Despre simboluri, smerenie și Catedrala Mântuirii Neamului

Ieri a fost lansat un videoclip al formației Taxi intitulat „Despre smerenie”, la care au mai colaborat 33 de persoane, unele dintre ele personalități din diferite domenii. Mesajul pe care vor să-l transmită este că nu avem nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului, pentru că Dumnezeu ar prefera bisericile mici, din lemn. Le respect părerea, dar nu cred că au dreptate. Ce preferă Dumnezeu nu avem cum să știm. Știm doar că Dumnezeu este pretutindeni, atât în bisericile mici, din lemn, cât și în Catedrale.

Iar de Catedrala Mântuirii Neamului avem nevoie și pentru că reprezintă un simbol al identității naționale a românilor. Lumea este plină de asemenea simboluri, atât religioase, cât și nereligioase. E suficient să amintim de piramidele din Egipt, Coloseumul din Roma, Partenonul din Atena, turnul Eiffel și Catedrala Notre Dame din Paris, Catedrala Sagrada Familia din Barcelona, Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, Catedrala Sfântului Sava din Belgrad sau Statuia Libertății din New York.

Toate aceste monumente reprezintă simboluri identitare, care au în comun impozanța, măreția. Cu siguranță că la momentul când au fost construite au fost destui cei care s-au împotrivit, sau măcar au avut o opinie contrară, deşi n-au îndrăznit să o exprime. Doar că peste secole aceste simboluri au rămas. Dacă ne referim doar la catedrale, trebuie să amintim că ridicarea Catedralei Notre Dame din Paris a durat din 1163 până în 1345, că are o capacitate de 10.000 de persoane și 130 m lungime, 45 m lățime și 35 m înălțime.

Catedrala Notre Dame din Paris
Catedrala Notre Dame din Paris

Catedrala Sagrada Familia a fost începută în 1882 și încă nu este terminată. Catedrala are o lungime de 95 de metri, o lățime de 60 de metri, iar cel mai înalt turn o înălțime de 170 de metri. Capacitatea sa este de 13.000 de persoane.

Catedrala Sagrada Familia din Barcelona
Catedrala Sagrada Familia din Barcelona

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (actualul Istanbul) a fost construită între anii 532 și 537 de către împăratul Iustinian, având următoarele dimensiuni: 75 metri lungime, 70 de metri lățime și o înălțime de 54 de metri. Tocmai grandoarea a salvat-o de la distrugere când sultanul Mohamed al II-lea a cucerit Constantinopolul în 1453. Se spune că acesta a rămas uimit de frumusețea Catedralei și că a tratat-o cu respect, înainte de a intra pentru prima oară înăuntru turnându-și un pumn de țărână pe cap în semn de umilință.

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol

Mai aproape de noi găsim Catedrala Sfântul Sava din Belgrad care are o lungime de 91 de metri, o lățime de 81 de metri şi o înălțime de 70 de metri.

Catedrala Sfântul Sava din Belgrad
Catedrala Sfântul Sava din Belgrad

La Sofia, capitala Bulgariei, găsim Catedrala Sfântul Alexandru Novski, cu o suprafață de 3170 mp și o capacitate de 5.000 de persoane.

Catedrala Sfantul Alexandru Nevsky din Sofia
Catedrala Sfantul Alexandru Nevsky din Sofia

Și exemplele ar putea continua.

Un alt motiv pentru care avem nevoie de Catedrală este tocmai expansiunea islamului în lume. Oare de ce nu fac cei de la Taxi o piesă împotriva construirii plănuitei mari moschei de la București finanțată de Turcia? Cum de cei ce se opun acestei construcții sunt considerați extremiști sau rasiști, în timp ce aceia care se opun construirii Catedralei Mântuirii Neamului sunt considerați a fi moderni, sofisticați, ancorați în prezent, toleranți și democrați?

În final, am doar o întrebare pentru cei ce au participat la filmarea videoclipului trupei Taxi: Dumnezeu poate sau nu poate fi găsit în aceste Catedrale?

The following two tabs change content below.

Tudor Marincu

43 thoughts on “Despre simboluri, smerenie și Catedrala Mântuirii Neamului

  1. Uite ca sunt oameni din categoria prestatori-incasatori.Nu conteaza ce prestezi,banul sa iasa.
    Ca sa apari intr-un asemenea clip,musai ca trebuie sa-ti lasi constiinta acasa,ca altfel nu iese si nu poti transmite bruma de smerenie in carje a corectilor zilei.
    Ce-i curios,ca toti din clip sunt oameni cetiti domne,unii privilegiati chiar.
    Draga Taxi,iti multumesc si astept un clip si mai smerit.Sa nu va lasati oameni buni!

