salvator, care a murit eroic în flăcări. Nu, ei au preferat „Colectiv”. Eu cred că tot boscoanele lui Werner pot explica această situație sinistră. Același motan negru ar fi fost zărit pe culoarele Primăriei Generale… E clar că trebuie să terminăm odată cu Mărășești, Mărăști, Oituz… Nu meritau mâțele lui bani de la buget pentru asemenea realizări mărețe?

Așa că m-am hotărât: voi depune un memoriu către Guvern să primesc și eu bani pentru cele vreo 30 de mâțe vagaboande, pe care le hrănesc pe lângă bloc din banii mei și pentru care am construit hotelul „Cat Ritz”. Mai ales că și eu am început să fac boscoane cu motanul Osiris și a început să-mi meargă bine.

 

dacian-ciolos-premier

 

Dacian Cioloș și iubirea lui Sân-Petru

Mai anțărț, pe când era comisar European pentru agricultură, m-am dus la Cluj și am reușit să realizez un dialog cu Dacian Cioloș, un om onest și, tocmai de aceea, pradă sigură pentru mustața lui Dragnea sau pentru motanul lui Iohannis. Am vrut să știu ce crede domnia sa despre ultimii noștri țărani, care au rămas în satele devenite niște găoace asediate de hulpavii „investitori strategici” din agricultură – români sau străini – care plătesc doar impozitul pe teren și scot toată producția la export, fără să dea un sfanț statului român. Nu-i așa că ultimii țărani vor sta cu mâna întinsă la noi, plătitorii de impozite din balcoane? Sigur că da și nu are nimeni o soluție reală, pe care s-o și aplice consecvent.

„Mergem să vedem animalele din târg”, îmi zice comisarul după terminarea discuției. Și plecăm. Într-un țarc de fier, tocmai se prezentau niște bivoli. Un bătrân cu gumari își strunea cu greu taurul de lanț prin nisipul gros. Ridică ochii și îl recunoaște pe Dacian Cioloș: „Domnule Cioloș, dom’ prim-ministru, faceți, domnule, ceva și pentru noi țăranii, că tare suntem năcăjîț…!” (restul e de nereprodus). În clipa următoare, comisarul a zbughit-o de lângă Moș Bărbânță din Sălaj. A fost cea mai frumoasă scenă văzută de mine între un țăran frust, așa cum sunt ei, și un politician important. Omul nu s-a sfiit și i-a spus ce gândește: timp de 25 de ani, politicienii noștri nu au făcut nimic pentru ultimii țărani. În 1990, în fața sediului PNȚCD din Bârlad, a apărut într-o dimineață un morman de de pământ lepădat de Raba unui șofer furios. În vârf, pusese un țăruș cu un carton pe care scris strâmb: „Navă pământ!” Era prima manifestare a gramaticii de la FSN-PDSR-PSD în politică.

Lăsând gluma la o parte, Dacian Cioloș este un pudibond, dar nu cred că ALDE Tăriceanu-Dragnea pot întinde coarda oricât. Aș fi vrut să-l văd la șefia Guvernului vreo opt ani, deși nici el nu vine din economia reală.

Valul de proteste, pe care a venit, a adus și scene penibile: unii mahalagii voiau ca Prea Fericitul să dea cu busuiocul în timpul operațiunilor de salvare a muribunzilor. Oare cum ar fi fost? După care, au venit solicitările pentru impozitarea sfinților părinți, pentru oprirea lucrărilor la Catedrală… E adevărat, când îl vezi pe Înaltul Șpagoveanu, îți vine să pui mâna pe telefon și să suni la DNA, dar asta nu înseamnă că trebuie să generalizăm și să ne îngropăm biserica, așa cum ar vrea alde Remus Cernea.

Sigur că noi nu am rezolvat probleme minore, dar aleșii noștri s-au aruncat să facă biserici cât mai multe fiindcă Dumnezeu vede devizul  lucrărilor și tace. La fel, au făcut teren de sport la mine la Crăiești pentru două babe și trei moșnegi. I-am spus unui mahăr de la PDL că nu i-ar mai uita țăranii dacă ar face toalete cu apă curentă în casele acestor oameni nefericiți, care se spală încă în lighean. A muțit. Nu pricepea nimic. Cum să facem closete? Cât mai poți fura de-acolo? Cum să-i ceri lui Adrian Năstase așa ceva? Sau lui Nelu Mexicanu de la Bistrița, care lua șpaga în altar? Vorba lui Liviu Dragnea: „PSD este un partid curat, dar trebuie să scoatem în evidenţă onoarea”. Onoarea îi mănâncă. Ca în Kanunul albanez…

Nu este o parascovenie de-a mea. Organizația Water Aid a elaborat un clasament al țărilor în care populațiile se confruntă cu dificultăți fiindcă nu au acces la toalete curate. Printre ţările dezvoltate, cu toalete murdare sau fără, pe primul loc se află Rusia, pe locul al doilea este Republica Moldova, iar pe locul al treilea este România. Cum te numești dacă ai condus România 25 de ani și nu ai rezolvat măcar această problemă banală? O toaletă pentru fiecare amărît.

