O pretenţie absurdă – articolul 180

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, atât guvernul Ponta, cât şi guvernul Cioloş, au dovedit o nesimţire crasă, culminând cu declaraţia unui secretar de stat la Finanţe, Gabriel Biriş, care, la banii pe care îi obţine prin off-shore, nu poate înţelege că majoritatea românilor nu au bani, pur şi simplu. Sigur, lucrurile s-au aranjat pentru unul ca el şi ceilalţi ”oameni de afaceri” din Parlament şi din cercurile înalte.

Dl. Biriş este de părere că dacă nu declari venituri înseamnă ca fraudezi Statul, că doar n-ai să trăieşti din ”scurmat după rădăcini”. Atitudinea dumnealui este simbolică pentru întreaga clasă politică, pentru ”băieţii de bani gata”, care nu şi-au tocit pantofii făcând naveta între oraş şi Cucuieţii din Deal, care nu au părinţi cu pensii de C.A.P., care nu lungesc aceeaşi cutie de margarină sintetică, să le-ajungă pentru toată săptămâna. Prietenii lor au mobile smart, îşi permit un abonament la sală, nu suflă peste biscuiţii culeşi de pe jos şi nu se uită cu jind la cine ştie ce minunăţie tehnologică sau gastronomică.

Îmi amintesc de parcă a fost ieri, şi nu voi uita niciodată, cum un ministru de Finanţe, nu demult demis, a fost ”băgat în corzi” de un reporter, silit să răspundă la întrebări deranjante, despre nivelul de trai al românului simplu. A răspuns că ”n-am ştiut”. Îi respect bunul simţ de-a fi sincer, dar nu pot să nu-l condamn pentru celelalte. Un om desemnat să gestioneze banii noştri elaborează planuri, concepe scheme fiscale, calculează, adună, împarte, fără ”să ştie”. Stupoare! Cum poţi face aşa ceva?

Acum, vine domnul Biriş şi, deşi nu o recunoaşte, situaţia e aceeaşi. Nu ştie! Nu ştie că sunt români care trăiesc efectiv la limita sărăciei. Şi pentru că nici Ponta n-a ştiut asta, ne-am pricopsit cu un articol 180 de toată ruşinea: oameni care nu au bani nici să-şi cumpere de mâncare, sau care abia au bani doar pentru asta, vor fi siliţi să scoată în plus din buzunarul lor gol încă aproape 50 de lei pe lună, să acopere găuri din sistemul de sănătate, bani tot ai lor, prost administraţi, dacă nu chiar furaţi. Această măsură haină, nedemocratică, amintind de regimuri totalitare, va:
1) lăsa oameni pe drumuri,
2) destrăma familii,
3) încuraja delicvenţa,
4) mări exodul celor plecaţi afară,
5) împinge spre prostituţie.

Este cu neputinţă să nu poţi pricepe aceste lucruri. Eu cred că situaţia este într-adins concepută. Nu mă pot gândi la altă soluţie raţională. Ce vor face oamenii de la ţară? Preţul animalelor e mic, costurile lucrării pământului sunt mari, seceta se accentuează de la an la an, încurcând socotelile tuturor. De unde şi de ce să plătească ţăranul român pentru incompetenţa guvernanţilor? Ce vor face cei de la oraşe, trecuţi de-o anumită vârstă, având în întreţinere o familie extinsă, adică şi părinţi/socri nu numai copii. Locuri de muncă nu se găsesc pe toate drumurile, salariile sunt de nimic. Minimul pe economie s-a amânat. ”Nu se cunosc toate datele” când e vorba de mărit venituri, dar şe ştiu sau nu contează, când se măresc taxe! ”Brazilienii, chinezii, indienii, muncesc pe doi lei pe zi, fiecare ştie să facă ceva”, numai românii au mofturi.

În afară de pretenţia absurdă de a cere bani cuiva care nu-i are, se mai pune şi problema legalităţii. Nu mă poate obliga nimeni să mă tratez în sistemul de stat, în care mi-e şi frică să mă tratez. N-are cum să nu-mi fie, când multe spitale municipale au lipsă o autorizaţie sau alta, când multe spitale municipale sunt date în judecată de oameni care susţin că au ieşit de acolo mai bolnavi decât atunci când au intrat. Că neam de neamul lor n-a avut sida, hepatită, stafilococi, streptococi, sau alte bacterii ucigaşe, rezistente la antibiotice, dar şi la curăţenia inexistentă din spitale. Asta după ce ai strecurat şi ceva hârtiuţe colorate prin buzunarele cadrelor medicale, triste să te-anunţe că nu au cutare sau cutare medicament, deci trebuie să ţi-l cumperi, că asigurarea nu acoperă toate costurile, deci eşti bun de ”co-plată”, pentru că trăieşti într-o ţară săracă şi… asta-i treaba.