    • Catedrala Neamului va avea ca anexe două hoteluri, un restaurant, magazine şi librării.

      Uitati aceste mici detalii prin care cei cu fuste negre si lungi vor mulge oile sarace …

      Ridicati SPITALE! Investiti in educatie!

      Catedrala Mântuirii Neamului, proiect de peste 400 milioane de euro, va avea 110 metri înălţime şi va include, pe lângă un sălaş de cult pentru ortodocşii români şi pelerinii străini, două hoteluri, un restaurant, librării, magazine şi săli pentru seminarii, potrivit reprezentaţilor Patriarhiei.

      http://www.viata-libera.ro/eveniment/7224-catedrala-neamului-va-avea-ca-anexe-doua-hoteluri-un-restaurant-magazine-si-librarii

      • Catedrala Mantuirii va avea si centre sociale pentru saraci si nevoiasi – chestiune ce pare lasata de stat pe seama Bisericii, desi Ministerul sanatatii si M. Educatiei si M. Muncii si Protectiei sociale au alocate de la buget sume uriase, de cateva sute de ori mai mari decat aloca statul catre BOR. Asa ca daca vrea cineva o statistica serioasa, trebuie sa se informeze in amanunt mai intai.

  2. Si daca Catedrala Sfanta Sofia are deja minarete, probabil ca a devenit moschee (nu stiu!), cine-mi garanteaza ca aceasta Catedrala a Mantuirii Neamului nu va deveni moschee? Tare ma tem ca cei ce azi aparati atat de tare ortodoxia, maine veti fi primii care veti migra la islam!

  3. Exista in lumea artistilor o tendinta permanenta de a soca , de veni cu lucruri eclatante , doar ca trebuie pastrata o limita a respectului fata de anumite chestiuni care exprima simboluri ale sacralitatii si identitatii noastre care identitate fie ca le convine sau nu unora este a unui popor crestin-ortodox cu toate valorile morale si religioase pe care le presupune istoria lui milenara.
    In ceea ce priveste ce prefera Dumnezeu , cred ca prefera sa vada oamenii urmind perceptele religioase si in primul rind sa vada ca exista comuniune in ceea ce inseamna dorinta de a face lucruri bune , folositoare si nu chestiuni de genul bascalios cu mesaj pseudo-inteligent care se adreseaza doar unora suficienti de destepti sa inteleaga anumite chestiuni si nu celor indoctrinati religios marcati de bigotism .
    In rest cei care apar in clip nu au marcat in vreun mod definitiv si memorabil nici istoria recenta a noastra si nu cred ca nici a viitorului prin vreo fapta , lucrare demna de retinut in anale .

  4. ===Eu, pacatoasa, cred ca DUMNEZEU NE VREA BUNI, MILOSTIVI SI SMERITI , IN FIECARE CLIPA , O R I S I U N D E A M F I ,SI IN CATEDRALA PE CARE O CONSTRUIM DIN DRAGOSTE DE DUMNEZEU !!!===Doamne Ajuta,tururor.

  5. Spalati creierul mai departe si bagati bani in BOR, cel mai mare evazionist fiscal din Romania. NU SUNT DE ACORD SA SE FACA MONSTRUOZITATEA ASTA PE BANII MEI! N-aveti decat sa donati voi astia care va tineti mai crestini decat mine si sa isi faca catedrala din banii vostri nu de la buget.

    • Mare ctitor te crezi, nu vrei sa iti faca si icoana?
      Ce platesti la catedrala? 50 bani pe luna? Pai iti zic eu ca scapi mai mult de atat din buzunar si ti-e mai mare lenea sa ii aduni de pe jos.
      Ai tu milioane de euro sa platesti lucrarile? Pai daca le aveai nu mai stateai de mult pe plaiurile mioritice, te plimbai cu iachtul in Bahamas.

      M-ai facut sa rad, mishule.

      Stai tu linistit, ca cei care au constiinta neamului din care se trag nu se plang o secunda cu ce doneaza, nici nu se mandresc.
      Nu inteleg de ce te apuca spumele asa, GRATIS.

    • Pentru bataile inimii cand o sa platesti ca deocamdata esti dator si nici nu te vad prea curand luandu-ti soarta de la A la Z in maini… ???
      Iar cand ti-a luat banii statul sau preotii au fost din banii pe care ii aveai cand te-ai nascut in curu’ gol sau din care ???
      Tot ce avem pe pamant este primit nimic si niciodata nu dam de la noi pt ca nu avem ce da aici doar primim, iar desi vederea este unul din daruri suntem orbi si revoltati…
      Ce ai putea da tu omule cadou Lui Dumnezeu ca rasplata si care sa nu fie primit … ???