basescu si adriana saftoiu

„Cronică de Cotroceni” sau aria nerecunoștinței                  

 Remarcasem trei doamne în spațiul public, pe care le admiram pentru ținuta lor morală: Mona Muscă, Marie Rose Mociorniță și Adriana Săftoiu, care a scris o carte de „amintiri” de la Cotroceni (Editura Polirom 2015). Ajunsesem până acolo cu obsesia că vedeam în fiecare din ele o posibilă președintă a României. Mi-am reevaluat opțiunile. Pentru cei care nu-și fac timp pentru carte, reproduc câteva citate mai edificatoare:

„Libertatea e cea mai grea provocare pentru om, iar pentru personajele politice, publice, e chiar mai dificil. (…)

Sunt puțini cei care își pot gestiona ireproșabil libertatea. Traian Băsescu nu e un exemplu fericit. S-a bucurat în 2004 de acea admirație necondiționată, care îi permitea să acționeze cum a crezut de cuviință. Libertatea pe care i-a oferit-o poporul a folosit-o vicios și viciat. Dacă această constatare s-ar baza doar pe amintirile mele, în mod evident aș accepta acuzațiile de subiectivism. Dacă mă uit însă la dosarul D.N.A. din 2015, constatatrea e susținută de rechizitoriul justiției, care bate aproape de grădina Cotrocenilor, pentru fapte petrecute ani buni, sub mandate Băsescu.”

Pagina 176

 

„Traian Băsescu s-a lăudat de multe ori că Elerna Udrea este produsul lui politic, că de la el a îmvățat tot ce știe. S-ar putea ca maestrul să fi fost ghinionul Elenei Udrea în politică. Dar linia de demarcație dintre cine pe cine a educat, cine ce lecții apredat este destul de firavă. Elena Udrea este o femeie solară, curâzătoare, cu o poftă de viață nedisimulată. În cazul ei, histrionismul era natural, aparițiile ei colorate, decoltate, provocatoare rimau foarte bine cu temperamental. A devenit nefirească abia când a încercat să convingă că îi face plăcere să dea cu mopul, să pună murături, să croșeteze, să frământe cozonaci”.

 

„Probabil cel mai deconcertant dialog s-a desfășurat în cadrul discuțiilor oficiale cu Silvio Berlusconi. Era în timpul vizitei din martie 2005. Se vorbea despre relațiile bilaterale, despre susținerea Italiei pentru integrarea României în UE. Brusc, Berlusconi și-a mutat porivirea spre Elena Udrea, care se afla în diagonală cu premierul Italiei. „De ce sunteți așa de îngândurată? Trupul dumneavoastră spune altceva decât chipul dumneavoastră.” Pur și simplu, am rămas fără grai. Ne-am mutat privirile de la Berlusconi la Elena Udrea, apoi la Băsescu. Privea la fel de surprins. Am continuat totuși agenda discuțiilor. La puțin timp, Berlusconi a reluat tema neconcordanței dintre expresia și trupul  consilierei care îl captivase. Băsescu a intervenit de data aceasta: „Vă place? O mai aduc”. Și au râs împreună. Andrei Pleșu era cel mai consternate dintre noi. (…) „Am auzit că sunteți commandant de vas, așa că nu ne mai trebuie băiatul care să conducă iahtul.” Stolojan, printre dinție, repeta: „Incredibil!”. Finalul s-a dovedit apoteotic. Am, terminat întâlnirea și ne-am ridicat pentru plecare. Berlusconi a privit-o pe Elena: „Aș vrea să mai rămâneți puțin, să schimbăm câteva cuvinte doar noi doi”. Fabulos! Ne-am îndreptat spre ieșire. Inclusiv Traian Băsescu. Berlusconi insista. „Domnule Președinte Băsescu…”. Premierul Italiei i se adresa Președintelui român, dar noi toți, chiar și el, eram convinși, după privirea lui Berlusconi, că nu pe el ar fi vrut să îl rețină”.

Pagina 160

 

„Ce îmi reproșați după atâția ani?”. „Nu ai apărat-o pe Elena”. „Nu știam că acesta era rolul meu aici.” „Dacă pentru mine ea e importantă, atunci trebuia să faci asta.”

Pagina 284

 

„Bush ne observă și se îndreaptă spre noi, cu un zâmbet larg. Îl ia pe după umeri pe Traian Băsescu și îl cheamă pe Barroso. Îl prezintă pe Președintele României ca pe un aliat extrem de important și se asigură că șeful Comisiei Europene va sprijini România. Se apropie Putin, care e limpede că nu pe noi ne caută, ci pe Bush. Președintele SUA continuă să își păstreze amical brațul pe umerii lui Traian Băsescu și îl prezintă lui Putin ca pe un bun prieten. Putin zâmbește, îi întinde mâna lui Băsescu, după care îi invită să intre în sala care găzduiește recepția”.

 

„Dacă angajarea Elenei Udrea a reprezentat pentru mine o primă aroganță a lui Traian Băsescu în calitatea de Președinte, plecarea ei mi-a confirmat părți întunecate ale caracterului lui.”

