Părintele Themi, de la vedetă rock’n roll cu vederi marxiste la preot misionar ortodox în Africa

Themistocle Anthony Adamopoulo  s-a născut în Alexandria, Egipt, în 1945 într-o familie grecească. În 1956 familia sa a emigrat în Australia, stabilindu-se în Melbourne unde tînărul Themistocle a urmat școala primară, liceul și și-a început studiile superioare la Universitatea din Melbourne în 1964. În același timp, avînd o pasiune pentru muzica rock’n roll, a fondat împreună cu cîțiva prieteni trupa rock „The Flies”. Succesul muzical l-a făcut să-și întrerupă studiile și să se concentreze asupra carierei muzicale.

Notorietatea locală a trupei sale făcea ca fani ai săi, în special adolescente, să aștepte cu zilele în fața casei sale pentru a-l întîlni și a-i cere autograful. Mama sa, făcîndu-i-se milă de ei, le dădea de mîncare mîncăruri tradiționale grecești și dulciuri în timp ce sora sa mai mică, Maria, vindea fanilor din lucrurile personale ale lui Themistocle cum ar fi șoseste, periuțe de dinți și chiar șuvițe din părul său.

Themistoclese Anthony Adamopoulo în perioada rock'n roll
Themistocle Anthony Adamopoulo în perioada rock’n roll

Nu după mult timp a urmat consacrarea pe scenele rock’n roll internaționale, apogeul succesului fiind atins cînd trupa sa a cîntat în deschiderea concertelor celebrelor trupe „Rolling Stones” și „The Beatles” cu ocazia turneelor acestora în Australia, în anul 1965.

În toată această perioadă Themistocle era ateu, avea chiar idei marxiste, în conformitatate cu marea majoritate a generației „flower power” din vremea respectivă. Religia o considera a fi „pentru cei needucați și pentru femeile bătrîne, fiind o metodă de controlare a maselor”.

Doar că, tot atunci, ceva s-a întîmplat. Themistocle povestește că a avut o „experiență mistică creștină” în timpul căreia crede că l-a văzut pe Isus. Acest lucru l-a făcut să realizeze că alta decît muzica este chemarea sa. Ca urmare a renunțat la muzică și s-a întors la școală pentru a-și completa studiile întrerupte la Universitatea din Melbourne.

Acceptînd creștinismul, pentru tînărul Themistocle a început o perioadă de căutări. Nu s-a îndreptat de la început către Biserica Ortodoxă a părinților săi, inițial căutîndu-și calea în cadrul unor culte creștine care, credea el la vremea aia, îl vor întelege mai bine. Aspirația sa în această perioadă a fost să devină pastor în cadrul uneia din aceste culte dar, după ce a stat de vorbă cu cîțiva preoți ortodocși greci, a decis să se alăture Bisericii Ortodoxe Grecești la începtul anilor 1970. După absolvirea facultății și-a început cariera didactică la diferite școli din Melbourne. Dar chemarea lui Dumnezeu era tot mai puternică. După ce a citit de cîteva ori Evangheliile, a vîndut și donat tot ce avea săracilor și a pornit pe jos din Melbourne spre Brisbane, o călătorie de 1.600 km cu speranța că, pe drum, își va găsi chemarea.

Așa a devenit Fratele Themi în cadrul Bisericii Ortodoxe Grecești. A urmat studii teologice în Australia, completate ulterior în SUA. S-a întors în Australia în 1986 unde a devenit unul dintre profesorii fondatori ai Colegiului Teologic Ortodox „Sfîntul Andrei” din Sidney.

Nici aici nu și-a găsit liniștea. În adîncul sufletului simțea că rostul lui este să-i ajute pe cei săraci și bolnavi. Așa a ajuns pe la mijlocul anilor 1990 în Kenya unde a slujit în diferite parohii. Pe lîngă aceasta a început să-i învețe pe cei săraci astfel încît aceștia să se poată întreține singuri. Astfel a construit o gradiniță, o școala primară și un liceu în care copiii săraci primeau educație gratuită pe lîngă imbrăcăminte și mîncare. Tot în urma eforturilor sale s-a construit și un colegiu dotat cu laborator informatic și o școală de croitorie unde studenții proveniți din zonele cele mai sărace să poată învăța o meserie care să-i scoată din starea de sărăcie perpetuă.

În activitatea sa misionară este ajutat de organizația ortodoxă de caritate „Paradis pentru copii”.

La mijlocul anului 2007, în vremea în care Părintele Themi se afla în Kenya, Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei i-a sugerat să înceapă o nouă misiune, la liberă alegere, într-o altă țară africană. Așa a ajuns în Sierra Leone la începutul anului 2008, considerată a fi cea mai săracă țară din lume la vremea respectivă. Cînd a fost întrebat de ce a ales Sierra Leone, Părintele Themi a declarat că așa consideră a fi cel mai bine, să-i ajute pe cei mai săraci dintre săraci să se ridice.

Părintele Themi în timpul epidemiei de ebola
Părintele Themi în timpul epidemiei de ebola

Aici l-a prins epidemia de Ebola care a făcut ravagii în cursul anului 2014 în țările Africii de Vest, Sierra Leone fiind una din cele mai afectate. Dar nici ebola nu l-a împiedicat din misiunea sa. Activitatea sa din Africa a făcut ca localnicii să-l numească „Sfîntul Africii” pentru dedicația cu care muncește pentru cei mai defavorizați.

Nici Hollywood-ul nu a rămas imun la povestea vieții părintelui Themi, în prezent lucrîndu-se la un film bazat pe biografia sa.

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

Spune-ți părerea