Cea mai recentă ţintă a Institutului Wiesel: Vintilă Horia

Previzibil, Institutul „Elie Wiesel” se răfuieşte şi mai abitir, după apariţia legii 217/2015, cu toţi intelectualii interbelici anticomunişti. Acum i-a venit rîndul scriitorului Vintilă Horia, după cum puteţi vedea şi din documentul de mai jos.

Ziarul „Adevărul” relatează despre acest cel mai recent atac la valorile naţionale dat de o instituţie a statului român!

La sfîrşitul lui 2015, centenarul scriitorului Vintilă Horia (1915-1992) a fost celebrat prin colocvii şi comunicări literare şi ştiinţifice la Universitatea Alcala de Henares din Madrid, la Craiova, Alba Iulia şi Deva. Oraşul Segarcea, unde a văzut lumina zilei autorul celebrului „Dumnezeu s-a născut în exil”, distins cu premiul Goncourt în 1960 (atribuit, dar nedecernat), i-a conferit cu această ocazie titlul de cetăţean de onoare post mortem. Invocînd legea 217/2015 şi o sentinţă a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război”, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” cere retragerea acestui titlu.

Savantul român, trăitor la Paris, Basarab Nicolescu răspunde la întrebarea ziarului „Adevărul”: „A fost Vintilă Horia criminal de război?”

Potrivit căror criterii? Sunt criteriile Trbunalului poporului, potrivit Legii nr. 312 din 1945, în care în categoria criminalilor de război au fost trecuţi şi ziarişti, care nu erau neapărat fascişti, legionari, nazişti sau militanţi politici, dar care au scris în principal, în acea perioadă, despre „ura de clasă”. Această lege îi viza pe anticomunişti, sub argumentul unor articole cu caracter antisemit sau de sprijin al ideologiei fasciste sau legionare.
[…] Este dovedit prin documente că nu a fost un legionar, dimpotrivă, a fost un adversar al legionarilor. PCR a lansat o campanie împotriva sa, în 1960, în momentul în care Vintilă Horia a primit în Franţa, premiul Goncourt, pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”, publicat în franceză.

[…] De acolo provine povestea, din acest dosar contrafăcut, cum erau documentele de atunci ale Securităţii, unele documente erau desigur reale, erau citate din articolele lui Horia, dar erau şi lucruri cu totul false. Spre exemplu, faptul că s-ar fi înscris în 1933 la legionari şi că ar fi coordonat activităţile legionarilor din Germania cu a celor din România. Lucruri aberante, fundamentate pe o confuzie de nume, pe care Securitatea o cunoştea şi a folosit-o anume: a fost confundat cu Gheorghe Caftangioglu, vărul său, care într-adevăr era legionar, şi de altfel era în închisoare!

[…] L-am cunoscut foarte bine, eram buni prieteni. Nicio nuanţă de antisemitism sau de legionarism. Era anticomunist. Dar, din cîte ştiu, anticomunismul nu este considerat o crimă în România.

[…] În citatul antisemit luat din „Sfarmă piatră”, dintr-un articol publicat pe 25 Iunie  1941, Vintilă Horia vorbeşte despre evreii care au asasinat ofiţeri români, la intrarea în Basarabia. Dar acest lucru este un fapt. În schimb tonalitatea – da, Vintilă Horia a regretat-o mai apoi. Dar asta nu poate fi considerată o crimă de război. Dar domnul Alexandru Florian merge mai departe, în sensul că îi atribuie lui Vintilă Horia ceva ce nu îi aparţine. Dă un citat dintr-un aticol din „Gîndirea” nr. 8/ 1937, în care Vintilă Horia ar spune că „ordinea fascistă înseamnă înainte de toate ordine spirituală”. Ori nu Vintilă Horia a spus acest lucru, ci René Benjamin, într-o carte pe care a scris-o despre Mussolini. Vintilă Horia acţiona ca un cronicar literar, cita din autori, el îl citează pe René Benjamin şi citatul i se atribuie acum lui Vintilă:  e o gafă monumentală.

Este absolut limpede că Institutul Wiesel este pus să distrugă, una cîte una, toate personalităţile reper care nu corespund din punct de vedere al „corectitudinii politice”. Şi este cu atît mai grav cu cît o face pe banii românilor, prin legi ticăloase votate în Parlamentul României şi prin inventarea unor culpe, prin manipularea „dovezilor” şi prin răstălmăciri şi interpretări tendenţioase.

Institutul Wiesel nu e o abstracţiune, este o instuţie în care lucrează oameni cu anumite interese, transparente pentru toată lumea, şi condusă de un fost politruc comunist, care s-a făcut remarcat prin atacarea sistematică a tot ce este mai valoros din punct de vedere intelectual şi spiritual în ceea ce numim „generaţia interbelică”. A început cu Valeriu Gafencu – Sfîntul Închisorilor şi cu Părintele Iustin Pârvu şi continuă cu Mircea Vulcănescu, Nichifor Grainic, Radu Gyr şi, iată, Vintilă Horia. Lista este însă mult mai lungă şi, în stilul ăsta, este numai o chestiune de timp pînă cînd ni se va interzice orice referire elogioasă la orice nume de referinţă din cultura română.

 

Wiesel contra Vintila Horia Wiesel contra Vintila Horia 2

3 gânduri despre “Cea mai recentă ţintă a Institutului Wiesel: Vintilă Horia

  1. Sà ne rugàm la Dumnezeu ca primària orasului Segarcea sà nu cedeze acestor presiuni si hàrtuiri comuniste, anti-crestine si anti-românesti.
    Iar noi, cei care nu suntem de acord cu metodele si atitudinile D-lui Alexandru Florian si institutului pe care pretinde cà-l reprezintà, va trebui sà gàsim metode si cài sà combatem civilizat, calm, omeneste si profund crestineste aceste barbarisme sàlbatice ale acestor indivizi hotàrâti sà ne distrugà fiinta noastrà româneascà si crestineascà.
    Este evident faptul cà un dialog sincer, civilizat si deschis cu dânsii este aproape imposibil. Dar sà fim convinsi cà Bunul Dumnezeu nu-i va làsa la nesfârsit si ne va ajuta sà-i combatem în argumentele lor ràutàcioase, defàimàtoare si calomniatoare.
    În definitiv, dânsi se bat cu Hristos Însusi, nu cu Vintilà Horia si cu urmasii lui.

  2. 1.Cred ca AF ar trebui sa se teama de Anthony Quinn, care ar putea sa-i faca rau daca „revine”.
    2.Poate dovedi AF ca Dumnezeul lui nu s-a nascut in exil? Macar pt ca pa vremea lui, Pamântul nu era.
    Cine stie, cu putina perseverenta, AF va reusi sa-i convinga pe nemti sa se debaraseze de Heidegger iar pe francezi de Céline.

Spune-ți părerea