Pagina 267

 

„Până a doua zi nu am mai vorbit cu Președintele. Când m-a căutat, s-a comportat ca și cum i-aș fi făcut un mare rău: am dat-o afară pe Elena Udrea. Capacitatea de a-i minți pe alții în mod convingător deja o remarcasem. Dar mai era ceva: Traian Băsescu reușea să se mintă și pe el, până se convingea. Puterea lui de a mistifica realitatea era înspăimântătoare. Un spectator neutru ar fi fost convins că omul se află sub papucul meu și că e un supus înnegurat în fața abuzului meu de putere. El o vrea pe Elena, dar eu îi conduc destinul de Președinte.”

Pagina 271

„S-a vorbit des, cu voce tare sau șoptită, că Elena Udrea a fost infiltrată de nu știu care serviciu secret, cu scopul de a-l controla pe Băsescu. Sau cu alt scop, dar sigur infiltrată de servicii secrete. Varianta mea satisface mai puțin teoria conspirației. Și – după finalul în care se pare că Serviciile nu au avut nici o remușcare  să o deconspire ca „mama corupților”, mai puțin ca agentul lor, așezat în proximitatea celui care în 2004 nici nu își întrezărea un viitor la Cotroceni – merg pe mâna mea. Elena Udrea, dacă a fost infiltrată, atunci plasatorul a fost chiar propriul soț. Traian Băsescu nu îi era favorabil deloc lui Cocoș, stâlpul mafiei lui Năstase, cum îl considera până la finele anului 2003… Inițial, Traian Băsescu voia să pună capăt contractului cu parcările Dali, considerat mereu avantajos doar pentru proprietarii firmei, printre care și Dorin Cocoș, și pentru edilii care îl tot prelungeau, din cinci în cinci ani. Coincidență sau nu, sigur e că, odată cu intrarea Elenei Udrea în Consiliul General al Capitalei, din partea PNL, în 2004, nu s-a mai vorbit despre rezilierea acestui contract”.

Pagina 254

 

„Caietul Albastru e cea mai bună reflectare a atmosferei din Cotroceni. Notez la aproximativ o lună după demisia Elenei Udrea:

„Mi-e greu să descifrez misterul. De ce mi-a cerut să îi comunic eu demisia? De ce, apoi, comportamentul stupid în relația cu cei din jur? M.-R.U. îmi povestește, printre vorbe amețitoare, că înainte cu ceva luni – o perioadă de vreo două săptămâni, constataserăm noi, cei din Palat, accesul doamnei nu mai era atât de direct și prelungit în cabinetul Președintelui – aflase ceva foarte tulbure. O chestie cu Moscova, cu o notificare din partea rusă, ceva ciudat… Nu știu cât de adevărată e povestea. Acum tind să cred că demisia ei era necesară ca să o îndepărteze de acele documente secrete, la care avea acces liber și necontrolat. Acum în afara regulilor instituționale, ea primește informațiile pe care el le controlează. Și își aduce contribuția cum știe mai bine.

Nu pot să fiu atât de naivă și să spun că vina o are doar ea. (…) Am crezut mereu că Președintele  simte când penibilul se apropie de el și că are inspirația de a spune EROARE. Funcția însă a domolit – mi-e teamă să spun că a omorât – acest instinct primar, sănătos, al omului care are sentimentul vremelniciei. Că președintele nu are voie să poată tot. Încearcă limitele funcției, cu nerușinare și dispreț. Cine și când îl va trezi?”

Pagina 273

 

 

Filat-Plahotniuc-dm3
Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc

Unirea nu se poate face cu hoții și vardiștii

Joi, 29 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova l-a demis, cu majoritate de voturi, pe premierul Valeriu Streleţ, reprezentantul Partidului Liberal-Democrat (PLD). La votul pentru demiterea Guvernului, pe lângă opoziţie, au mai luat parte susţinătorii premierului din coaliţia aflată la guvernare, deputaţi din Partidul Democrat (PD) şi din Partidul Liberal (PL). Ei şi-au justificat decizia prin faptul că premierul nu este demn de înceredere şi că, în această perioadă grea pentru republică, este nevoie de un alt şef de guvern.

Pe fundalul evenimentelor turbulente, se află conflictul dintre doi oligarhi: Vlad Plahotniuk, adevăratul stăpân de la Partidul Democrat, şi Vlad Filat, preşedintele PLDM. Acest conflict pentru putere, pentru controlul asupra banilor şi asupra resurselor a izbucnit chiar de la începutul coaliţiei de guvernare „Alianţa pentru Integrare Europeană”, adică începând din anul 2010. În cei şase ani, Alianţa s-a scindat de câteva ori şi s-a refăcut cu ajutorul mediatorilor şi al sponsorilor occidentali. În tot acest interval, s-au perindat 5 prim-miniștri și 5 guverne. Această republică este într-o stare de criză permanentă. Populaţia s-a obişnuit şi trăieşte ca într-un vulcan, nu se mai miră când vede ce se întâmplă.