Chiar dacă Biriş nu ştie, sunt români care trăiesc din ce cresc pe lângă casă, care chiar dacă sunt bolnavi şi la zi cu contribuţia, n-au bani să se trateze, pentru că tratamentul presupune şi alte costuri. Dar Dumnezeu vede şi de aceea românii vor continua să creadă în El, pentru că, spre deosebire de oameni, este nemitarnic şi drept.

Ani la rândul am sperat o schimbare care să aducă o decenţă în viaţa cotidiană. Ani la rândul am fost minţiţi şi manipulaţi în ultimul hal.

În altă ordine de idei, sunt convins că Statului i se va deschide un nou proces, iar de plată suntem buni tot noi, deşi semnăturile sunt ale altora. N-ar fi prima dată.

5 thoughts on “O pretenţie absurdă – articolul 180

  1. Pe când era doar consultant fiscal şi nu secretar de stat în Ministerul Finanţelor, era de altă părere când venea vorba de hăituirea micilor contribuabili.

    „Am ajuns să ne fie frică să spunem că muncim: nu muncim, că munca-i scumpă”, spunea el, în 2011, vrând să argumenteze că evaziunea fiscală e mare pentru că povara fiscală pe locul de muncă e mare.
    Teoretic, măsura pe care Biriş o apără acum arată că guvernul nu are încredere în populaţie şi ca nimeni să nu mai fie evazionist ascuns, să plăteasca indiferent de venit. Că de undeva tot trăieşte şi cel „fără” venit, a argumentat demnitarul. Acelaşi om care în 2010, când era în sectorul privat insista că „guvernul nu trebuie să se plece de la premisa că suntem o ţară de evazionişti”.

    Cu altă ocazie, declara pentru Academia Caţavencu: guvernul e ca golanii din curtea școlii: îi bate pe ăia mici şi le ia banii de buzunar.
    „Golanii în curtea școlii îi bat pe cei mici și le iau banii de buzunar și pachețelul. Se iau de cei puternici? Nu! Așa face și guvernul, ia de la cetățeni, doar nu o să se bată cu multinaționalele”, spunea atunci Biriş.

    http://www.economica.net/biris-guvernul-golani-bate-curtea-scolii_112553.html#n

  2. Deocamdata, urgentele pot fi tratate doar in sistemul de stat. Ele sunt foarte scumpe si sunt decontate de Casa pentru orice cetatean, asigurat sau nu. Nici o asigurare privata din Romania nu acopera urgentele. O urgenta presupune costuri mari pe unitatea de timp, pentru investigatii si, de multe ori, tratament chirurgical. La noi sistemul sanitar de stat, mult hulit, ofera cateva avantaje: decontarea urgentelor, programele nationale de sanatate, o oarecare uniformitate in teritoriu a centrelor medicale. Din 1999 de cand avem actualul sistem, numarul celor care contribuie la CASS a crescut, de la 6 mil oameni in 2009 la circa 10 mil in prezent. Pe cine intereseaza cifrele astea?
    Suntem 10 mil care platim pentru 20 mil si nu am gasit inca solutia pentru contributii mai mari si … mai multi contributori. Cand peste 70% dintre salariati au salarii sub media pe economie, de 25oo lei, cat este CASSul cu care contribuie ei? Un simplu RMN in urgenta, fara substanta de contrast, este decontat cu cateva sute de euro – din acel CASS.
    E adevarat ca, pe de alta parte, sunt deficite in teritoriu, in sistemul sanitar, si multi bani (milioane de euro) au fost prost administrati sau furati. Cu complicitatea „medicinii private”, desigur.
    In plus, fondurile Casei au ramas la guvern, nu la dispozitia Casei, cum ar fi normal – o mostenire din vremea unui guvern PSD…
    Daca un om nu a platit CASS ani de zile si s-a angajat de 3 saptamani, el este asigurat ca toata lumea si nu mai plateste nimic din urma. Legea permite asta – un deficit care ar putea fi corectat. (As publica deconturile atasate biletelor de iesire din spital, doar pentru urgente, pentru a intelege toti despre ce sume e vorba.)
    Art 180 din Noul Cod Fiscal, propus de fostul guvern, atat „ne ofera” pentru a creste nr contributori. Cei fara venituri fie muncesc la negru fie sunt intretinuti de familie – deci teoretic ar avea bani sa contribuie.
    Ar fi moral si economic sa ne gandim cine trebuie sa ramana asigurat fara contributie sau cu una modica, PE VIITOR.
    De ex, pentru 3,5 milioane de copii nu plateste nimeni CASS. Ce ar insemna un CASS de 1leu/luna/copil? 3,5 mil lei pe luna in plus pentru sanatate, pe care ii poti directiona doar spre centre de pediatrie. (In prezent avem judete in care exista un singur pediatru.) Pentru sotii coasigurati, la fel, nu „se plateste” CASS. Daca s-ar plati 1leu/luna? Ar ajunge peste 500 mii lei/luna in plus la Casa, pe care ii poti directiona spre ambulatorii de specialitate, de ex. (Avem si judete in care exista si un singur cardiolog sau un singur specialist X.)
    Cu un leu in plus am obtine foarte multe. Noi preferam sa fim demagogi si sa ignoram cuvantul „capital”. Intre timp proverbul „in medicina succesul costa dublu” ramane valabil. Nu exista medicina de varf =ani de viata, fara bani. Nicaieri in lume.