  6. Un exemplu greșit pentru argumetare- Sagrada Familia nu a fost finanțată din bani publici. Sursele de finanțare au fost donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropia de 20 milioane de euro. Acum este muzeu.
    Ce se întâmplă la noi este istorie deja. Și numai generațiile următoare ne vor judeca.

    • Articolul nu este despre finantarea Catedralei, este despre dimensiunile sale si despre mesajul transmis de piesa celor de la Taxi cum ca Dumnezeu poate fi gasit doar in biserici mici, de lemn.

      • Piesa celui de la Taxi (si prietenii) zice despre spatii mici tocmai ca „apropo” la costurle megalomaniei.

  7. Ar fi bine sa ne documentam mai adanc și sa vedem ce sacrificii au implicat aceste catedrale. Cate mii de sclavi și prizonieri de război, intr-un demers care nu a avut niciodată legătură cu adevăratul spirit al creștinismului. Faptul ca mai exista catedrale nu este un motiv sa facem încă una. Nu sunt de acord nici cu celelalte (si sunt sigur ca nici cei de la Taxi). Isus Hristos nu ar fi fost de acord nici el cu asa ceva, e foarte clar din felul cum si-a dus Viata și Moartea. Iar dincolo de toate astea, când Catedrala Mântuirii implica bugete imense intr-o tara subdezvoltata din multe alte puncte de vedere, verdictul e clar: Nu.

    Da, Dumnezeu iubește o inima smerita. Creștinismul este alterat în miezul lui prin asemenea religii, care ignora însăși Cartea de căpătâi: Biblia și însuși Întemeietorul sau, în detrimentul sfinților: Isus Hristos care a lăsat cerul și s-a întrupat pe un pământ mic, murdar de păcat, a murit pe lemn umilit.

  8. Cred ca nu e potrivit sa comparam monumentele amintite – ridicate cu mijloace de constructie rudimentare, cu o catedrala ridicata in mileniul 3, cand numai cine nu vrea nu ridica astfel de constructii. Apoi, in statele care au aceste monumente nu stiu sa se fi ridicat biserici poleite cu aur… Si in mod sigur nu au intr-un singur sat 28 de biserici (o biserica la 10 familii).
    In Notre Dame (sau in celelalte amintite) nu exista parcare subterana, locuri de cazare (500!) si alte cele “lumesti” la nivel de lux.

    Apoi, zice Isus pe undeva: “Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negustorie”…
    Sagrada Familia e finantata de stat intr-o proportie mica spre deloc in comparatie cu donatiile…

    Raspunsul meu la intrebare: daca nu stim ce vrea Dumnezeu cum putem sti ca il gasim in aceste catedrale?

    • Deloc, era doar o intrebare. Vroiam sa scot in evidenta ca nu doar Catedrala primeste bani de la buget ci multe altele. Dar fiecare intelege ce vrea. Va doresc numai bine.

  9. In primul rand, canticelu-i o facatura melodica, o compilatie de acorduri „imprumutate” de la Gyuri,de la Dylan si cam atat. Pittis avea si el iesiri la scena cu bataie in politica actuala, dar nu avea tupeul sa isi asume paternitatea melodiilor (https://www.youtube.com/watch?v=ySHaKWsgKmM ,https://www.youtube.com/watch?v=e7qQ6_RV4VQ).
    Ideea „ansamblului vocal” este si ea o facatura, adusa de peste ocean si tocita de francezi pana la plictiseala.
    Cat despre text…
    Gaselnita cu lemnul este doar o gaselnita. Dumnezeul nostru isi are Templul in sufletele drept-credinciosilor Sai ce se pot ruga atat in bisericile din lemn, precum cea din Namur sau cele din Maramures, cat si in Catedrale .
    Si ce sa mai vorbim despre guristi?
    Ma voi referi la o singura „interpreta”, la Margareta Nistor.
    A fost aleasa pentru calitatile vocale ( a dublat insuportabil de strident filmele de la Cinemateca), sau pentru cele „morale”?
    Imi pare rau pentru multimea ghilimelelor, dar altfel, ar trebui sa scriu cuvinte nu tocmai usor de suportat.
    Absolut toti protagonistii inscenarii pseudo-muzicale sunt oameni care nu au nimic in comun nici cu modestia materiala si nici cu cea comportamentala.
    Adica, nu absolut toti. Domnul Lese s-a ratacit in povestea asta.