Partenerii occidentali au încercat cât au putut să mențină coaliția pentru a păstra Republica Moldova în sfera sa de influență. Începând cu anul 2010, Chișinăul a primit aproximativ 5 miliarde de euro, sub formă de împrumuturi și granturi. În 2014, s-a semnat Acordul de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Republica Moldova este unica ţară din Comunitatea Statelor Independente, căreia i s-a acordat regimul fără vize. Zeci de mii de cetăţeni beneficiază de acest lucru. Se părea că se creaseră condiţiile propice pentru o viaţă mai mult sau mai puţin stabilă. Nu era aşa.

Alegerile fraudate nu au adus stabilitate. Lupta dintre oligarhi continuă cu succes şi a fost urmată de scandaluri și dezvăluiri. În cele din urmă, pe 15 octombrie, a venit deznodământul. Vlad Filat a fost arestat direct din sala de şedinţe a Parlamentului şi a fost dus la un centru de detenție provizorie. Fostul prim-ministru este suspectat de implicare în furtul acelui miliard de euro. Cu toate acestea, intrarea lui după gratii nu a fost suficientă. În zilele următoare, pe diferite reţele de pe internet, au apărut materiale compromiţătoare la adresa fostului premier: înregistrări de convorbiri telefonice şi video din categoria „pentru adulţi”.

Tumbele politicienilor moldoveni i-au nedumerit foarte mult și pe partenerii occidentali. Ei au cerut Alianţei să se unească din nou. Ei sunt îngrijoraţi de posibilitatea unei dezbinări profunde a forţelor de dreapta din republică şi de perspectiva că ar putea ajunge la putere partidele de stânga în urma alegerilor anticipate: Partidul Socialiştilor lui Igor Dodon şi Partidul Nostru condus de Ranato Usatîi.

Viktor Şelin este un rus născut la Rîşcani, la 19 august 1965. El este patronul rețelei de cinematografe „Patria”, care deține monopolul pe piața de cinema din Republica Moldova și care difuzează filme exclusiv în limba rusă. El este proprietarul parcului de distracții „Aventura Parc”, unul din cele mai mari și mai cunoscute parcuri de distracții din Chișinău. A fondat prima agenție de securitate particulară din Republica Moldova. Patronează ziarul de limbă rusă „Vremea”. Ca pretins jurnalist şi politician, s-a remarcat prin atitudinea lui anti-românească. Pretinde că susţine suveranitatea Republicii Moldova, dar nu suflă o vorbă despre trupele de ocupaţie din R. Moldova. Cere folosirea „limbii moldoveneşti”, iar nu a limbii române şi el vorbeşte numai ruseşte. Partidul lui nu a intrat niciodată în Parlament. Şelin este unul din interlocutorii predilecţi ai ziariştilor ruşi, care evită să discute cu politicienii români de la Chişinău, care reprezintă totuşi majoritatea absolută a populaţiei din Republica Moldova. Pe el îl întreabă ziariștii ruși ce se mai întâmplă prin Basarabia…

„Recent, „Barometrul pentru opinia publică” a dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie, care a provocat agitaţie în cadrul societăţii moldoveneşti. Şi mai ales în partidele care militează pentru unirea cu România. Se pare că doar 20% din moldoveni doresc să facă totuşi casă comună cu România. O altă veste neașteptată pentru partidele de dreapta: 42% din cetățeni au votat pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală, iar 39% – pentru aderarea la Uniunea Vamală. Cu un an în urmă, situaţia stătea invers. Viktor Şelin, liderul Partidului Social-Democrat, consideră că, dacă ar fi convocat un referendum, care să ia în considerare ca punct de plecare părerea organizatorilor sondajului, cei care doresc să adere la Uniunea Vamală ar depăşi 50%”, notează „Nezavisimaia Gazeta”.

Pentru aderarea la Uniunea Europeană, nu este nevoie de referendum. Germania nu a organizat referendum pentru a intra în Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului. Nici Franţa, nici Anglia, nici România. Pentru unirea cu România a celor şase judeţe din Basarabia, nu e nevoie de referendum. Germania nu a convocat referendum pentru reunificare pentru că nici Stalin nu i-a întrebat pe nemţi sau pe români dacă vor să fie striviţi de tancurile sovietice. Exemplu: am moştenit un apartament de la bunicul meu din Iaşi sau din Timişoara. Comuniştii i l-au confiscat pe nedrept. După logica politicienilor şi a ziariştilor ruşi, eu trebuie să-i întreb pe vecinii din blocul respectiv şi pe profitorul confiscării dacă ar fi de acord ca eu să preiau apartamentul bunicului. Aşa gândesc cei asemenea lui Viktor Şelin.

Reamintim că sondajul a fost realizat cu 1160 de cetățeni, în perioada 8 noiembrie – 1 decembrie, cu sprijinul financiar al societăţii Soros-Moldova. Marja de eroare este  de plus/minus 3%. Mai are cineva de spus ceva?

Aici trebuie menţionat faptul că Gabriel Andreescu, Valentin Stan, Renate Weber, care activau tot la fundaţia Soros, dar de la Bucureşti, au lansat prin 1993 un raport prin care condamnau orice tentativă de reunificare a celor două state româneşti.

