Partidul lui Obama și Clinton celebrează avortul

Săptămâna trecută s-a desfășurat Convenția Națională a Partidului Democrat din SUA unde Hillary Clinton a fost nominalizată să reprezinte partidul la alegerile prezindențiale din noiembrie.

Unul din vorbitorii care s-a adresat delagaților a fost și doamna Ilyse Hogue, președintele unei organizații pro avort. În cadrul discursului aceasta a dezvăluit, cu zâmbetul pe buze, că în tinerețe a recurs și ea la avort pe motivul că nu era timpul potrivit pentru a avea un copil. Dezvăluirea ei a fost primită cu urale și aplauze de delagații din sală.

Apoi a mai spus că în prezent are doi copii. Eu aș zice că nu are doar doi copii ci trei, doar că pe primul a ales să-l ucidă.

Nu vreau să discut alegerea pe care a făcut-o ci modul în care povestește despre acest lucru și cum se mândrește cu ce a făcut. Nu cred că există femeie care să fi avortat voit și să nu aibă regrete. Cum să nu te gândești la copilul avortat când te uiți la frații sau surorile lui și să nu te întrebi cum ar fi fost dacă nu l-ai fi avortat? Oare cum ar fi zâmbit? Oare cum i-ar fi sunat glasul? Oare ce culoare ar fi avut ochii?

Părerea mea e că orice copil este un dar de la Dumnezeu, e mare păcat să-l avortezi și să-l arunci la gunoi. Și dacă, totuși, ai apelat la această procedură, nu te lăuda cu acest lucru pentru că nu este de laudă. Iată, mai jos, cum evoluează fătul în cele 9 luni de sarcină:

Evoluția fătului de la concepție până la luna a 9-a de sarcină
Evoluția fătului de la concepție până la luna a 9-a de sarcină

Se vede foarte clar că încă din a doua lună de sarcină, când sarcina nici nu este încă vizibilă, fătul deja a luat forma unui copil.

Pentru cei/cele ce nu vor copii la un moment dat pentru că nu ar fi momentul potrivit există destule metode contraceptive. Apelați la ele decât să ajungeți la avort.

Un gând despre “Partidul lui Obama și Clinton celebrează avortul

  1. Nu „merge” …. „UN NU!… HOTARAT”?
    Ca tot impotrivire la „cresteti si va inmultiti” este, sa nu spun ca este tot expresia „nemultumirii” fata de cum este creata fiinta umana…
    Nu cunosc persoane cu deficiente hiper-sexualizate dar desi „masculii” se cred un fel de tauri comunali, femelele nu prea se „arunca” in …
    Adica, sex ca animalul, dupa pofta trupului este dorit de barbat dar femeia doar daca e prostita…:
    – incantata (cu promisiuni sau/si vorbe viclene)
    sau
    – tematoare (sa nu-i scape „trofeul”, ca rad alte fufe sau n-o mai fi existand barbati pe lume care sa o respecte fara sa desfaca picioarele inainte de cununie…)
    se „lasa” nici prea-prea nici foarte-foarte; cum e bancul… „daca fug va zice ca-s proasta, daca stau… va zice ca sint curva, asa ca – mai bine – [e] sa ma impiedic….”
    Cu asa impiedicate se ridica feminismul la distrugerea familiei si sinucidere colectiva.
    Ca n-o fi femeie bucuroasa ori mandra sa „cazeze” urme masculine numeroase printre maruntaiele si…

Spune-ți părerea