  10. Absolut toti protagonistii inscenarii pseudo-muzicale sunt oameni care nu au nimic in comun nici cu modestia materiala si nici cu cea comportamentala.
    Adica, nu absolut toti. Domnul Lese s-a ratacit in povestea asta.Casa Poporului este folosita 30 la suta…

  11. Sunt curios daca viitoarea catedrala va deveni un simbol. Vorbiti despre piramide si catedrale vechi de sute de ani si nu cred ca putem compara catedrala cu asa ceva, cel putin deocamdata.

  12. Serios? Identitatea neamului nostra consta intr-o mare hardughie? Adica biserica de lemn nu e de nasul nostru, nu face parte din identitatea noastra, nu arata suficient ce popor credincios si fudul suntem, Trebuie sa ne masuram credinta cu dimnesiunile unei uratenii. Nu, noi avem nevoie sa ne fluturam fudulia ca numa credinta nu o fluturi cu asa ceva * ea nu are nevoie sa fie fluturata, de fapt) cu ceva maret prin dimensiune si uratenie chiar daca suntem inca un popor sarac, Asta e ca si cand noi locuim in niste apartamente amarate nu suntem nici cu facturile la zi, mileul atarna frumos pe televizor, da’ in fata blocului avem parcat un frumos Mercedes lustruit in fiecare sapatamana ca de fapt asa vrem, sa vada lumea ce instariti suntem. Dar da, ai drepatate asta e identitatea neamului nostru!!! Eu ma dezic de aceasta identitatea si o prefer pe cea smerita. Si apropos, toate acele exemple insirate nu inseamna ca sunt un exemplu bun. plus nu stim daca au meritat sacrifiiciile vremurilor de atunci si la ce folosesc pana la urma? Identificam spaniolii cu Sagrada familia hai sa fim seriosi, totusi!

  13. Ar trebui sa punem totusi in perspectiva lucrurile. Toate cladirile mentionate au fost contruite in perioade in care accesul maselor la informatie se facea foarte greu. Manuscrise sau carti tiparite apartineau doar unor elite sociale, iar lacasurile de cult aveau si scop de informare. Acum informatia o poti gasi la 5 secunde distanta. Ce scop mai au aceste constructii matusalemice astazi?

    Peretii acelor cladiri spuneau o intreaga poveste pentru majoritatea nestiutioare de carte, analfabeta a timpului. De aceea poti gasi numeroase picturi sau imagini descriptive tocmai pentru a intelege mesajul fara a fi nevoit sa citesti.

    Am putea pastra si o anumita proportionalitate a istoriei noastre. Marile monumente construite apartin unor foste civilizatii care au colonizat si au construit imperii. Aveau rol de a sublinia grandoarea acestor popoare. Respect poporul roman, dar ca si natie suntem destul de tineri, fiind mai mult sub influenta altora decat autocefali. Nu am cucerit, nu ne-am extins, dimpotriva; ne-am pastrat.

    Cred intru totul ca spiritualitatea adevarata se afla in tine indiferent unde te afli. Adevarata apropiere cu Dumnezeu o au calugarii care locuiesc intr-o chilie. Cat de personala ar fi interactiunea cu Dumnezeu cand mesajul iti este trimis de la 100 de metri distanta?

    Nu inteleg de ce Islamul este o amenintare pentru crestinism. Ambele sunt variatii ale aceleasi ideologii. Radicalizarea si fanatismul sunt probleme adevarate care au loc indiferent de confesiunea religioasa. Ca se fac unele lucruri in numele unei religii este doar o fatada. Nu exista religie in lume care sa promoveze genocidul, omorul sau ranirea aproapelui.

  14. Sa se faca catedrala daca vor dar nu din bani publici!! Nu din cotele micilor biserici care se strang din taxele noastre de la contributii si nunti si inmormantari si lumanari bagate pe gat de preoti. Ca daca cunun imi cer 6-7 sute de leivdar imi da chitanta de donatie pe 100 de lei. Restul ii trecem la morti. Adica in luxul BOR !!

  15. Consider ca anumite feluri de exprimare, ca de exemplu cele folosind vocativul, trebuie rezervate unor contacte fata-in-fata si intre prieteni. Altfel pot fi intelese ca insulte (poate e cazul in comentariul dvs, ce perere aveti?)
    Ati vazut pe vreun jucator din echipa Spaniei facându-si cruce (nu in acest meci, nu au avut de ce)? Daca nu, sa stiti ca o fac. Si nu asteapta meciul pt asta. Au din copilarie obiceiul sa se duca pe la niscai catedrale. Si-ar fi facut-o si la Vaslui, daca aveau de ce.