Dar Uniunea Europeană „nu mai face ochii mari” când România vorbeşte despre unirea cu Republica Moldova. Traian Băsescu, ex-preşedintele României, a discutat despre anexarea Republicii Moldova cu fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, cu Joseph Daul şi cu comisarul european Johannes Hahn. Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a făcut din nou un apel către clasa politică românească să iniţieze unirea Republicii Moldova cu România. Băsescu a lansat această declaraţie la congresul partidului Mişcarea Populară, unde ex-preşedintele a fost ales lider al acestei formaţiuni politice.

Traian Băsescu susţine că Republica Moldova are trei variante de opţiune politică. „Prima – să obţină cât mai repede posibil o perspectivă clară pentru aderarea la Uniunea Europană, însă ţările mari din UE se pronunţă contra acestui lucru. A doua – să se unească cu România. Şi a treia – vine Rusia şi rezolvă problema în stilul ei”, a spus el.

Oprindu-se în detaliu la a doua variantă, fostul şef al statului român a declarat că, în ciuda afirmaţiilor făcute de diverşi sceptici, unirea Republicii Moldova cu România este absolut realizabilă. „Dacă parlamentele celor două state votează pentru unire, ea se va produce. Dacă poporul român de pe ambele maluri ale Prutului votează printr-un referendum pentru unire, ea se va face”, spune el cu toată convingerea.

El crede că ambele părţi ar putea beneficia de pe urma unirii. În acest context, dacă pentru Republica Moldova avantajele practice sunt „evidente”, pentru România este un câştig „strategic” pentru că, dacă va creşte numărul de locuitori, vom putea să pretindem o finanţare mai mare din partea Uniunii Europene. Mai mult decât atât, Băsescu consideră că acest lucru va duce la „creşterea importanţei votului României în Uniunea Europeană”.

Ex-preşedintele a spus că a discutat deja despre unirea Republicii Moldova cu România, (pe lângă celelalte două scenarii descrise de el pentru evoluţia Republicii Moldova), cu un număr de politicieni europeni importanți, inclusiv cu Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, cu Joseph Daul, președintele Partidului Popular European, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru problemele extinderii UE şi pentru politica de vecinătate. „Toţi au luat notă de aceste variante şi nimeni nu a făcut ochii mari când le-am vorbit despre unire”, a remarcat Traian Băsescu. El crede că România și Republica Moldova nu trebuie să obțină acordul „marilor puteri” ca să se unească; în acest scop, este suficientă voinţa Bucureștiului și a Chișinăului.

La toate aceste observații, vine NOTA IA REGNUM NOVOSTI: „O mare parte din Basarabia constituie teritoriul actualei „Republici Moldova” în graniţele ei juridice. Partea de sud a Basarabiei se află în regiunea Odesa din Ucraina actuală. În secolele X-XI, Basarabia se afla în componenţa Vechiului Stat Rus, în secolele XII-XIII, făcea parte din cnezatul Galiţia-Volînia.

(După cum se observă, ziariştii ruşi „anonimi” consideră că teritoriile prin care au trecut armatele de ocupaţie ale ţarilor aparţin Rusiei. Ruşii au ajuns pe cai şi la Paris pe timpul lui Napoleon, când au apărut bistro-urile în Franţa. De ce nu ar revendica şi Parisul?  – nota red. VP).

La mijlocul secolului al XIV-lea, Basarabia era o parte din cnezatul Moldova.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Basarabia a ajuns sub jugul otoman şi a fost eliberată în anul 1812 de trupele ruseşti, iar prin Tratatul de pace de la Bucureşti, încheiat între Rusia şi Imperiul Otoman în anul 1812, a intrat în componenţa Imperiului Rus.

Statul România a apărut ca urmare a deciziei Congresului de la Berlin în anul 1978 şi era format din cnezatele unite Valahia şi Moldova (fără Basarabia şi Bucovina).

(Dacă istoria veche a românilor nu contează pentru ruşi, rezultă că şi Rusia datează din anul… 1991, fiindcă atunci a apărut Federaţia Rusă. În ce priveşte Basarabia, le reamintim ruşilor că cele trei judeţe din sudul Basarabiei, aflate acum în Ucraina, făceau parte din regatul unit România. La fel, Herţa, însuşită acum de Ucraina, făcea parte din România  – nota red. VP). În decembrie 1917, România a ocupat Basarabia, care nu i-a aparţinut niciodată. În anul 1940, Uniunea Sovietică şi-a luat înapoi Basarabia, care a fost alăturată Transnistriei şi aşa s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, dezmembrată în anii 1990-1991.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, limba de stat din această ţară este „limba moldovenească pe baza grafiei latine”. În acelaşi timp, în toate instituţiile de învăţământ, de-a lungul întregii perioade în care Republica Moldova a fos independentă, se studiază disciplinele „Limba română” şi „Literatura română”, iar istoria, cu excepţia perioadei 2006-2011, se numeşte „Istoria românilor”. Limbile moldovenească şi românească reprezintă una şi aceeaşi limbă, în ciuda unor diferenţe regionale, care se reflectă inclusiv prin folosirea scrisului kirilik sau latin, însă problema identităţii este un marker politic pentru populaţia Republicii Moldova. Pe de altă parte, identitatea istorică românească a apărut după identitatea moldovenească.

