Resfințirea Bisericii Turea de la Muzeul Satului

Duminică, 23 octombrie 2016, orele 12.30, va avea loc slujba de resfinţire a Bisericii Turea, biserică de lemn provenită din județul Cluj, datată din secolul al XVIII-lea, cu hramul „Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir”.

Slujba de resfinţire va fi oficiată de Timotei Prahoveanul-Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Acest eveniment va avea loc în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru, din perioada 22 – 30 octombrie, organizat  într-un format nou, sub semnul aniversării a 80 de ani de activitate a Muzeului Satului.

Este de asemenea un prilej de a-l comemora pe Prof. Dimitrie Gusti, ctitorul muzeului și întemeietorul Școlii Sociologice de la București. Lui îi datorăm „acest sat ciudat, alcătuit din mai toate satele României”, care a devenit de-a lungul timpului o instituție de prestigiu și referință în peisajul cultural românesc.

Biserica Turea se află în incinta Muzeului, în ”Satul Nou”, Șos. Kiseleff, nr. 28

The following two tabs change content below.
Alina Ioana Dida
Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).
Alina Ioana Dida

Ultimele articole de Alina Ioana Dida (toate)

Spune-ți părerea