  16. Am înțeles! Guvernul nu mai dorește să contribuie la construirea Catedralei Mântuirii Neamului! Are și susținători! Normal! Are de plătit pensii,, speciale „, mașini de lux pentru parlamentari, deplasări în străinătate , restaurări de lux pentru reședința președintelui României….și alte asemenea…. Și pentru toate Biserica Ortodoxă e vinovată?!!! Au fost bine plătiți ,,greiereșii”??!!!

  17. Ati prezentat, printre altele, un element esential care face ca aceste catedrale sa fi fost importante când au fost construite si care este esential pentru a fi frecvenate si vizitate:erau MAXIMUL de frumusete si tehnica al epocii.
    Se construiesc in continuare, cu proiecte ale unor arhitecti si artisti exceptionali, cu tehnici de avangarda.
    Le Corbusier a realizat in Franta. Dar nu a vrut sa reproduca Notre Dame la scara mai mare.
    Incercati sa vedeti proiectul noii biserici rusesti (ortodoxe) din Paris.
    Cautati „modern churches” pe Google.
    Comparati cu proiectul bucurestean (si casa poporului cu Buckingham palace).
    Eventual, comunicati-mi gândurile induse de aceste comparatii.

  18. Foarte trist dragi artisti!!!Nu vreau să vă jignesc aș vrea să vă rog să-l căutați pe Dumnezeu să va puteți ruga in pace și cu multă smerenie!Vedeți in vechime a fost construit Templul lui Solomon închinat lui Dumnezeu (lemnul și spațiile mici)!

  19. As avea doar o intrebare atat pentru „regizorii & actorii” acestui videoclip cat si pentru comentatorii ” eruditi ” care se pot ruga doar in fata calculatorului dar mai ales in” spatii mici” : au avut vreodata in viata lor rabdarea si „smerenia ” de a participa la o singura liturghie completa in vreo duminica in Catedrala Patriarhala din Dealul Mitropoliei ? Dupa ce se vor intalni cu Dumnezeu in Catedrala Patriarhala din Dealul Mitropoliei vor intelege ca au nevoie cu adevarat de spatiu real pentru ca sunt tot mai multi credinciosi care vor sa fie prezenti la liturghie, la slujbe, in orice anotimp, pe soare sau pe ploaie. Cei care comenteaza continuu impotriva acestei Catedrale habar n-au despre credinta, slujbe, rugaciuni, sfantul duh. Sa ne rugam pentru ei sa-i lumineze Dumnezeu spre fapte in folosul oamenilor care chiar au nevoie de un spatiu mai larg pentru rugaciune !

    • Catedrala Patriarhala din Dealul Mitropoliei rãmâne.Si spatiul ei.
      Discutia pare sa fie despre alt spatiu.
      Despre rugaciuni in fata computerului n-am auzit, dar personaje bisericesti care fac slujbe in fata camerelor TV, da.
      Unde e „mai multa smerenie”? In fata computerului sau a camerelor TV?

  20. stiti ce mai au in comun celelalte catedrale din lume? au fost construite pana in revolutia industriala. vrem si noi catedrala sa fim in rand cu lumea civilizata , dar nu aia de acum, ci aia de acum cateva sute de ani…

  21. Toate catedralele mentionate mai sus, si multe altele, au si ele un anumit stil arhitectural si au fost facute cu mult drag si acceptate de toata lumea. Pentru ca atunci a fost vremea lor. Nu acum. Asta ca sa nu mai comentam de faptul ca biserica asta nu are absolut nimic special. Foarte urata! Monstru. E o biserica normala careia ii dai Scale 2 D pe inaltime, dar ca bonus, ai si cupole de Haur, pentru ca Domnului ii place foarte mult haurul. Urat simbol national. Prefer casa poporului ca simbol national oricand.

  22. Domnule Tudor Marincu, dumneata spui ‘Ce preferă Dumnezeu nu avem cum să știm.’ Te rog ca pe viitor sa nu mai faci asemenea afirmatii generalizate. Se pare ca dumneata nu stii. Insa cei care au citit Biblia stiu care II sunt preferintele. „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8). Si acesta e numai unul din locurile in care Dumnezeu ne arata care ii sunt preferintele. Pacat ca la noi in tara sunt multi credinciosi, dar putina cunostinta de Dumnezeu; iar asta duce la pierzare. „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă….” (Osea 4:6)

Spune-ți părerea