Noţiunile de „români”, „popor român” şi „limbă română” sunt creaţia lingviştilor din Transilvania cu grafie latină, au fost inventate la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Scrisul moldovenesc există în kirilikă din secolul al XVI-lea.

La 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a adoptat Legea privind statutul limbii de stat în RSSM şi Legea privind „revenirea” limbii moldoveneşti la grafia latină, în timp ce moldovenii din Transnistria au păstrat grafia kirilikă a limbii moldoveneşti.

Conform poziţiei oficiale actuale a României, poziţie împărtăşită şi de susţinătorii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români”, limba moldovenească este „română”. Totodată, conform datelor oficiale ale recensământului din anul 2004, recunoscut de Biroul Naţional de Statistică din Moldova, s-au declarat români 2,2% din numărul locuitorilor ţării, moldoveni – 75,8%. Pe de altă parte, 78,4% din numărul moldovenilor au indicat ca limbă maternă limba moldovenească, iar 18,8% – româna.

Pe de altă parte, este artificială şi însăşi problema ridicată de Bucureşti, după care moldovenii şi ucrainenii ar fi „români”, pentru că identitatea românească a apărut din punct de vedere istoric după identitatea moldovenească. Pe de altă parte, formarea românilor ca naţie a avut loc pe nişte porţiuni de teritoriu din actuala Românie – în Valahia şi în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia se afla deja în componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina – în componeţa Austro-Ungariei. Cu toate acestea, faptul că a ocupuat aceste teritorii în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944 serveşte până în prezent pentru Bucureşti ca pretext să afirme că populaţia moldovenească din aceste teritorii ar fi alcătuită din „români” şi să pretindă, într-un fel sau altul, să-şi exercite influenţa şi prezenţa în regiune.

(Iată că apar nuanţe noi în presa rusă: moldoveneasca şi româna reprezintă una şi aceeaşi limbă, indiferent dacă se scriu cu litere kirilice sau latine, dar moldovenismul este marker politic al basarabenilor. Pentru a combate ideea neostalinistă, conform căreia moldovenii ar fi altceva decât români, trebuie folosite argumente istoriografice. Nu lingviştii transilvăneni au folosit primii noţiunea de „român”, cum susţin ruşii sau ucrainenii, ci… moldovenii.

Grigore Ureche nota la 1642 în « Letopiseţul Ţării Moldovei » : “Rumânii, câţi să află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag “. Miron Costin spune mai târziu acelaşi lucru: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie suntu lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi odată descălecaţi suntu”.

„Cartea Românească de Învăţătură” a mitropolitului Varlaam a apărut în 1643 şi Varlaam era moldovean, nu transilvănean. El nu a scris „Carte Moldovenească…” În sfârşit, stolnicul Constantin Cantacuzino din Valahia confirmă ce scriu cronicarii moldoveni: „toţi câţi sunt rumâni (…) toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură”. Lingviştii Şcolii Ardelene au scris abia peste o sută de ani despre originea comună a tuturor românilor. Opiniile unor ziarişti şi politicieni ruşi sau ucraineni cu privire la originea şi identitatea românilor arată cât de important şi de actual rămâne studiul atent al istoriei noastre vechi – nota red.VP).

În conformitate cu legislaţia actuală a Republicii Moldova, care este încălcată practic permanent de autorităţi, limba rusă are un statut de limbă de comunicare internaţională. În Autonomia Găgăuză, rusa este limbă maternă pentru majoritatea absolută a populaţiei, iar alături de limba moldovenească şi de limba găgăuză, este una din limbile oficiale.

Conform studiului „Limba rusă în spaţiul post-sovietic: cercetare comparată a răspândirii ei” (martie 2009), studiu realizat de Grupul de cercetare „Zirkon”, în R. Moldova, limba rusă este considerată limbă maternă de 20% până la o treime din populaţie, preferă să vorbească ruseşte peste 40%, vorbesc ruseşte fluent peste 70%, se pot exprima în rusă peste 90%, înţeleg ruseşte peste 95%. Pe 1 martie 2011, s-au dat publicităţii rezultatele unui studiu sociologic, efectuat de Institutul CBS-AXA. Aceste rezultate atestă că aproximativ 62% din numărul locuitorilor Republicii Moldova vorbesc liber ruseşte şi scriu în limba rusă corect, 18% vorbesc ruseşte cursiv, dar scriu cu greşeli, 7% pot să se înţeleagă cu vorbitorii de limbă rusă, alţi 5% abia înţeleg rusa, dar nu pot vorbi, şi doar 1% nu o cunosc defel.

Pe de altă parte, conform datelor unui sondaj de opinie din mai 2010, ralizat de autoritarul Barometru al opiniei publice din R. Moldova, peste jumătate din populaţia ţării – 54,1% se pronunţă pentru acordarea statutului de a doua limbă de stat pentru limba rusă, în timp ce contra acestei idei s-au manifestat 38,8% din cei chestionaţi. ”

Am redat integral acest text pentru a se vedea că situația este gravă dfâincolo de Prut și nu mai putem spune că nu ne afectează.

