Ioana Stăniloiu, noua femeie fatală a politicii românești

De cîteva zile pe firmamentul politicii românești s-a lansat o nouă stea. Este vorba de domnișoara Ioana Stăniloiu, candidat independent la funcțiile de consilier și prima al Sectorului 1 din București. Calea aleasă pentru afirmare este aceeași pe care au mers și Alina Gorghiu, Elena Udrea sau Cătălina Ștefanescu.

Alina Gorghiu, copreședintele PNL, s-a folosit de Mihai Voicu, fost vicepreședinte PNL, fost ministru și de Bogdan Olteanu, fost președinte al Camerei Deputaților, în prezent viceguvernator al BNR, în ascensiunea sa încununată cu funcția supremă din PNL.

Alina Gorghiu și Bogdan Olteanu
Alina Gorghiu și Bogdan Olteanu

Elena Udrea s-a folosit de omul de afaceri cu relații la toate partidele Dorin Cocoș, cu care a fost și căsătorită. Prin intermediul fostului soț l-a cunoscut pe generalul Gabriel Oprea care, din funcția de director al Colegiului Național de Apărare, a făcut-o expertă în domeniul intereselor NATO în zona Mării Negre și Cacucaz. Dintre bărbații care au contribuit la ascensiunea sa nu trebuie să-l uităm pe fostul președinte Traian Băsescu.

Apropo de Băsescu, într-un interviu din 2005 acordat de Elena Udrea săptămînalului Academia Cațavencu, a fost întrebată direct dacă este iubita acestuia. Răspunsul ei a fost: „Știți de cînd aştept întrebarea asta? La întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani?„. Doamnă Udrea, așteptăm răspunsul, au trecut mai bine de zece ani de atunci.

Elena Udrea și Traian Băsescu
Elena Udrea și Traian Băsescu

Cătălina Ștefănescu, la doar 24 de ani, a devenit cel mai tînăr parlamentar din România. Și ea s-a folosit de un bărbat puternic și cu relații, Liviu Dragnea, actualul președinte al PSD, care, convins de calitățile de politician al domnișoarei Ștefănescu, i-a oferit un colegiu sigur în județul pe care-l păstorește ca pe propria moșie, Teleorman.

Cătălina Ștefănescu și Liviu Dragnea
Cătălina Ștefănescu și Liviu Dragnea

În urmă cu cîteva zile a fost rîndul domnișoarei Ioana Stăniloiu să iasă din anonimat. Lansarea sa în politică s-a realizat pe holurile Parlamentului printr-un sărut cu deputatul LGBT Remus Cernea.

La domnișoara Stăniloiu mă deranjează faptul că se declară a fi activistă feministă și luptătoare pentru „emanciparea femeilor”. Or feminismul este tocmai împotriva a ceea ce face ea. Feministele combat femeile care se complac în rolul de obiect de decor la brațul vreunui bărbat puternic sau care profită de atuurile fizice pentru a avansa în carieră. Ele spun că asemenea femei contribuie la perpetuarea stereotipului că femeia e un obiect sexual la îndemîna bărbatului.

De cînd s-a sărutat în public cu Remus Cernea, domnișoara Stăniloiu a devenit figură publică pe Facebook, asistă la ședințele parlamentare, acordă interviuri presei centrale și participă la emisiuni TV alături de „partenerul său civil”. Adică face exact ce combate la ședintele feministelor. Chiar sînt curios ce ar avea de spus acum tovarășele sale din mișcarea feministă, luptatoare pentru „emanciparea femeilor”, despre noua femeie fatală din politica românească.

Ioana Stăniloiu și Remus Cernea
Ioana Stăniloiu și Remus Cernea

Pe lîngă această eroare strategică, Ioana Stăniloiu a mai comis una: a pariat pe o carte necîștigătoare. Din toamnă, Remus Cernea va fi istorie.

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

Ultimele articole de Tudor Marincu (toate)

7 thoughts on “Ioana Stăniloiu, noua femeie fatală a politicii românești

  1. dar idiotii utili ce pazesc ? Ma refer la nepoteii si stranepoteii tovarasilor. Mai ales ca e si trendy sa votezi un admirator al delfinilor…

  2. Pe lîngă această eroare strategică, Ioana Stăniloiu a mai comis una: a pariat pe o carte necîștigătoare. Din toamnă, Remus Cernea va fi istorie.

    E posibil sa fi castigat un partener pe viata, totusi.
    Mult fata de ce castiga in viata crestinii crispati, nu ? 🙂

    • Ati citit degeaba articolul. Poate nu ati observat ca domnisoara s-a lansat in politica pe spinarea lui Cernea. Daca era vorba de cistigarea unui partener civil pe viata nu avea nevoie de tot circul de la Parlament plus promovarea in mass media care a urmat. Cit despre a doua fraza a dvs, pot sa va spun ca va incadrati perfect în tabara atee, anticrestina care vede negru doar la vederea unei biserici.

    • Lupta pe care o are de dus un crestin il face „crispat” de multe ori, da. Crestinii crispati nu castiga neaparat in viata, insa au in ei Ceva mai mult decat viata insasi.

  3. Se pare ca multi uita porunca : „să nu pofteşti femeia aproapelui tău”
    Ca fara aceasta omisiune, nu vad ce problema pune un fapt vechi de când lumea

  4. Trebuie să recunoașteți că Ioana Stăniloiu e cea mai fatală femeie din politica românească:bărbați din ăia obișnuiți au sedus mai multe femei din politică, dar un Remus Cernea, cine a mai reușit? N-o fi totuși o cale de integrare reciprocă? Ce-ar fi?

Spune-ți părerea