Barnevernet: Follow the money

”În Suedia, 10 decembrie reprezintă sărbătoarea Premiului Nobel, și nu ziua drepturilor Omului. În Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia constatăm că drepturile omului sunt încălcate constant și repetitiv prin legi și practici |administrative| care distrug sau subminează familia – familia naturală – cea care pentru orice societate normală reprezintă piatra de temelie, indiferent cât de săracă sau de subdezvoltată ar fi țara respectivă.” (Sublinierile îmi aparțin.)

Fragmentul face parte din comunicatul de presă emis pe 10 dec. 2015 de Nordic Committee for Human Rights (NCHR), o asociație care apără drepturile și libertățile familiei (textul integral al comunicatului este aici.)

Încă din sec. XIX guvernele țărilor nordice au cooperat intens pentru a avea o legislație cât mai uniformă, astfel încât, în prezent, în domeniul public instituțiile și practicile din Scandinavia sunt aproape identice. Dezvoltarea accentuată a Statului providențial a făcut ca asistența socială să fie principala instituție care se ocupă de copii, conform legii minorului, și nu familia. Zeci de mii de copii au fost luați de lângă părinții lor și plasați în familii adoptive (foster care), printre străini. În multe cazuri s-a dovedit că familiile adoptive au drept scop fie câștigarea unor foloase materiale de pe urma copiilor, din partea Statului, fie exploatarea acestora.

Între 1945 și 1980 circa 4000 de adulți din Norvegia, care fuseseră luați de la familiile lor de către Protecția Copilului, au dat Statul în judecată pentru suferințele și abuzurile la care au fost supuși în familiile adoptive. Peste 2600 dintre ei au primit despăgubiri, în valoare de peste 220 mil. dolari (sursa aici).

În 2013 NCHR a trimis un Raport către Parlamentul European, referitor la copiii luați din familiile lor în Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia, pentru a atrage atenția asupra legislației nordice privind ”îngrijirea obligatorie a minorilor” de către Stat. (Raportul poate fi citit aici.) Această legislație face ca un număr foarte mare de copii să fie luați din familiile lor, peste 15% anual, și să fie plasați în familii adoptive. În cazurile prezentate de Protecția Copilului tribunalele locale nu respectă nici legea locală, care cere dovezi pentru fundamentarea cazului, nici Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces corect și la protecția vieții private.

La deciziile părtinitoare ale tribunalelor se adaugă ceea ce juriștii de la NCHR numesc ”dezvoltarea industriei familiilor adoptive” prin acordarea de stimulente bănești de către Stat persoanelor care oferă informații sau depun sesizări despre ”familiile cu probleme”. Acordarea de stimulente crește numărul de copii dați spre adopție către familii mai puțin sigure din punct vedere economic sau în care copiii vor fi mult mai prost îngrijiți; riscul ca acești copii să moară la vârste fragede este mult mai mare în acest cazuri.

Din 1990 legea suedeză nu mai cere acordul părinților pentru măsurile de protecție acordate copiilor de către Stat. Principala responsabilitate pentru un minor o deține Serviciul Social. Suedia nu a luat nici o măsură pentru a îmbunătăți legislația ”îngrijirii obligatorii a minorului”, ba chiar a înăsprit-o în 2001. Modelul suedez a fost preluat de celelalte state nordice. Din 1920 până în 2013 peste 300 mii de copii din Suedia au fost luați din familiile lor și duși în familii adoptive. De aceea din anii 1980 multe familii părăsesc țara, pentru a-și putea proteja copiii de Stat. În Danemarca circa 5% dintre adulți au trecut prin sistemul de foster care, acest stat deținând recordul mondial în ceea ce privește bugetul din PIB acordat Protecției Copilului.

Pentru NCHR numărul de copii abuzați de familiile naturale, care au într-adevăr nevoie de intervenția Statului, este mic și nu justifică bugetele mari acordate Protecției Copilului.

Asistentul social și familia adoptivă au puteri depline în a hotărî dacă copiii vor mai avea vreun contact cu familia naturală sau nu. Foarte puțini copii se întorc la familiile lor. De obicei custodia este acordată ușor familiei adoptive, care va primi ajutor bănesc de la autorități; este vorba de o pseudo-adopție întrucât copiii au parte de dezavantajele adopției (nu mai au nici un contact cu părinții lor) și nici un avantaj (de ex., nu au dreptul să-și moștenească părinții adoptivi).

Raportul este însoțit de o serie de studii medicale despre sănătatea psihică și fizică a adulților, despărțiți în mod forțat de familiile lor în copilărie.

Comitetul ONU pentru Copii a criticat Suedia și Norvegia pentru legislația lor în 2009, respectiv 2011.

În Scandinavia firmele de îngrijire a sănătății pot acorda și servicii de asistență socială. O familie din Suedia, Wallenberg, deține peste jumătate din piața de servicii pentru protecția copilului din Norvegia (sursa aici).

The following two tabs change content below.
Alina Ioana Dida
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).
Alina Ioana Dida

Ultimele articole de Alina Ioana Dida (toate)

Spune-ți părerea