 

Al doilea Pact Molotov-Ribbentrop pentru jumătate de veac

Premierul ucrainean Arsenii Iaţeniuk a cerut Uniunii Europene să blocheze proiectul gazoductului Nord Stream-2 în timpul unei conferinţe de la Bruxelles, cu Federica Mogherini, Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe și pentru politica de securitate. „Vă rog să supuneţi proiectul gazoductului  Nord Stream-2 celei mai dure analize. El trebuie blocat fiindcă provoacă daune ţărilor din estul Europei”, a spus Arsenii Iaţeniuk, citat de TASS.

Anterior, s-a comunicat că guvernele Greciei și Republicii Cehe au decis să nu semneze apelul guvernelor din cele șapte țări din Europa Centrală și de Est către Comisia Europeană, prin care se solicită închiderea proiectului Nord Stream-2, un gazoduct ce trebuie să treacă pe fundul Mării Baltice, până la ţărmul Germaniei.

Reamintim că acea scrisoare a fost iniţiată de guvernele Poloniei şi Slovaciei. Pe lângă guvernele acestor țări, s-au alăturat Ungaria, România, Estonia, Letonia și Lituania. Conform iniţiatorilor acestei idei, problema blocării gazoductului Nord Stream-2 trebuie inclusă pe ordinea de zi a summit-ului Uniunii Europene.

Prin semnarea unui acord de acționariat pentru gazoductul Nord Stream 2, ce va trece pe fundul Mării Baltice, Gazprom a constituit de fapt cel mai mare bloc de companii energetice din Europa, interesate să livreze gaze ruseşti, dar ocolind Ucraina. Proiectul va face din Germania un centru de distribuție important pentru gazul rusesc prin Europa. De fapt, acest lucru va permite renunţarea la livrările de gaze prin Ucraina şi va lipsi Kievul de taxele de tranzit. Această abordare este în contrast puternic cu politica publică a Berlinului, care încă susține Kievul. Însă experţii ziarului „Kommersant” reamintesc că Germania, ţară fundamentală pentru Uniunea Europeană, poate să-şi permită  o astfel de deviere de la linia sa politică, în favoarea intereselor sale economice.

După cum prognoza „Kommersant” încă din 31 august, „Gazprom” a semnat la Forumul Economic Răsăritean cu unele companii energetice europene un acord de acționariat, pentru construirea gazoductului Nord Stream 2. Monopolul din Rusia va deţine pachetul de control. E.On şi Wintershall din Germania, OMV din Austria și Shell din Anglia şi Olanda vor primi câte 10% din acţiuni, Engie din Franţa – 9%. Semnarea nu s-a anunțat până în ultimul moment. Chiar şi Dmitrii Peskov, secretarul de presă al preşedintelui Putin, nega săptămâna trecută, pe un forum din Vladivostok, că se va semna acest acord.

Pe de altă parte, trustul Gazprom a revenit pe neaşteptate la afacerea cu schimbul de active cu BASF din Germania (societatea-mamă a companiei Wintershall). Negocierile au început în 2012, dar, la sfârșitul anului 2014, au fost oprite la inițiativa germanilor, deși Comisia Europeană dăduse autorizația. Cu două săptămâni înainte, „Gazprom” a anulat proiectul South Stream, însă, în această primăvară, Alexei Miller, preşedintele Gazprom, anunţa la Berlin că, dacă Uniunea Europeană vrea să scape de raporturile de interferenţă şi de interdependență din domeniul gazelor, atunci și „Gazprom” va schimba strategia.

Piața a interpretat această declarație ca o respingere a politicii de acces la consumatorii finali din Europa, politică pe care „Gazprom” a dus-o timp de zece ani. Acum, prin blocarea afacerii cu BASF, „Gazprom” a făcut o altă mutare agresivă: monopolul din Rusia îşi consolidează acţiunile din vânzarea şi stocarea gazelor din Germania la companiile Wingas, WIEH şi WIEE şi primeşte 50% din acţiuni la WINZ (deține zăcăminte în Marea Nordului). Acest lucru contrazice ideea retragerii din activele europene şi expune Gazprom la atacuri, dacă vor fi impuse sancţiuni contra trustului. Însă afacerea este o dovadă şi pentru schimbarea poziţiei BASF. Potrivit unor surse ale ziarului „Kommersant”, familiarizate cu situația, compania germană a îngheţat afacerea, fiindcă „era imposibilă în acele condiţii politice”. „În anul 2014, BASF a fost foarte prudentă și nu s-a grăbit să intre în conflict cu conducerea politică a Germaniei, din cauza relatiei cu Gazprom. După cum se vede, nu există un asemenea conflict”, remarcă un interlocutor al ziarului „Kommersant”. O altă sursă spune că, acum, BASF a propus ea însăşi să închidă afacerea, deoarece era important pentru germani să scape de un profit scăzut pentru activele din domeniul  gazelor.