  3. Cum se spuiea ieri pe un post tv problema este alta:
    – firmele cu capital romanesc ce detin 9% din piata, declarau anul trecut profit de 55 miliarde lei.
    – corporatiile detin 85% din diata+resurse si declara profit de 5 miliarde lei.

    NIMENI NU INCEARRCA SA PUNA PROBLEMA DESCHIS SAU SA O REZOLVE.

    Se pare ca investitorii strategici MULT LAUDATI SI ASTEPTATI IN ULTIMII 25 de ani, n-au facut sa curga lapte si miere in Romania.

  4. eu, unul, sunt angajat, problema e, insa, alta:

    – nu m-ar deranja sa platesc daca am convingerea ca banii se duc unde trebuie si se face ceva cu ei.
    – nu m-ar deranja sa platesc daca as beneficia de niste avantaje, altele decat urgentele, care nu fac part din viata tuturor.
    – nu poti presupune ca ori muncesc, ori am familie, deci, de unde plati. Nu mi-ar conveni, taran fiind, sa cresc 1 porc pe luna pt Biris. E o povara in plus.
    – ma deranjeaza ca se lucreaza si se deconteaza numai cu medicamente din industria pharma. Chiar si in cazul urgentelor, am serioase dubii in privinta eficientei lor, comparativ cu unele alternative (exclus homeopatia), care pot fi dovedite clinic (argintul coloidal, uleiuri esentiale, biorezonanta, s.a.).
    – in cazul Colectivului, am inteles ca a fost aparatura nou nouta la nu stiu ce spital, care nu se poate folosi din lipsa de instructaj, parca.
    – ma deranjeaza ca se experimenteaza cu tot soiul de prostii (card de sanatate, co-plata, nr fix de pacienti pe zi la medicul de familie) etc. in loc sa se puna ordine si banii sa fie investiti unde si cum trebuie, atat cat sunt ei.
    – ma enerveaza modul in care se face educatie in scolile de medicina, cu ochelari de cal, in mare parte, asa cum ma deranjeaza, fapt subiectiv, ca unii medici nu pun destula pasiune pt munca lor, in conditiile in care viseaza salarii bine platite si vacante scumpe. Prin urmare, mi se pare injust sa fiu silit sa platesc ceva ce nu voi folosi (sistemul de stat). In caz de urgente, sunt dispus sa platesc. Stiind asta, ma voi feri de ele.
    – e frustrant ca unii privati sa ofere servicii mai bune, cam la aceleasi preturi, sau, poate, nu cu mult mai mari, desi sistemul de stat are contribuabili si parghii mai multe.
    – e aiurea faptul ca se presupune ca eu voi avea nevoie de urgente si e aiurea ca trebuie sa suport pe altii care duc un stil de viata dezordonat sau sunt iresponsabili. Sunt, evident, si tragedii, care apar, fara voia noastra, dar nu este un motiv, care sa poata fi invocat cu succes. Mi se pare incorect sa nu am aceasta optiune, de a plati daca am nevoie, si se merge cu presupusul ca am si trebuie sa platesc. Mult, putin, e incorect, zic si eu.

    Adica, sunt oameni care CHIAR NU AU de unde, traiesc la limita saraciei. Cred ca despre astia e vorba, nu? Pai angajatul si pensionarul nu intra in aceasta categorie, cum nu intra nici elevul, studentul, somerul, deci nu ramane decat muritorul de foame din Valeni, Valea Seaca, Noroaiele, Pungesti, Sulfurati, care traiesc cu nailoane in geam, izolati de comunitate, unde ziua de munca e 25 de lei, daca este. ALA cum plateste? Ca el e primul vizat, nu?

Spune-ți părerea