BASF și „Gazprom” au refuzat să comenteze. „Acum, această tranzacție ar trebui să fie considerată un pic mai mare, decât un dosar de afaceri cu prezentare detaliată. Acest lucru ar putea fi o ezitare, o bîjbîială generală pentru nişte măsuri comune, inclusiv în politică”, susţine Maria Belova de la Vygon Consulting.

În sine, semnarea acordului acționarilor pentru Nord Stream 2 este deja o dovadă că, în UE, ca și mai înainte, nu există o poziție unitară în relațiile cu „Gazprom”, pe ansamblu, nici în ce priveşte problema stresantă a tranzitului gazelor prin Ucraina. Cele mai mari companii de energie din Marea Britanie, Franța, Germania și Austria au semnat proiectul care, dacă nu se blochează, atunci va minimiza tranzitul de gaze prin Ucraina, ţară pe care toate statele continuă s-o susţină din punct de vedere politic. Acordul este contrar poziției autorităţilor de la Bruxelles: Maroš Šefčovič, vice-președintele Comisiei Europene, susţine că nu este nevoie de niciun gazoduct care să ocolească Ucraina (vezi „Kommersant” din 16 iulie). De asemenea, acest proiect de gazoduct este perceput ca o discriminare a ţărilor din sudul Uniunii Europene, pe care SUA şi Comisia Europeană le-au împiedicat anul trecut să construiască gazoductul South Stream. Acum, se propune construirea unui gazoduct cu o capacitate de 55 miliarde de metri cubi pe an, care să aducă miliarde de dolari din taxe de tranzit nu Bulgariei şi Ungariei, ci Germaniei şi Cehiei. În plus, aproape tot gazul rusesc va ajunge în Europa prin Germania, ceea ce va asigura pentru companiile germane de profil un flux de bani constant decenii la rând. „Participanții la proiectul South Stream – Bulgaria, Grecia și Italia – sunt țări care nu au greutate, ele nu pot impune decizii contrare liniei politice generale, însă Germania va putea”, consideră Feodor Lukianov, directorul Consiliului pentru politica externă și de apărare. El crede că Berlinul este de acord cu ideea diversificării livrărilor de gaze şi vrea reducerea dependenţei de Rusia, va susţine politic Ucraina, însă aici va opta pentru o soluţie pragmatică.

„Sarcina responsabilităţii este mare pentru nemţi, iar Germania este acum principalul curator al valorilor europene. În această situaţie, mediul de afaceri din Germania se teme că un conflict prelungit cu Federaţia Rusă ar putea submina garanția dezvoltării economice”, spune domnul Lukianov. „Germania consideră că Ucraina trebuie sprijinită, dar calea ei spre democrație și reformă este foarte lungă, iar noi pierdem timp – sistemul de transport al gazelor din Ucraina trebuie modernizat, însă nimeni nu este dispus să investească în el”, spune Alexander Rahr, directorul ştiinţific al Forumului germano-rus. El a adăugat că de la Germania „se cere mereu câte ceva, şi asigurarea securităţii energetice, şi bani pentru coşul zilnic al Uniunii Europene”. El subliniază că planurile pentru Nord Stream 2 nu încalcă legislația UE, inclusiv prevederile Pachetului Energetic -III, iar atitudinea faţă de acest proiect reflectă discrepanţele dintre poziţia „vechiului Occident” şi a noului est al Europei.

Interlocutorii ziarului „Kommersant” au fost de acord cu faptul că este foarte importantă poziţia Statelor Unite ale Americii. „În prezent, au loc negocieri foarte importante pentru UE şi Germania cu SUA privind Tratatul de Liber Schimb Transatlantic (TTIP), prilej cu care Washingtonul propune să livreze Europei gaz american”, remarcă domnul

Rahr, adăugând că „Statele Unite au acționat şi împotriva primului Nord Stream, dar acesta a fost totuşi construit”. Domnul Lukianov crede că Statele Unite ale Americii nu vor putea face mare lucru – politica Germaniei pentru răsărit este stabilită deja pentru jumătate de veac şi „întotdeauna, atunci când vine vorba de interesele ei directe, Germania şi-a impus propria agendă”. „Nemţii vor trebui să răspundă la întrebări neplăcute, însă nu este o certitudine că ei vor avea de gând să lase Ucraina fără tranzit. Cel mai probabil, ei vor încerca să facă în aşa fel, încât ruptura Gazpromului de Kiev să nu fie prea dură”, susţine el. Maria Belova consideră că importanța acordului privind Nord Stream 2 constă în aceea că importanţa acordului pentru Nord Stream 2 constă în faptul că, acum, se poate începe un dialog argumentat, cu privire la timpul cât se va mai menţine un tranzit oportun prin Ucraina (de 8-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an).

Cu toate acestea, potrivit unor surse ale ziarului „Kommersant”, dacă tranzitul scade sub 40 miliarde de metri cubi pe an, exploatarea sistemului de transport al gazelor din Ucraina nu mai este profitabilă şi Kievul va fi nevoit să conserve o parte din acest sistem.

Viorel Patrichi

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Spune-ți părerea